Suntem cu ochii pe voi!

Clanului Presecan i-a mai crescut un bloc între case! (II)

Dimpotrivă, aceşti credincioşi sunt de admirat pentru că există o solidaritate de invidiat între ei, ceea ce nu se poate...

Dimpotrivă, aceşti credincioşi sunt de admirat pentru că există o solidaritate de invidiat între ei, ceea ce nu se poate spune, de exemplu, despre ortodocşi. Întrebarea care se impune însă este următoarea: dacă întreg clanul Presecan este aşa de evlavios, atunci de ce se comportă ca nişte oameni fără Dumnezeu?

Dacă Dumnezeu l-a creat pe om „după chipul şi asemănarea sa”, nu acelaşi lucru putem să-l spunem despre „creaţiile” arhitectonice ale clanului Presecan. Acestea, pe lângă faptul că sluţesc arhitectural oraşul nostru, sunt construite în condiţii crase de ilegalitate. Nu cunoaştem numărul exact al construcţiilor edificate de membrii clanului Presecan, dar vă prezentăm, în fotografiile alăturate câteva dintre anomaliile arhitecturale ridicate de aceştia pe străzile: Anul 1907, Aleea Călăraşilor, Victor Hugo şi Arcului. Este vorba despre blocuri înghesuite între case sau case îndesate între blocuri, care produc disconfort vecinilor şi repulsie privitorilor, indiferent că sunt localnici sau turişti. Ca să vedeţi cât de mari constructori au devenit cei din „clanul Presecan”, enumerăm doar Certificatele de urbanism emise pentru aceştia în decursul unui singur an (2007):309/16.02.2007; 503/01.03.2007; 1309/06.06.2007; 1310/05.06.2007; 1395/14.06.2007 şi 2005/12.09.2007. Toate acestea sunt certificate de urbanism, dar la Autorizaţii de construire nu apar nici jumătate din ele! Deunăzi citeam pe un blog că există o „Asociaţie pentru înfrumuseţarea Sibiului”. Ce-or face ăştia concret habar nu avem, probabil că adună chiştoacele de ţigări de pe jos, dar mult mai potrivită şi în ton cu cerinţele stringente ale oraşului ar fi fost o „Asociaţie pentru apărarea aspectului oraşului”!

 

„Monştrii arhitecturali” au apărut datorită sprijinului acordat de funcţionarii Primăriei Sibiu

„Nu o să reuşiţi să câştigaţi niciodată, nu o să reuşiţi să desfiinţaţi această autorizaţie de construcţie, oriunde o să mergeţi şi orice intenţionaţi să faceţi!” Vorbele acestea „optimiste şi mobilizatoare” aparţin viceprimarului sibian, liberal în timpul liber, Virgil Popa şi au fost adresate soţilor Gabriela şi Maricel Miriuţă,  domiciliaţi în mun. Sibiu, str. Teilor. Nr. 7A, familie „binecuvântată” de unul dintre „fraţii” clanului Presecan, pe nume Gheorghe Stînea, cu o construcţie hidoasă, construită la doar câţiva centimetri de proprietatea lor. Acesta a început săpăturile  pentru fundaţia blocului dintre case în data de 01.03.2008. Vecinii, familia Miriuţă, alarmaţi de distanţa foarte mică dintre lucrările de excavare şi proprietatea lor, au început să sesizeze instituţiile statului pentru încălcarea unor norme elementare din domeniul construcţiilor urbane. Cine credeţi că le dădea „flit” reclamanţilor, îndemnându-i să se adreseze instanţelor de judecată? Nimeni alta decât vestita doamnă Maria Pînzar, referent la Serviciul de autorizare în construcţii din Primăria Sibiu, cea pe care revista noastră a scos-o din anonimat, alături de chivernisitul său soţ, prin articolul „Familia Pînzar, din Primăria Sibiu, a ţesut o vastă reţea imobiliară” apărut  în numărul 3 din  „Justiţiarul sibian” (martie, anul acesta). Penibilă îndrumarea doamnei Maria Pînzar, mai ales că toate necazurile au provenit de la autorizaţia de construire eliberată cu nonşalanţă chiar de serviciul în cadrul căruia activează respectiva funcţionară!  Probabil că şi ea „a mâncat o pâine” de la Vasile Presecan, şeful clanului cu acelaşi nume şi brutarul-şef al Sibiului. Cine ştie câte alte „pâini” a mai mâncat şi de la câţi alţi „buni samariteni”, împreună cu soţul, alt emitent de avize, în calitatea sa de consilier la compartimentul Serviciu Patrimoniu din primărie, de au ajuns putrezi de bogaţi! Uite o explicaţie plauzibilă, logică şi pertinentă pentru averea enormă adunată de cei doi angajaţi ai Primăriei Sibiu, soţii Pînzar, „bieţi bugetari” care se plâng de tăierea lefurilor, deşi „tătucul” lor, primarul Klaus Iohannis,  tocmai le-a mărit retribuţiile ca să nu cumva să fie afectaţi, „sărăcuţii de ei”, de hotărârea Guvernului prin care se reduc cu 25 % salariile bugetarilor. Este cazul şi timpul ca organele de cercetare penală să se autosesizeze şi să cerceteze prin ce mijloace au reuşit soţii Pînzar să acumuleze o avuţie impresionantă din doar două salarii de bugetari, mai ales că, în mod sigur!, niciunul dintre ei nu este descendentul familiei Rockefeller din Statele Unite.

