Dosar Justitiarul

Cine doreşte eliminarea lui Corneliu Bucur, directorul muzeului „Astra”?

Asistăm la coalizarea magnatului Ilie Carabulea (,,întâmplător” proprietar şi al ziarului ,,Tribuna”, cel care-l atacă necontenit şi cu o râvnă...

Asistăm la coalizarea magnatului Ilie Carabulea (,,întâmplător” proprietar şi al ziarului ,,Tribuna”, cel care-l atacă necontenit şi cu o râvnă demnă de o cauză mai bună pe domnul Bucur) cu F.D.G.R.-ul lui Klaus Werner Iohannis. Motivele sunt uşor de dibuit: Carabulea face afaceri cu Iohannis, una dintre cele mai recente constând în construirea unui Aqua Land de către primar, pe bani publici, simultan cu construirea de către Carabulea, în apropiere, a unui cartier rezidenţial. Ambele construcţii urmează să distrugă pădurea ,,Dumbrava”, iar mega-ştrandul lui Iohannis i-ar asigura infrastructura (electricitate, gaz metan, canalizare, căi de acces, magazine) gratuit lacomului Carabulea, şi, în plus, ar duce la creşterea valorii de piaţă a unor astfel de apartamente, situate la doi paşi de un loc de agrement modern şi superutilat. Parcă mai contează că toate aceste „inginerii financiare”se vor face pe banii voştri, ai naivilor, care chiar aţi crezut că „sasul” a fost vreodată bine intenţionat pentru viitorul oraşului pe care-l păstoreşte!? Sau mai are importanţă ca urmaşii voştri, copiii şi nepoţii, nu se vor mai putea bucura de splendoarea pădurii Dumbrava, cea care-i dă un aer de unicitate Sibiului, pe lângă zidurile sale medievale? Pe Iohannis nu-l intereseazăacest aspect, deoarece el oricum nu are copii, deci nici alte generaţii nu-i vor urma, aşa că: după el, potopul!

La argumentele de mai sus puteţi adăuga şi repulsia organică a unor indivizi cu fumuri ariene în cap, cărora le pute tot ceea ce este românesc, iar Corneliu Bucur, prin activitatea sa, este tocmai un simbol al tradiţiilor autohtone, cele care-i deranjează atât de mult pe unii saşi cu convingeri şovine. Ca dovadă, invocăm afirmaţia lui Iohannis, pe vremea când emisiunile de la postul de televiziune Antena 1 Sibiu erau moderate de profesionistul Biriş – nu penibilul Marcu, măscărici şi menestrel permanent al şefului primăriei sibiene! Atunci, Burgermaistre-ul a afirmat că Sibiul nu a fost, niciodată, oraş românesc. O afirmaţie jignitoare pentru populaţia majoritar românească din acest oraş ardelenesc, distrus din punct de vedere arhitectonic, patrimonial şi ecologic taman de cei doi hrăpăreţi parteneri de afaceri pe bani publici şi alţii asemeni lor!

Reproducem materialele domnului Bucur, cu promisiunea că, în numărul viitor, o să revenim cu noi amănunte şi dezvăluiri, abordate în maniera proprie publicaţiei noastre, care-şi asumă deviza: Decât o viaţă în genunchi, mai bine o moarte în picioare!

 

Marius Albin
MARINESCU

Scrisoare deschisă tovarăşilor tribunarzi

Motto: „Răzbunarea e arma prostului”  (proverb popular)

Citeam şi reciteam ineptul material publicat în ziarul „Tribuna Sibiului” de sâmbătă, 21 martie, şi tot nu-mi venea să cred că este adevărat, că aţi fost capabili, unul să scrie şi voi să publicaţi acel material demn de vremurile lui Stalin.

„Tribuna Sibiului” trebuia să editeze numărul respectiv, marcând doliul culturii naţionale româneşti, căci, printr-o sentinţă strâmbă şi oarbă, dată pe o revendicare revanşard – comunistă, antinaţională şi anticulturală, se doreşte să se păstreze statu-quo-ul datorat insurgenţei comuniste, începută în anul 1949, în toate ţările cucerite de „Imperiul Roşu”, cu scopul de a decapita instituţiile formatoare şi păstrătoare, educatoare şi marcatoare ale CONŞTIINŢEI PROPRIEI IDENTITĂŢI CULTURAL-NAŢIONALE.

Prin sentinţa dată, se alimentează poziţia celor care doresc permanentizarea situaţiei de a lăsa Muzeul „Astra” fără locaţia proprie, destinată de ctitorii înşişi, chiar şi acum când Biblioteca Judeţeană „Astra” deţine un sediu somptuos în care s-a instalat, într-o opulenţă sfidătoare faţă de „fratele” său „de sânge”, Muzeul „Astra”.

Justiţia oarbă a hotărât să asasineze, a doua oară, Muzeul „Astra” (întâia oară a făcut-o guvernul comunist, care a scos în stradă patrimoniul de aur al Muzeului Asociaţiunii, desfiinţând această instituţie de frontispiciu a culturii naţionale şi osândind-o la pribegie până astăzi).

Nu mă poate mira bucuria, chiar exaltarea inculturală a unui spirit meschin, arivist şi revanşard (în plan personal), care crede că „a învins”, într-o bătălie juridică, idealul Muzeului „Astra” de a reveni în spaţiile ctitorite de elita patriotică a Astrei, în anul 1905.

Nu mă uluieşte nici graba de a Vă oferi „muniţie” împotriva mea, interpretând atitudinea sa nu ca ceva negativ, la adresa mea, ci pozitiv (meschinăria şi mediocritatea culturală au făcut, întotdeauna, casă bună) -nefăcând altceva decât să mă înalţe în ochii sibienilor şi poate chiar ai românilor, elogiindu-mi tenacitatea mea, rar întâlnită, astăzi, de a milita pentru anularea dictatului comunist, devenit, iată, peren, după 20 de ani de la abolirea comunismului.

Pot înţelege (cu oarecare efort), „îndărătnicia” (matematică) a preşedintelui ASTREI (rediviva) pentru faptul că se încăpăţânează să revendice pentru Asociaţia înfiinţată sub acelaşi patronomic, în anul 1990, ceea ce a aparţinut ASTREI defuncte (asasinată şi ea de comunişti), împotriva prevederilor legale şi neînţelegând, cu nici un preţ (puterea de a înţelege, pare, în cazul nostru, că nu are nici o legătură cu excelenta analiză matematică, ceea ce este evident un paradox), că nu te poţi aşeza la masa succesorală istorică a Astrei, dacă nu ai acte juridice doveditoare a faptului că eşti un succesor patrimonial legitim (cu acte de naştere originale).

