Editorial

Cele patru mari probleme ale primarului – „premier” de la Sibiu

Curios este faptul că mass-media,  care-l ridica în slăvi pe Iohannis, a luat de bună găselniţa cu „premierul independent politic”. […]

Curios este faptul că mass-media,  care-l ridica în slăvi pe Iohannis, a luat de bună găselniţa cu „premierul independent politic”. Păi, cum Dumnezeu putea să fie Iohannis independent politic, din moment ce era şi este, în continuare, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), care este o formaţiune politică, din moment ce participă la alegeri.  Mai mult, această organizaţie este similară cu U.D.M.R.-ul, fiind constituită pe aceleaşi criterii etnice. Ori să spui că Iohannis este independent politic, este ca şi cum ai afirma că şi Markó Béla este…  independent politic! Din păcate, pentru individul cu nume de proiect şi pentru cei care-l laudă exagerat datorită unor virtuţi imaginare, au devenit vizibile şi parte din infracţiunile la care s-a făcut părtaş numitul Klaus Werner Iohannis, la unele dintre ele fiind chiar iniţiatorul lor.

Prima problemă foarte gravă, care va atârna, în viitor, de  gâtul primarului sibian ca o piatră de moară, constă în solicitarea adresată unei instanţe judecătoreşti de către formaţiune politică pe care o conduce (F.D.G.R.) prin care aceasta cerea recunoaşterea oficială a calităţii de succesoare a organizaţiei naziste Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe). Născut din tenebrele hitlerismului care a zguduit ideologic Europa, Grupul Etnic German a căpătat, după 21 noiembrie 1940 când a fost oficializat prin Decretul – Lege nr. 830, un statut de semi-autonomie în cadrul statului român. Imediat, a fost constituit „N.S.D.A.P. der Deutchen Volksgruppe în Rumaniein” (Partidul Naţional Socialist al Grupului Etnic German din României), conform politicii expansioniste a Reichului. De fapt,  Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe) era subordonat Partidului Muncitoresc German Naţional – Socialist din Germania (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei NSDAP), sub a cărui comandă directă activa, organizaţia din România primind ordine direct de la Berlin. Culmea este că instanţa, la fel de iresponsabilă ca şi petentul, a admis cererea. Soluţia nu a fost atacată de nimeni şi a rămas definitivă. Aşa că, în mod oficial, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), este succesorul unei organizaţii naziste, recunoscută ca atare de Puterile Aliate care au învins Germania nazistă. Drept urmare, aliaţii, prin Convenţia de Armistiţiu  din 12 septembrie 1944 au impus ( articolul 15) dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc. Astfel, Grupul Etnic German a fost desfiinţat prin Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României. Această lege nu a fost abrogată, dar justiţia sibiană aplică propriile ei legi, la fel ca administraţia locală sau poliţia comunitară sibiană, aşa că, uşor-uşor ne întoarcem la vremurile când Grupul Etnic German conducea Sibiul, acest oraş fiind sat în stat, ca Vaticanul.

Şi la nivel european se observă o creştere a partidelor de extremă dreapta. Partidul Naţional – Democrat din Germania nu se fereşte sa-şi afişeze convingerile politice xenofobe şi rasiste. Cu toate acestea, cancelarul german Angela Merkel a respins în anul 2007 o propunere a social-democraţilor privind interzicerea partidului neonazist NPD. Interesant este anul, care coincide cu cel în care F.D.G.R.-ul din România a cerut, Judecătoriei Sibiu, să-i fie recunoscută calitatea de succesor al partidului nazist! Şi în Ungaria s-a făcut primul pas spre putere al extremei drepte, după perioada horthistă de acum 70 de ani. Extrema dreaptă a luat mai multe locuri parlamentare la alegerile naţionale din Ungaria decât la orice alegeri de după al Doilea Război Mondial. Fidesz, partidul de centru dreapta al Ungariei, a obţinut 52,77 procente din voturi. Jobbik, partid de extremă dreapta, a intrat în parlament pentru prima dată după ce a câştigat 16,71 procente din voturi. Alegerile regionale franceze, din martie, dominate de dezbaterile despre imigranţi, au adus revigorarea Frontului Naţional. Luna aceasta, alegerile din Olanda l-ar putea propulsa pe Geert Wilders, al cărui partid de extrema dreapta anti-islamică conduce în sondaje, la putere. Cu toate acestea, demersurile în instanţă ale etnicilor germani din România pentru recunoaşterea oficială a calităţii lor de urmaşi ai naziştilor sunt, de departe, cel mai grav afront adus democraţiei europene!