Iată ce spune „amabila” madam Pînzar în adresa nr. 105340/01.04.2008: „Această autorizaţie a fost eliberată în condiţii legale pe baza documentelor şi avizelor, acordurilor existente la dosar nr. 97096 din 13.03.2008…” Ca fapt divers, reamintim că lucrările începuseră în data de 01.03.2008, când nu exista vreo aprobare pentru demararea lor! Stupefiantă este viteza cu care „şmecherii” oraşului obţin aprobările şi avizele necesare pentru o construcţie, în timp ce oamenii obişnuiţi sunt plimbaţi luni de zile de la un birou la altul pentru aceleaşi documente şi formalităţi birocratice. Vă spun asta din proprie experienţă! Care sunt stimulentele care fac, doar pentru unii, ca treaba „să meargă ceas”, conform sloganului iohannisian? Păi, să-i întrebaţi pe soţii Pînzar, fiindcă ei sunt cei mai în măsură să răspundă la întrebarea aceasta. Revenind la explicaţiile mirobolante ale doamnei Maria Pînzar, noi credem că dânsa, în nemărginita sa înţelepciune – aducătoare de mari venituri! – a inventat un nou Regulament al construcţiilor civile. Doar aşa se poate explica „legalitatea” pe care doamna referent o vede atunci când se construieşte un imobil la doar 30 – 40 de centimetri distanţă de vecin, iar casa „unifamilială”, compusă din parter, etaj şi mansardă (P+E+M), devine brusc ditamai blocul cu şase apartamente spaţioase! Aceste aspecte au fost constatate şi de organele de control. Astfel, agentul constatator Toda Ioan, din cadrul Primăriei Sibiu, a întocmit procesul verbal de constatare şi sancţionare a amenzilor nr. 17/26.03.2008, semnat şi de ing. Popa Virgil, în calitatea sa de viceprimar. Calitate în care-i „încuraja” pe vecinii afectaţi de construcţie că-şi fac iluzii dacă nutresc speranţa că vor desfiinţa vreodată autorizaţia de construire, aşa cum am arătat anterior. Şi Inspectoratul de Stat în Construcţii sesizează, prin adresa 17A6/03.04.2008, „nerespectarea distanţei faţă de limita de proprietate”. Dar, „câinii latră, iar caravana merge mai departe”…

 

Construcţiile inestetice ale „fraţilor” în credinţă şi ilegalităţi sunt ocrotite! Pe când vor fi declarate monumente istorice?