În sfârşit, pot înţelege „seninătatea fariseică” a ilustrului presar comunist, ce arborează, cu satisfacţie – fireşte, la figurat – drapelul roşu cu secera şi ciocanul pe frontispiciul clădirii, rebotezată de Consiliul Judeţean („Vae vietis!”), cu anorganicul „Corpul A” al Bibliotecii Judeţene, chiar dacă pe frontispiciul clădirii tronează inscripţia (pe care am reuşit să o salvez, in extremis) aşezată de ctitorii edificiului, în anul inaugurării instituţiei, care indică, transparent şi convingător, după 104 ani, pentru cine s-a edificat, în principal, clădirea, alături, fireşte de dorinţa ca ASTRA însăşi, să aibă un sediu onorabil, iar biblioteca „Astra” să aibă o sală de lectură şi un cabinet de studiu (la data inaugurării).

În aceste împrejurări, pot face public ceea ce păstrez, de ani de zile, ca pe o rană deschisă, în sufletul meu, o scrisoare deloc amicală, scrisă împotriva mea şi citită de mine, acum câţiva ani (7-8), pe biroul unui demnitar din Ministerul Culturii, care – amuzat de ce imoralităţi sunt „vrednici” intelectualii sibieni, m-a întrebat, indicând cu degetul semnătura de pe o scrisoare tocmai primită: „Îl cunoaşteţi pe dl. Ioan Vintilă Nemeş?” I-am răspuns, fără să mă gândesc prea mult: „NU!”. „Gândiţi-vă bine, domnule Bucur, pentru că acest domn Vă cunoaşte bine, deşi nu scrie prea bine despre Dvoastră”. După un efort de analiză a memoriei onomastice”, l-am identificat: „Da, îl cunosc, deşi, la Sibiu, semnează Ion Onuc Nemeş!” În acel moment, gazda mea a părăsit biroul, lăsându-mă liber să citesc scrisoarea „amicului”.

Întrucât persoana trăieşte, dacă este cazul, va depune, fireşte, mărturie asupra declaraţiei mele. Cele întâmplate mă îndeamnă, însă, şi la un demers de alt gen, pentru a-mi verifica şi dosarul personal cu delaţiunile depuse, în anii comunismului, la acea dată, la Securitate, aşteptându-mă şi la alte surprize!

Ce nu pot înţelege, însă, căci mă depăşeşte, cu totul, este faptul că ura, invidia, sentimentul persecuţiei, dominator, la uni, sunt atât de acerbe, încât atentează direct la serenitatea spiritului, a gândului şi a cuvântului scris, la manifestul meu împotriva sclaviei moderne (patronale), a obedienţei reciclate în relaţiile cu superiorii, oficiali, instituţionali, la îndârjirea mea în apărarea libertăţilor universale ale omului, consfinţite şi de Constituţia României şi de cea a Europei Unite!

Iată ce nu înţeleg, în ruptul capului, din partea acelor servi, ai uneia dintre cele mai ilustre (cu numele şi cu istoricul), cotidian sibian, de a jubila la o decizia strâmbă a justiţiei din România, la o asociere în instanţă, dezonorantă, a Ministerului Culturii (sub conducerea unui ministru care s-a „afirmat” prin orice altceva, dar nicidecum prin slujirea şi promovarea culturii româneşti) şi mai ales la cultivarea atmosferei traumatizante, de a nu li se restitui şi românilor (aşa cum li s-a restituit saşilor, ungurilor, evreilor, armenilor şi altor minorităţi, tot ce le-a luat regimul comunist şi ceva pe deasupra), ceea ce le-a aparţinut şi le-a definit identitatea în spaţiul public instituţional. Asta este peste puterea mea de înţelegere!

Tocmai, de aceea, condamnând o asemenea trădare la adresa culturii naţionale îî rog pe cei ce şi-au pătat, pentru tot restul vieţii, numele, prin faptul că au aparţinut lotului Tribuna 2008/2009, militând sau asistând pasiv, fără nici o reacţie („pentru un blid de linte”), la imoralităţile consumate în această perioadă, prin pagina ziarului, să-şi acorde, în ajun de Paşti, un moment de introspecţie, de reculegere şi de cuminecare întru iertarea păcatelor săvârşite la adresa neamului românesc şi a culturii naţionale. Iar dacă nu, să îi judece oamenii şi să îi pedepsească Dumnezeu după „meritele” fiecăruia, la Judecata de Apoi!

În ceea ce mă priveşte, Vă asigur că după fiecare articol de acest gen, apărut în „Tribuna”, mă simt mai curat, mai integru, mai mândru de lupta mea pentru un asemenea ideal şi mai mulţumit că Dumnezeu mi-a dat puterea şi voinţa să lupt, în aceşti ani, cu toţi reprezentanţii Puterii, ariviste şi corupte, egocentrice şi duşmănoase faţă de interesele legitime ale marii majorităţi din România, poporul român şi etnia românească.

Din acest moment, voi începe demersurile la nivelul puterilor centrale (Minister, Parlament, Preşedinte), după care mă voi adresa autorităţilor de drept, din cadrul Uniunii Europene, cu toate riscurile pe care mi le asum, începând cu eliminarea mea din funcţia de director şi acea de cercetător ştiinţific (căci, la cât este de carentă şi imorală, Puterea nu iartă!), lăsând urmaşilor mei (de voi pleca) datoria morală, imperativă şi imprescriptibilă, de a continua lupta până la împlinirea testamentului înaintaşilor noştri – să readucă Muzeul „Astra” în sediul său istoric.

Cuvântare în Consiliul
Judeţean Sibiu

Domnule preşedinte,

domnilor vicepreşedinţi,

stimaţi colegi,

Regret mult faptul că sunt obligat să iau cuvântul, astăzi, la “Diverse”,  într-o problemă care nu este, nici pe departe, o problemă “diversă”, ci una capitală, nicidecum una a Complexului Naţional Muzeal “Astra”, ci una a însăşi culturii naţionale.

Este vorba de faptul că, în urma respingerii în instanţă, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a demersului nostru (apăraţi fiind de un eminent jurist, şef al Baroului de Avocaţi din Sibiu), privitor la reprimirea în administrarie a Palatului “Astrei”, sediul originar al Muzeului Asociaţiunii (în proporţie imens majoritară de profil etnografic şi de artă populară), s-a închis şi calea juridică (după ce, aceea amiabilă, a fost respinsă, cu obstinaţie, de mulţi ani de zile), rămânând ca, pe viitor, să încercăm rezolvarea acestei spinoase probleme, pe calea politică.

