Editorial

Cetatea din sufletul sibienilor sau despre egoism

Motivele care ne dau dreptul să numim această viitoare investiţie ca fiind aberantă sunt mai multe. Astfel, printre altele, este […]
Motivele care ne dau dreptul să numim această viitoare investiţie ca fiind aberantă sunt mai multe. Astfel, printre altele, este vorba despre costurile enorme: 45 milioane de euro, taman acum când întreaga omenire trece printr-o criză financiară de mari proporţii! De unde vor apărea aceşti bani, mai ales că Sibiul a fost înglodat în datorii enorme, iar rezultate palpabile în dezvoltare oraşului nu se văd, dacă lăsăm de o parte poleiala de faţadă din centrul istoric şi hotelurile de prost gust ale afaceriştilor locali, iţite ca ciupercile după anul 2007, când cu gogoriţa numită capitală culturală europeană.
Televiziunea de casă a primarului, Antena 1 Sibiu, a transmis imagini de la dezbaterea publică tocmai la spartul târgului, dar… în direct! Totul se derula pe parcursul acelei emisiuni penibile, numită ipocrit “Pulsul adevărului”, deşi ar fi mult mai aproape de realitate dacă s-ar numi “Plânsul adevărului”, moderată de bufonul personal al Kaiserului Klaus Întâiul, sfertodoctul Răzvan Marcu. Acesta din urmă îl avea ca invitat pe arhitectul de casă al aceluiaşi Klaus, care tot repeta, obsesiv, că el nu este angajatul primăriei şi nu este implicat în proiectul discutat. Să mori tu, măi Grigorovule? În emisiune a apărut şi însăşi majestatea sa Iohannis , zis Johannis, care a binevoit să ne arate impozanta sa făptură, care se lăfăia în propriul birou, sub pictura “împrumutată” abuziv din muzeul Brukenthal, că muritorii de rând nu au voie să  privească respectivul tablou decât atunci când emite TV Iohannis.
Cei doi trepăduşi ai Fuhrerului local încercau să-i convingă pe telespectatori că prezenţa scăzută la tocmai terminata dezbatere publică ar însemna acordul tacit al sibienilor pentru acest proiect iniţiat de stăpânul lor megaloman. Dacă ne amintim noi bine, la fel susţinea şi Herr Klaus că prezenţa scăzută la vot, de la alegerile locale, ar reprezenta tot un vot tacit al populaţiei în favoarea continuităţii, adică mai pe şleau, în favoarea sa şi a saşilor pe care-i conduce, aceştia fiind grupaţi în organizaţia exclusivistă şi segregaţionistă F.D.G.R.! Baliverne…
În fond, nu este vorba despre altceva decât de indiferenţă şi egoism! Majoritatea concetăţenilor noştri nu sunt interesaţi de problemele urbei, decât în măsura în care aceste probleme nu le afectează propriile interese. Lipsa de solidaritate este vizibilă, iar abuzurile au găsit astfel un teren fertil pentru germinaţie şi înmulţire.
Când a fost distrus parcul Darwin pentru ca fiica lui Emil Citrea, directorul Curţii de Conturi Sibiu, cel care-l scoate basma curată pe primarul Iohannis atunci când dispune discreţionar şi abuziv de banul public, să-şi construiască un hotel, altcineva dintre sibieni, în afară de locuitorii din zonă, a sărit pentru condamnarea acelei mutilări şi sluţiri a oraşului? NU!
Când Carabulea a început construcţia unui bloc turn pe Aleea Turnu Roşu, înghesuit printre blocuri de patru etaje, pe locul unei foste centrale termice, s-a solidarizat cineva cu protestatarii din zona afectată? NU!
Chiar arhitectul Grigorov, în emisiunea măscăriciului Marcu, dădea exemplul neparticipării sibienilor la un  miting organizat ad-hoc împotriva tăierii castanilor de pe Calea Dumbrăvii, argumentând că masa tăcută – şi îndobitocită, adăugăm noi – este permanent de acord cu deciziile tătucului Iohannis. Păi, atunci vă meritaţi soarta de masă tăcută, veşnic abuzată şi umilită, fraţilor! Vorba unui editorialist de la un cotidian local: “Sibiul e al nostru până la poartă”, mai departe nu ne interesează! Cu un Consiliu Local format din yesmani, care voteză la comandă şi pe bandă rulantă toate proiectele prezentate de un primar autocrat şi cu o masă tăcută, vorba lui Grigorov, dar foarte uşor de manipulat, numai la lucruri bune şi la progres real în favoare comunităţii nu te poţi aştepta. În schimb, afacerile sunt prospere în beneficiul clicii de profitori formate în jurul primarului, care-l şi laudă în toată mass-media locală pe care au confiscat-o, în detrimentul unei libere informaţii şi al unei democraţii reale.
După ce se va finaliza construcţia, tartorul local va proceda ca si cu aeroportul, adică va  spune că administraţia locală nu poate să întreţină acel spaţiu de agrement şi, la fel, că va dura prea mult amortizare investiţiei, aşa că va dori privatizarea ştrandului. Aceasta se va face la un preţ de dumping, mult sub valoarea investiţie, deoarece nu va avea vreo importanţă, din punctul de vedere al şmecherilor locali, că statul va pierde de două ori. Odată la construcţie, când în mod sigur şi în “bună tradiţie” preţurile vor fi umflate, supradimensionate pentru “para îndărăt” la domnul primar (ne referim la comision, ca să înţeleagă şi “masa tăcută”), iar a doua oară la “privatizare”. Nu este exclus ca viitorul cumpărător să fie chiar constructorul, care astfel va cumpăra chiar cu banii încasaţi pe lucrare, îi va da şi “dreptul” lui Herr şi, culmea, va rămâne cu profit, pe lângă ştrandul câştigat moca. Aşa se fac “afacerile” în Românica, chiar dacă “investitorii” sunt din Jermănica!

Justiţiarul sibian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*