Ca să inducă un aer de legalitate construcţiei abuzive ridicate de Stînea Gheorghe şi soţia acestuia, Stînea Elena, Primăria recurge la o metodă „originală”. După prima Autorizaţie de  construire cu nr. 227 din 3.03.2008, se eliberează o nouă Autorizaţie de construire (nr. 513 din 8.05.2008) în care se scrie, negru pe alb cu majuscule şi apăsat, următoarele: „EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE CONSTRUIRE pentru INTRAREA ÎN LEGALITATE CONFORM PROCES VERBAL DE CONSTATARE A CONTRAVENŢIE NR. 17 DIN 26/03/2008; MODIFICĂRI LA CONSTRUCŢIA EDIFICATĂ CU AUTORIZAŢIA DE CONSTRUIRE NR. 227/3/03/2008 CASĂ DE LOCUIT P+E+M.” Am păstrat întocmai aspectul grafic al autorizaţiei, scrise cu majuscule şi bold în mare parte, aşa cum se poate observa în facsimil 1. Până şi apariţia acestei noi Autorizaţii de construire, care conţine sintagma confuză cu „intrarea în legalitate”, este o dovadă indubitabilă a încălcării legii de către funcţionarii Primăriei Sibiu în scopul favorizării familiei Stînea. Prin această formulare vagă, beneficiarii construcţiei ilegale au fost încurajaţi să-şi continue abuzurile, deoarece nici ultima Autorizare nu a impus concret respectarea normelor legale! Şi Certificatul de urbanism nr. 90, eliberat în data de 16.01.2008, a fost neglijat, deoarece procentul de ocupare al terenului (POT) de 40 % nu a fost respectat, în realitate clădirea fiind construită pe  o suprafaţă care depăşeşte 50 % din suprafaţa totală a proprietăţii soţilor Stînea. Nu este respectată nici distanţa faţă de vecinul din stânga conform codului civil. Şirul ilegalităţilor continuă cu nerespectare înălţimii medii a construcţiilor din vecinătate, nesolicitarea acordului vecinilor şi nerespectarea servituţii de vedere şi a distanţei legale de 1,90 m. faţă de vecini (Art. 612 din Codul civil). Concret, Art. 612 din Codul civil prevede că nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea, asupra proprietăţii îngrădite sau neîngrădite a vecinului sau, fără respectarea distanţei legale, respectiv de 1,90 m. Toate grupurile sanitare ale celor 6 apartamente  ale „locuinţei unifamiliale” sunt amplasate spre proprietatea familiei Miriuţă, la acea distanţă incredibilă de doar 30 de centimetri, inclusiv gurile de aerisire de la centralele termice. Astfel aceştia sunt obligaţi să audă scremetele şi pârţurile vecinilor şi să inhaleze noxele de la gazele arse de centralele termice. A fost omis intenţionat şi avizul pompierilor, deşi amplasamentul conductelor de gaz reprezintă un real pericol pentru vecini, fiind proiectate la limita proprietăţii familiei Miriuţă, dar fără a avea acordul acesteia.

Datorită indolenţei şi a indiferenţei faţă de legi, caracteristică liotei de bugetari frecători de mentă şi adulmecători de şpăgi din Primăria Sibiu,   familia lui Maricel Miriuţă au ajuns în situaţia de a rămâne fără aer şi lumină, ambele stopate de înălţimea clădirii hidoasă înălţată în imediata apropiere a lor, la doar 20 – 30 de centimetri. Normal să te simţi frustrat şi oropsit, atunci când eşti obligat să stai ziua, în amiaza mare, cu luminile aprinse şi să respiri noxele evacuate de vecinii cu care te-ai „pricopsit”. În schimb, anormal se comportă cei răspunzători pentru toate aberaţiile arhitectonice construite de clanul Presecan peste tot în municipiul Sibiu. Să nu uităm că tartorul comunităţii formată din persoane legate prin relații de rubedenie și religie este însuşi Vasile Presecan, director general al companiei „Trans Agape” şi patron al postului de televiziune Antena 1 Sibiu, care „trudeşte din greu” la construirea unei imagini imaculate şi de salvator providenţial al naţiunii române pentru celălalt tartor al corupţiei, Klaus Iohannis, primar al Sibiului, care se visează, în continuare premier sau – de ce nu? – preşedinte al României. Atunci, mai are rost să ne întrebăm de ce se perpetuează ilegalităţile clanului Presecan şi de ce clădirile inestetice ale acestuia sunt tolerate de slujbaşii primăriei?

Dan FLORESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>