Aşadar, cerem conducerii Consiliului Judeţean să-şi modifice poziţia în această problemă cardinală, nu una de ordin fizic şi juridic, ci îndeosebi, de ordin moral şi cultural-patrimonial (şi aici facem un apel la prevederile exprese ale Legii Muzeelor şi Colecţiilor, potrivit cărora, statul este obligat să asigure condiţii proprii de păstrare – depozitare, de conservare şi valorificare culturală, a patrimoniului muzeal), cu atât mai mult, atunci când, acesta aparţine unei instituţii naţionale centenare (într-o proporţie semnificativă – 8.700 obiecte) şi provine din Muzeul fondat de “Astra”, în 1905 şi desfiinţat de regimul comunist, din motive ideologice antinaţionale, în anul 1950.

Dacă pe lângă aceste argumente, mai avem la dispoziţie şi un adevărat testament moral (noi, românii, faţă de conaţionalii noştri alogeni, am fost marcaţi, toată istoria, de tradiţiile orale, chiar şi atunci când am dorit să lăsăm urmaşilor un legat testamentar privind funcţiunile unui edificiu cultural), care provine dintr-o alocuţiune orală, rostită la inaugurarea Muzeului, în 5/19 august 1905 de Preşedintele “Astrei”, Iosif Sterca Şuluţiu, atunci lucrurile primesc o conotaţie, evidentă, de discriminare etnoculturală. De ce, cu alte cuvinte, unora li se cuvine a li se restitui, în fapt, tot ce le-a luat (naţionalizat) regimul communist, iar în cazul nostru, al românilor, în condiţiile administrării patrimoniului public din Sibiu, de către doi exponenţi ai etniei germane, ni se refuză, de ani de zile, să ni se restituie ceea ce ni se cuvine, atât moral cât şi juridic (se ştie că imobilul din str. Gh. Bariţiu nr. 5 ni s-a mai atribuit odată, în anul 1992, de către Ministerul Culturii şi de Guvernul României, iar după un process, care a durat doi ani, în care noi am fost daţi în judecată de Biblioteca Astra şi C.J., imobilul a rămas în administrarea Muzeului “Astra”, prin sentinţa Judecătoriei Sibiu nr. 2560/1 aprilie 1999, rămasă definitivă şi devenită irevocabilă, în anul 2000, prin Decizia Curţii de Apel 1363.

Doar în condiţiile unei vieţi politice abulice, cu ingerinţe administrative subiective, neprincipiale şi ilegale, a fost posibilă semnarea, de către Primul Ministru Mugur Isărescu, la cerinţele ministrului Culturii de atunci, Ion Caramitru (care a tăinuit judecarea cauzei şi pronunţarea sentinţei amintite, Primului Ministru) procedându-se la încălcarea unei sentinţe definitive şi irevocabile,  prin trecerea, din nou,a imobilului în administrarea C.J. şi a Bibliotecii “Astra”.

Dar, acum, în condiţiile în care Biblioteca Judeţeană “Astra” a primit un nou sediu, arhisuficient pentru cerinţele de moment şi încă pentru mulţi ani de zile (căci viitorul bibliotecilor aparţine editărilor digitale), iar colecţiile Muzeului “Astra” (având ca proiect de valorificare, organizarea, aici, în premieră europeană, a unui muzeu interdisciplinar şi multietnic, de “istoria civilizaţiei populare trasilvane”) au fost evacuate, de urgenţă, în anii 2007 şi 2008, din Casa Albastră şi din Palatul Brukenthal, şi ocupă, în condiţii total improprii, cele două săli de expoziţii temporare ale Muzeului “Franz Binder” (Muzeu de etnologie universală), faptul că nu se aprobă atribuirea spaţiului solicitat pentru asigurarea unor condiţii elementare de depozitare, conservare şi valorificare a unui patrimoniu de excepţională valoare şi uriaşă semnificaţie pentru cultura poporului român, în perfectă simetrie cu cele asigurate, prin demersul nostru energic (ca obţinere a finanţării şi a executării lucrărilor de restaurare a Casei Artelor), pentru colecţiile de etnografie săsească, nu reprezintă doar un nonsens, ci o adevărată discriminare strigătoare la cer, posibilă numai în România (sau poate numai la Sibiu), din considerente pe care, în ultima instanţă, o comisie ministerială, parlamentară sau prezidenţială (şi dacă va fi nevoie vom apela şi la structurile Uniunii Europene), le va elucida spre ruşinea şi penalitatea morală a celor ce expun oraşul, judeţul şi România, la un asemenea exerciţiu de pseudodemocraţie, în faţa Uniunii Europene.

În încheiere, Domnilor consilieri, invit partidele reprezentate prin domnia voastră în C.J., altele decât PDL şi PSD (care şi-au dat acordul, de principiu, pentru această atribuire a fostului sediu al Muzeului Asociaţiunii, actualul Muzeu “Astra”), să se aşeze la masa deliberărilor, “sine ira et studio”, (fără ură şi părtinire), dincolo de tot ce “le separă” prin doctrină sau datorită raporturilor politice de adversitate, spre a decide, împreună, în ultimul moment, aşa cum este drept, moral, principial şi de bun simţ elementar, în această chestiune de importanţă naţională, în cazul nesoluţionării sale, într-o cauză restantă din anul 1990 şi care va avea puternice ecouri europene.

Dacă nu se va dori soluţionarea cauzei, conform testamentului lăsat de conducerea “Astrei” prin alocuţiunea rostită de preşedintele acesteia, în august 1905, atunci va trebui să arborăm drapelul roşu, cu secera şi ciocanul, pe frontispiciul clădirii, căci a fost voinţa, regimului comunist instalat în 1948: evacuarea Muzeului Asociaţiunii şi extinderea Bibliotecii, în tot imobilul, ca o instituţie oficină a ideologiei comuniste.

În aceste condiţii, ar trebui să rememorăm, domnilor colegi, profeticele cuvinte, scrise ca un memento pentru vremurile ce i-au urmat, de către Mihai Eminescu: “Nimic nu ucide mai mult un popor decât indiferenţa pentru instituţiie sale“!

Singura şansă să ne salvăm identitatea etnoculturală, pentru noi românii, este recuperăm (dacă e nevoie), să ne păstrăm, înălţăm (la nivelul cerinţelor muzeologice europene şi să ne cinstim (printr-o profundă şi perenă operă de educaţie patriotică, în spiritul identităţii naţionale şi al celor europene), propriile instituţii, cel puţin atât cât conaţionalii noştri ştiu să o facă, fără preget, prin toate mijloacele.

Către Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu

În atenţia Consiliului director al ajts

Vă scriu în calitate de director general al Complexului Naţional Muzeal “Astra” şi membru al Consiliului Director al AJTS, în legătură cu calitatea publicaţiei editate recent „Sibiu. Comoara de la poalele Carpaţilor”. Istoria acesteia este scurtă şi edificatoare: Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu a contractat S.C. Honterus SRL (conform rezultatelor licitaţiei), pentru a comanda şi edita, pe fondurile provenite de la „Autoritatea Naţională pentru Turism”, în cadrul Programului „Sibiu Capitală Culturală Europeană”, o broşură de promovare turistică a judeţului Sibiu. Autorul textelor şi a concepţiei grafice ale lucrării mai sus citate, dl. Marius Constantin, a fost subcontractat de câştigătorul licitaţiei (Editura „Honterus”). Pe ce criterii, doar cei de la Honterus ştiu! (Probabil că au mai colaborat din perioada când Marius Constantin avea atribuţii la Primărie, în cadrul proiectului „Sibiu CCE – 2007″)

Complexul Naţional Muzeal „Astra”, membru al AJTS, a fost consultat, până la un punct, asupra conţinutului, nu şi a formei materialelor care urmau să prezinte muzeul, atât din punct de vedere al informaţiei, cât şi al ilustraţiei. AJTS-ul, însă, nu a trimis muzeului, spre lectură şi nici subsemnatului, ca membru al Consiliului Director, din care face parte şi C.N.M.”Astra”, textul integral şi varianta finală a lucrării, spre a ne pronunţa, la nivelul experienţei noastre, asupra calităţii lucrării.

Broşura, care ar trebui să fie un instrument util promovării turismului sibian, prin bogăţia, calitatea şi obiectivitatea informaţiei scrise şi imagistice, (cele două componente ale lucrării trebuind să fie într-un consens şi complementarism desăvârşit) este, în opinia noastră, un nou eşec editorial, pe o piaţă şi aşa extrem de deficitară (eşec întrutotul imputabil autorului care s-a manifestat în mod diletantic şi neprofesionist).

Neajunsurile lucrării, pe care încerc să vi le semnalez într-un mod succint, sunt importante:

o Formatul A4 nu este uşor accesibil turistului, este greoi şi neportabil, urmând ca după ce va fi doar frunzărită, să fie abandonată şi nu folosită drept instrument de ghidaj, pe parcursul călătoriei prin judeţul Sibiu;

o Coperta nu este atrăgătoare, spatele unor turişti care privesc munţii , în nori, fără strălucire, nu comunică absolut nimic, în afara aspectului pasiv. Despre culorile copertei ce să mai vorbim? O fi citit ilustrul autor cartea lui Goethe despre „Teoria Culorilor”? Oricum, cred că lucrarea merita altă copertă!

o Conţinutul: Deşi Muzeul „ASTRA” beneficiază de un text destul de mare, ca dimensiune (35 de rânduri), în comparaţie cu Muzeul Brukenthal (29 de rânduri), ilustraţia aleasă pentru a prezenta întreg Complexul Naţional Muzeal „Astra” (o singură imagine) denotă o crasă ignoranţă (sau subiectivism), atât din punct de vedere estetic, cât şi ca reflectare a importanţei şi valorii acestei instituţii culturale a Sibiului, care a devenit, în ultimii ani, una de recunoscută valoare internaţională (un adevărat brand cultural privind identitatea cultural istorică a românilor). Să exemplificăm prin comparaţie: Fotografia sălii de lectură a Bibliotecii „Astra” este lipsită de atractivitate şi enormă, prin comparaţie cu fotografia, de mici dimensiuni, a morilor de vânt din Muzeul în aer liber, văzute din profil. Este aberant ca fotografia scenei unei săli de spectacole, din anul 1905 (cu cortina coborâtă, deci total inexpresivă), transformată în sală de lectură, după 1950, să fie de 8 ori mai mare decât cea a morilor din Muzeul în aer liber (imagine emblematică despre patrimoniul de tehnică preindustrială, preţuit la cel mai înalt nivel de UNESCO, pe baza căruia, Organizaţia Mondială pentru Ştiinţă, Cultură şi Educaţie a instituit, în anul 2006, Premiul UNESCO pentru patrimoniul tehnic preindustrial, în beneficiul României), şi să ocupe ¾ din pagina 13 a broşurii.

Să analizăm structura lucrării, pe toată suprafaţa sa.

Înainte de toate, considerăm defectuoasă, neinspirată şi chiar neinformată tratarea structural-tematică a lucrării, de către autor (evident un nespecialist al domeniului publicaţiilor turistice). Titlurile, total neinspirate, înşiruite pe frontispiciul „capitolelor” (să le numim aşa, convenţional) broşurii sunt:

Cap. 1. „Judeţul Sibiu, pe scurt”: Relief, Populaţie, Judeţul Sibiu, în cifre (De ce se specifică „Pe scurt”, când este evident că totul în această publicaţie este tratat „Pe scurt”?) În logica stilistică a titlului, în loc de „Judeţul Sibiu în cifre”, era firesc să scrie: „Statistică”.

Cap. 2. „De-a lungul istoriei” („De ce nu şi de-a latul?” NU era mai firesc şi consensual cu capitolul 1 – „Istoric”?)

Cap. 3. „Cum se ajunge la Sibiu?” (În loc de „Amplasare şi Acces”)

Cap. 4. „Cultură” (De ce nu şi Instituţii, căci despre ele se vorbeşte aici?) Citim aici, cu mirare, că cognomenul Istoric al Muzeului în aer liber („Astra”) nu apare, că râul din muzeu, pe care sunt amplasate toate instalaţiile hidraulice, este ignorat, că patrimoniul muzeului nu ilustrează civilizaţia populară preindustrială, astăzi dispărută, ci „viaţa satului românesc”(!) şi că avem în muzeu şi „prăvălii” (care?). De asemenea, că Muzeul Civilizaţiei Transilvane „Astra”, ar avea un sediu (total inexact) în Piaţa Mică nr. 11 şi, tot aici, ar fi şi sediul Muzeului de Artă Populară Săsească „Emil Sigerus” (inexact, sediul acestui nou muzeu fiind în Piaţa Mică nr. 22).

Şi, apoi, în loc să urmeze prezentarea valorilor culturale, pe domenii şi pe genuri, se trece la „Localităţi”. De ce, această inversiune ilogică?

La cap. 5. este prezentat „Municipiul Sibiu”.

La cap. 6. nu mai apar, în continuare, cum ar fi fost firesc, celelalte oraşe, şi apoi staţiunii, etc. ci, hodoronc, tronc: „De văzut neapărat” (de parcă Sibiul sau peisajele, etc. nu sunt „de văzut neapărat”!) Imaginile contrazic „contondent-vizual” titlul capitolului, total neinspirat! Cel mai potrivit ar fi fost, în consens cu imaginile, „Manifestări culturale. Tradiţie şi modernitate”!

La cap. 7. Avem „Informaţii şi sfaturi practice” (cu care, de regulă, se încheie o publicaţie turistică!). Imaginile alăturate acestui titlu frizează o totală nepotrivire, ilustrând sugestiv expresia „Halandala”.

La cap. 8. „În împrejurimile Sibiului” – un text fără busolă, care te plimbă într-un zig-zag nedefinit şi cu o ilustraţie heteroclită (ce caută „ceata junilor” pe frontispiciul acestui capitol, care tratează despre locurile splendide aflate în împrejurimile Sibiului)? De ce nu se prezintă, aici, imagini ale unor locuri feerice, din fiecare zonă „din împrejurimile Sibiului”, cu un specific cultural propriu (aici totul este varză!)

La cap. 9. „Mărginimea Sibiului”,ea nu face parte din „împrejurimile Sibiului”? Şi de ce, direct Mărginimea (aflată în mijlocul judeţului), când căile de acces, în Sibiu, sunt fie Podişul Hârtibaciului (intrarea dinspre Agnita), fie Valea Târnavelor (intrarea dinspre Mediaş), fie Podişul Secaşelor (intrarea dinspre Sebeş). Numai autorul ştie! Aşadar, urmare Mărginimii sunt prezentate, pe rând, celelalte trei zone etnografice, dintre cele mai importante, ale judeţului Sibiu.

La cap. 10. De la zonele, încă neepuizate (căci Ţara Oltului vine după „Mediaş”, cu care nu are nici o legătură), autorul trece la localitatea Mediaş. Menţionată simplu (că doar nu e şi el „municipiu”, ca Sibiul!) De ce nu merita Mediaşul, într-o succesiune logică, tematică, firească, vecinătatea Municipiului Sibiu? Secretul autorului! Ei bine, aici avem şi un subtitlu: „Turnuri înclinate”. Să fie acesta elementul de cea mai mare specificitate şi atracţie turistică al Mediaşului? Cetatea fortificată, nu? Bastioanele de apărare, nu? (deşi, prin acestea, prin porţile lor, pătrunzi înăuntru oraşului medieval, nu!). (Autorul, fire de poet, consideră că aleatoriul este mai interesant decât rigoarea logică!)

Şi ca zăpăceala să fie mai mare, la cap.14, mai „strecoară”, după „Mediaş” zona „Ţării Oltului”. De dragul cistercienilor, monumentali (foto de o pagină), este ocultată figura „ciobanului bibliotecar” genial din Cârţa, Badea Cârţan, simbol al deschiderii spre cultură şi istorie a ţăranului român! (Cum o să rivalizeze ţăranul de la poalele Carpaţilor, pelerin la Roma întru căutarea rădăcinilor latine ale neamului nostru, cu călugării cistercieni (despre care nici nu se scrie cât de importanţi au fost în difuzarea industriilor hidraulice medievale?).

Cap. 15: Hai să ne mai întoarcem, odată, la „Minunile naturii, destinaţii inedite”, de parcă cele 2 pagini nu ar fi încăput la Capitolul „Relief” (Minuni ale naturii) de la începutul lucrării! De parcă natura nu precede, istoric, cultura! De lacurile glaciare o fi auzit autorul, ori de lacurile sărate? O fi autorul, geolog amator, şi-l pasionează doar rocile şi stâncăria!

Cap. 16. Din nou, înapoi. De această dată, la oraşele staţiuni (Ocna Sibiului şi Bazna) şi apoi la staţiunile montane (Păltiniş şi Bâlea). Probabil că orgoliosul Sibiu nu suportă vecinătatea suratelor sale mai mici!

La cap. 17, brusc şi neaşteptat (de parcă am fi terminat expunerea traseelor şi obiectivelor turistice), apare „Timp liber” (nici măcar articulat!). Şi aici, cred că pentru atare temă, era loc „mai încolo”, spre sfârşitul broşurii, să ilustrăm cu ce te poţi „delecta”, în „timpul liber”, la Sibiu. Ca ilustraţie în locul skiului alpin, spre care migrează, iarna, „tot Sibiul”, s-a ales ca fotografie generică, un pod suspendat, de mare risc! În locul băilor saline, cu plajă estivală, de la Ocna (preferinţa estivală a sibienilor), o terasă în aer liber; în locul drumeţiilor montane, care fac renumele Sibiului, s-a ales ciclismul cu obstacole şi deltaplanul (de parcă astea ar fi preferinţele majorităţii sibienilor).

Cap. 18 este titrat, simplu şi sec, „Artizanat”, de parcă am fi în cel mai occidental loc din Europa, unde satele au dispărut de mult şi arta populară, aşijderea. Să nu fi auzit, Marius Constantin (trecător vremelnic şi risipitor prin Muzeul „Astra”), de artă populară, creaţia eponimă a poporului român? Să confunde, oare, domnia sa, ca fiind sinonime, cele două categorii ale creaţiei estetice populare: artizanatul contemporan, cu arta populară milenară? Fotografiile confirmă aceste grave ignoranţe, ori confuzii! Să nu fi auzit, tocmai dânsul, un spirit european, prin excelenţă, de programul UNESCO de salvgardare a patrimoniului cultural intangibil, ilustrat superlativ şi exemplar, prin programul „Tezaure umane vii” (elogiat de UNESCO drept „un model pe plan mondial”, la Seul, în 3 oct. 2004), proiectat şi derulat de Muzeul „Astra” din anul 1990, acesta putând fi chiar genericul acestui capitol?

Cât priveşte denumirea manifestărilor de cultură şi artă populară, derulate anual, de Muzeul „Astra”, şi cu un succes turistic remarcabil, atrag atenţia (dincolo de ordinea aleatorie a acestora) că nu există, la Sibiu, un „Târg meşteşugăresc” (ci doar „al rromilor”), că Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare trebuia trecut la capitolul „De văzut, neapărat” (lângă toate celelalte festivaluri sibiene şi că Târgul Copiilor Meşteşugari a fost transformat, încă din anul 1994, în Olimpiada Naţională „Meşteşuguri artistice tradiţionale”. Dar ce mai contează fleacurile astea, doar nu s-or apuca, turiştii, să citească cu adevărat textul broşurii!

Ca imagini sugestive, la acest capitol (pe care personal l-aş fi intitulat „Tradiţii cultural-artistice”) ar fi fost mai recomandabilă, ilustrarea celor 6 manifestări, de cel mai mare interes turistic, pe plan european, organizate de Muzeul „Astra” şi care se constituie într-una din cele mai mari atracţii pentru turismul naţional şi internaţional: Târgul creatorilor populari din România (cel mai mare şi mai reputat dintre toate târgurile cu acest profil din ţara noastră, care atrage anual între 15.000 şi 20.000 de vizitatori), Olimpiada Naţională „Meşteşuguri artistice tradiţionale” (unică în Europa!), Zilele Academiei Artelor Tradiţională din România (unică în lume), Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare (inspirată de „Smithsonian Folk Live Festival” din Washington), Târgul Olarilor şi Târgul meşteşugarilor rromi (Or, imaginile prezentate la acest capitol sunt complet, „anonime”).

La cap. 19, avem, din nou, neinspirat, titlul „Aromele Sibiului. Gastronomie”. Comentariul este de-a dreptul hazliu. Metaforele de aici sunt adevărate „perle stilistice”: „O vizită în Judeţul Sibiu are un gust special” sau „Aveţi în faţă o călătorie culinară fascinantă”. Dar, dincolo de stil, reţetele şi produsele culinare, te surprind, cu adevărat, epitetele inovate de autor: „brânză sărată” (probabil telemeaua sau brânza de burduf!), „brânza fărâmicioasă” (brânza de burduf)?, „urda mălăiaţă”(?) De când fac mărginenii „caş afumat”? Apoi, se ştie că brânzeturile se servesc la desert şi nu la aperitiv!

Referitor la ilustraţie, nu poţi să nu te întrebi, de când chifteaua (turcească) a înlocuit, ca reputaţie, cârnaţul şi cartaboşul, iar celebra slănină ardelenească, şunca „de „Metrou”? Despre plantele apotropaice, care dau, cu adevărat un gust particular ciorbelor delicioase din zona Sibiului (în satele româneşti, leuşteanul, iar în cele săseşti, tarhonul), o fi auzit autorul? Mai ales că tocmai ele dau „aromele produselor culinare”!

În concluzie, o lucrare „încropită din mers”, superficial, redactată „după ureche” în care specificul local este revelat fie prin invenţie, fie prin aproximaţie.

Este dezolant să constatăm cum cheltuim banii (şi aşa puţini) pentru astfel de publicaţii de non promovare turistică, dându-le pe mâna tuturor neofiţilor, care, pe o brumă de informaţie, nefiind „din partea locului” (şi ca atare, nici cunoscători ai valorilor „locale”), dar nici neavând harul documentării, te fac mai degrabă să-ţi piară cheful de a veni în Sibiu.

Ca onorariu, desigur că „Editura Honterus” s-a respectat, ca orice firmă germană, plătind regeşte acest text impostură! Întrebarea este de ce nu a solicitat, editura, opiniile măcar ale unui expert, printr-un referat de specialitate referitor la calitatea lucrării propuse? Probabil, conform tradiţiei la români: gândind: „Las’ că mere şi aşa!”.

N.R: Din informaţiile deţinute de noi, Editura „Honterus” este „abonată” la toate comenzile pe bani publici, deoarece se pare că primarul Iohannis este acţionar direct sau printr-un interpus la această firmă nemţească. Marius Constantin, fost trepăduş şi om de încredere al lui Iohannis a fost debarcat de la Primărie, în urma scandalului declanşat de reclama mascată pentru supermarketul „Real” din perioada evenimentului „Sibiu, capitală culturală europeană”. Scandalul a fost declanşat de firma care avea exclusivitate publicitară, conform contractului, altfel fostul ziarist ar fi fost şi acum, bine -mersi, alături de Fuhrer. Oricum, Iohannis mai ,,aruncă”, de câte ori are ocazia, ca în cazul de faţă şi câte un os de ros în direcţia acestei slugi devotate, dar abandonată forţat. Nu ştim dacă S.R.I. are ceva material despre acest venetic pripăşit la Sibiu, unde o duce excelent datorită pupincurismului său nativ, dar noi suntem în posesia unor informaţii deosebit de interesante privind activitatea fostului ziarist, „paraşutat” în municipiul de pe Cibin concomitent cu apariţia cotidianului „Monitorul de Sibiu” şi a primei candidaturi  iohannisiene la primărie.

O ineptă (şi neavenită)
argumentaţie a oportunităţii mega-ştrandului
din Dumbrava Sibiului

Am evitat, de luni de zile, să mă pronunţ în problema ştrandului proiectat de Primăria Sibiului, în arealul din Dumbrava Sibiului, în amonte de „Cartierul verde”, prevăzut a înlocui fabrica „Sitex” din vecinătatea Muzeului în aer liber (fondat, aici, de Cornel Irimie, în 1962, care a materializat proiectul mai vechi al lui Romulus Vuia, pe acelaşi amplasament, tot aici, în 1940).

Am ezitat întrucât vroiam să văd modul în care reacţionează societatea civilă sibiană la un asemenea megaproiect, total nepotrivit unui oraş de mărimea Sibiului, cu densitatea de populaţie proprie, dar mai ales, lipsit de asemenea locaţii de agrement estival, în toate cartierele Sibiului.

Ceea ce m-a „scos” din pasivitate (lipsa de reacţie publică) a fost (a câta oară?) poziţia publică a arhitectului Primăriei (domnul Laschescu), un slujbaş mult prea obedient (trăsătură specifică mediocrităţilor profesionale, pentru a necesita a fi înlocuit, după „prometeicul” arh. S.Guttmann, care a schimbat faţa Sibiului, merit care „binemerita” a fi sancţionat, potrivit maximei româneşti: „nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită”, prin sancţiuni disciplinare şi ostracizarea la Cluj). Un principiu sacru, înmugurit în comunism şi înflorit în postcomunism, potrivit căruia, nu e bine ca o valoare certificată de merite incontestabile, să fie lăsată să-şi culeagă roadele propriului proiect împlinit şi să „facă umbră” celui ce-şi arogă nu doar numai toate meritele, ci şi toată „lumina” recunoştinţei publice, se consacră, de ani de zile, în Cetatea lui Hermann transmisă, se pare testamentar, domnului Johannis, ca orice feudă personală.

Să revenim la chestiune şi la discursul domnului Laschescu, titrat în presă:

„Doar mii de sibieni pot opri proiectul din Dumbrava Sibiului”. Articolul, apărut în „Sibiu Standard”, în numărul de joi, 12 martie, ne dezvăluie „filozofia” domnului arhitect şef interimar – la noi, tot ce e interimar şi convine puterii, este cel mai durabil fenomen – cimentată la şcoala ideologiei comuniste: nu calitatea şi excelenţa, nici elita şi avangarda guvernează societatea şi îi dictează „mersul” ei (de ce să fie „înainte”, când poate „înapoi”?), ci cantitatea, mulţimea, numărul, fie prin prezenţă şi acţiune, fie prin absenţă! Sau te pomeneşti că domnia sa este un exponent al fizicii atomiste, afin al teoriei că „dacă nu se acumulează masa critică, producerea exploziei nu poate avea loc”?

Provocat, aşadar, de această pseudoteorie, invocată ca argument suprem, mi-am propus să analizez pentru sibieni argumentele de tip raţional şi colectiv, pentru a combate „teoria cantităţii” (invocată evident în lipsa argumentelor de substanţă).

Aşadar: 1. Are nevoie Sibiul de un asemenea ştrand „monumental” după modelul unor obiective-similare realizate în marile staţiuni estivale (ex. Mamaia?).

Evident, mult prea evident, că NU! Să analizăm din această perspectivă ce ar însemna un asemenea obiectiv în cazul Sibiului, edificat în afara oraşului, la cca 6-8 km de centru, pe o arteră îngustă ce conduce la cele mai importante obiective turistice situate pe această rută? În primul rând, un exod în afara oraşului, al tuturor clienţilor ştrandului, ceea ce ar complica foarte mult, din toate punctele de vedere, viaţa orăşenilor (în principal, a copiilor şi tinerilor, principalii beneficiari, dintre localnici, ai serviciilor, opulente ale unui asemenea loc de agrement).Exodul sibienilor va fi amplificat, până la suprasaturaţie, de cel al locuitorilor judeţului Sibiu, atraşi de mirajul toboganelor de apă, al bazinelor cu valuri, al terenurilor sportive, al teraselor cu bere rece şi mici, etc.Fără doar si poate că obiectivul (care va beneficia de o mega-reclamă, agresivă şi eficientă) va atrage de la început, turismul naţional şi internaţional, de o manieră uşor de estimat, chiar şi în această fază de proiect, până ce lumea bulucită, se va sătura să o facă, generând vara ore întregi, zilnic, un ambuteiaj mai ceva precum cel de la intrarea în Sibiu, de la Şelimbăr.

2. Este aşadar, proiectul, în interesul Sibiului?

Evident, că NU. Pentru un oraş ca Sibiul, cu cartierele sale, văduvite de orice dotare sportivă şi culturală, păstrate doar ca „dormitoare”, fără să ofere nici o şansă de relaxare sau de divertisment, altele decât tradiţionalele cârciumi, bodegii, restaurante şi baruri, proiectele cele mai potrivite şi raţionale, în spiritul unei autentice democraţii, ar fi cele de amenajare în fiecare cartier, a unor terenuri de sport (pentru acele sporturi care se practică în toate cartierele şi zonele de civilizaţie urbană, din toată Europa), parcuri de joacă pentru copii şi ştranduri cochete, proiectate la capacitatea fiecărui cartier în parte.

3. Este bine ales amplasamentul, prin absurd că, trecându-se peste toate argumentele raţionale, în dispreţ pentru nevoile reale ale populaţiei Sibiului, s-ar construi un asemenea „ştrand”?

Evident, că NU! Dimpotrivă, este chiar un amplasament contraindicat. Din toate motivele, evidente şi mai puţin evidente. Între acestea enumerăm distanţa, avem valea din zona „Valea Aurie” (nume predestinat pentru a valorifica amplasamentul „de aur” de aici). Amplasat aici accesul s-ar putea face pe Calea Dumbrăvii, până la intrarea în zona populată de Hoteluri, Motel, Restaurante, Grădina Zoo, Muzeul în Aer Liber, Cartiere de locuinţe Cisnădioara şi Păltiniş (plus, dacă se va înfăptui, „cartierul verde” de la „Sitex”), pe Calea Poplăcii.

În al doilea rând ar putea servi direct cartierele „Valea Aurie”, „Calea Poplăcii”, „Calea Victoriei” şi chiar „Ştrand”, populaţia de aici având un acces direct. Nefiind într-un spaţiu împădurit, acest amplasament va beneficia de mult soare, de un mediu „uscat” (nu atât de umed ca în pădure). Şi, fapt esenţial, în serile de vară, nu va fi invadat de ţânţari (ca în pădure). Să mai adăugăm: accesul în locaţiile turistice învecinate (vezi Harta „Sibiu Extra Muros”, editată de Muzeul „Astra”, care prezintă potenţialul turistic excepţional al acestei zone de la periferia Sibiului)

Să nu uităm, apoi, că în arhivele Sibiului există un generos proiect turistic, de prin anii 1985/86, care evidenţia exact această zonă, ca cea mai indicată pentru dezvoltarea unui mare parc de agrement, ce ar putea cuprinde şi un ştrand!)

4. Să nu omitem faptul că terenul vizat are suficientă vegetaţie (pădure) înaltă (şi nicidecum „vegetaţie spontană”, evident de talie joasă, cum afirmă dl. Laschescu), a cărei defrişare este total interzisă de legislaţia emanată special pentru zonele naturale protejate, cum afirmă 06.57 din 2006/2007 referitor la regimul ariilor naturale protejate, asumată şi aplicată de Hotărârea nr. 64 a Consiliului Judeţean Sibiu.

Solicităm Primăriei, în scopul clarificării acestei probleme capitale, să prezinte un plan general, semnat de „Romsilva”, cu o delimitare exactă a perimetrului, şi numărul arborilor număraţi, fir cu fir pe fiecare specie cu înălţimea şi diametrul tuturor arborilor). Cine le va da aprobările legale pentru extragerea acestora? Sau voinţa imperativă a Primăriei, cunoscută, de altfel, de ani de zile, ca infailibilă se va impune în faţa legii?

5. Are domnul Laschescu un proiect (poate la fel cu cele de şosele suspendate ale primarului Bucureştiului) de extindere la cel puţin la 4 dacă nu 6 benzi, a Căii Răşinarilor (un biet drum de ţară cu câte o bandă pe fiecare sens de mers)? Căci, este evident şi de cel mai elementar bun simţ, că un asemenea drum nu poate asigura o circulaţie auto şi hipo (căci Răşinarii sunt un ecomuzeu admirabil şi căruţele lor încântă pe turiştii veniţi din toată lumea, în zonă), evident, din motive de patrimoniu cultural şi valori turistice naturale şi nu pentru a se scălda sau a se distra pe măsura descoperii de către noi, după zeci de ani, a toboganelor de apă, etc., cu o intensitate uşor imaginabilă.

6. În sfârşit, sunt sibienii de acord ca o asemenea mega-investiţie, să se facă din fonduri publice (cel puţin o parte importantă)?

Dacă s-ar dori cu adevărat a se afla ce doreşte majoritatea locuitorilor din Sibiu, Cisnădioara şi Răşinari (căci toţi vor fi afectaţi de imaginatul şi hiperbolicul obiectiv), nimic mai simplu: în loc să-i cheme la Primărie, unde este evident că nu vor apare decât „o mână de oameni” (oricum timoraţi de ideea de a se opune omnipotentului nostru Primar, cunoscut pentru inapetenţa sa pentru dialoguri publice), atunci de ce ezită să facă un referendum public, mai obiectiv decât orice fel de alt sondaj de opinie?

Procedând astfel, costurile referendum-ului ar fi oricum, insignifiant, ca şi cheltuială din bugetul Primăriei, decât dezastrul care s-ar putea produce prin înfăptuirea proiectului.

Da, referendum-ul ar fi, cu adevărat, un demers democratic, prin care s-ar putea, în sfârşit, după 20 de ani, apuca, şi la Sibiu, pe Calea Democraţiei.

Revenind, la interviul dlui Traian Deleanu, publicat de „Sibiu, Standard” se mai impun câteva remarci:

a). La întrebarea reporterului dacă sunt prevăzute spaţii verzi, în zonele marilor fabrici dezafectate, arhitectul şef interimar răspunde sibilinic (total criptic): … vor fi în mod obligatoriu „procente de spaţii verzi” (Dvs. vă e clar? Mie nu!)

b). La întrebarea de ce nu sunt puse în PUZ, casele ridicate ilegal pe terenul vechiului camping, răspunsul este unul „a la Pitia”: aceasta „au fost găsite, fără autorizaţie de construcţie, pentru care au fost oprite lucrările… Nu avea nici o logică să le demolăm!” De aici cred că vă este foarte clar ce logică fermă, riguroasă (carteziană), are domnul Laschescu. Soluţia validată la Primărie, pardon, ,,de recomandarea consilierii locali”! după oprirea lucrărilor a fost, fireşte, aceea de reluare a lucrărilor fără ca totuşi acestea să apară în PUZ!

c). La întrebarea reporterului despre obiecţiile formulate de sibieni, la megaproiectele Primăriei, acelaşi ilustru repondent răspunde că toate parteneriatele au fost „expuneri de motive neconcludente” (sper ca, prin intervenţia mea, să afle şi opinii concludente!), formulate de „cei ce se autointitulează activişti comunişti” (nu cumva li se cere pentru a purta această titulatură, certificate de la Primărie?)

Despre orice fel de reprezentanţi ai societăţii civile, aflaţi în dispute acute cu Primăria, domnul Laschescu le aplică acestora eticheta dezonorantă (reflex al conştiinţei sale, evident antidemocratice), „alte chestiuni de genul acesta, care nu au nici o relevanţă”. „Relevanţă”, în democraţie personalizată sibiană, are doar ce vrea „Puterea”!

În încheiere, dl Laschescu îşi devoalează uimitoarea sa capacitate de înţelegere şi interpretare a responsabilităţilor manageriale ale Primăriei, în ce priveşte administrarea spaţiului forestier încredinţat spre administrare de legile statului român: Dumbrava nu este întreţinută aşa cum trebuie. Există drenaje care s-au astupat (colmatat, literar n.n.), „pădurea suferă, de o umiditate prea mare. Animalele lipsesc nu din cauza fabricii „Sitex”, ci a câinilor care au umplut pădurea. Cine e de vină, nu administratorul parcului naţional?” Chiar aşa, Primăria nu va avea nici o vină în perimetrul de pădure atribuit spre administrare! Sau beneficiază „de prezumţia de vinovăţie”, chiar şi de aceea de „molime tangere”?

În încheiere, o singură concluzie evidentă: cu aşa specialişti la Primărie, selectaţi şi păstraţi pe motive de obedienţă (căci ce e de făcut şi cum trebuie făcut are cine să le spună!), aşa va dezvolta Sibiul! Dacă vă mai trebuie şi alte exemple, atunci analizaţi istoria centurii ocolitoare a Sibiului, inexistenţa „legislaţiei locale” de protecţie a monumentelor istorice, având drept consecinţă dispariţia câtorva dintre acestea, inexistenţa unei săli de spectacole, demnă de tradiţia culturală şi teatrală a Sibiului (în 2007 am substituit-o cu celebrul cort, etalat în centrul istoric, ca pe o mare realizare a Capitalei Culturale a Europei, numai împrumutat costându-ne 1 milion de Euro (cât ne-ar fi costat, Doamne iartă-mă, dacă ne-ar fi trecut prin cap ideea fantezistă să îl şi cumpărăm?).

Ca o consecinţă firească, ce alte argumente ar mai fi necesare pentru a explica situaţia Sibiului, clasat, la capitolul „viaţa culturală”, abia pe locul 10, într-un top al oraşelor, reşedinţă de judeţ, evaluate pentru infrastructura lor culturală, intensitatea şi calitatea vieţii lor culturale?

Dar cui credeţi că-i mai pasă de toate acestea? Primăriei, în nici un caz! Dlui Laschescu, nici măcar atât!

 

Grupaj de texte aparţinând domnului

prof.dr.Corneliu Bucur


Galerie foto:

{gallery}2009/nr2/250{/gallery}


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>