A doua chestiune neclară a primarului sibian Klaus Iohannis – poate chiar mai gravă decât prima şi de data aceasta personală! -, care necesită clarificări, este reprezentată de traficul internaţional de copii în care acesta a fost implicat, împreună cu soţia sa, la începutul anilor ’90. Iohannis a evitat permanent să lămurească această „gaură neagră” a trecutului său. Bâiguielile îndrugate la o conferinţă de presă din anul 2000, când a candidat pentru prima oară la funcţia de primar, nu erau scuze, ci mai degrabă acuze, cuvintele îngăimate atunci semănând mai mult cu un autodenunţ, decât cu o disculpare. Redacţia noastră deţine înregistrarea video a respectivei conferinţe de presă , postată de noi şi pe internet, alături de alte probe copleşitoare privind participarea soţilor Iohannis la trafic internaţional de copii în cadrul unui grup de crimă organizată. Faptele penale s-au prescris doar dacă persoanele traficate de cei doi samsari de copii mai trăiesc, ori despre acestea nu se mai ştie nimic, de parcă le-a înghiţit pământul. Genocidul, crimele împotriva umanităţii nu se prescriu niciodată! Cei care invocă prezumţia de nevinovăţie să ia aminte că nu este de datoria noastră să dovedim inocenţa traficanţilor, ci aceştia trebuie să facă dovada că persoanele comercializate de ei trăiesc şi copii nu au ajuns piese de schimb în bănci de organe sau „materie primă” pentru pedofili ori ritualuri satanice. Câtă asemănare între exterminările din lagărele hitleriste şi „îndeletnicirile” din anii ’90 ale lui Klaus Iohannis, cel care conduce o organizaţie care s-a declarat succesoare a unei formaţiuni naziste!

Al treilea punct vulnerabil şi totodată frână în calea ascensiunii politice a lui Klaus Werner Iohannis, care în setea sa de mărire se vrea preşedintele României sau „măcar” premier, este reprezentat de dosarele penale ale acestuia. Implicat până peste cap în retrocedările ilegale, atât către cele două componente ale minorităţii germane, Biserica Evanghelică şi F.D.G.R.-ul pe care-l conduce, dar şi în folosul mafiei imobiliare sibiene, din care „cu onor” face parte, primarul sibian a avut grijă să obţină şi el câteva imobile pentru propria familie. Dosarele penale ale acestor samavolnicii imobiliare au fost tergiversate, iar unele dintre ele făcute chiar „pierdute”, la ordinul aliaţilor săi politici care s-au perindat la putere. Cei doi trădători ai interesului naţional, Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu, l-au ocrotit permanent pe Klaus Iohannis, din considerente politice, conform ordinelor primite de la Berlin. Nu sunt de neglijat nici interesele economice de tip mafiot ale grupurilor pe care le-au reprezentat cei doi ex-premieri atunci când se aflau în fruntea Guvernului României. Dar, cu toate tergiversările şi „rătăcirea” lor prin pasatul hârţoagelor de la un parchet la altul, parte din aceste dosare încă mai există, iar unele dintre faptele penale comise de Klaus Iohannis nu s-au prescris, deşi tocmai acesta a fost scopul tergiversărilor: PRESCRIEREA.

A patra chestiune discutabilă în ceea ce-l priveşte pe impostorul Klaus Iohannis vizează cele două imobile obţinute în mod fraudulos de acesta, înainte de a deveni primar. Este vorba despre cele două imobile enorme şi ultracentrale situate în centrul Sibiului, subtilizate de Iohannis, împreună cu nevastă-sa, soacra şi un escroc stabilit în Statele Unite, prin instigare la fals în documente publice, trafic de influenţă şi uz de fals. Singurul ţap ispăşitor a fost scos un secretar şpăgar dintr-o primărie de la ţară, autorul falsurilor intelectuale pe baza cărora Iohannis & Co. s-au făcut stăpâni, ca falşi moştenitori, pe nişte imobile care nu le-au aparţinut neam de neamul lor. Dar, aşa cum se încearcă şi cu dosarele penale ale lui Iohannis, atâta a tărăgănat parchetul  cercetarea, iar mai apoi s-a tras de timp în instanţele de judecată încât, chiar dacă inculpatul a fost găsit vinovat şi condamnat, faptele se prescriseseră, iar acesta a scăpat nepedepsit. Fiind protejat de Klaus Iohannis, care conduce întreg judeţul Sibiu, nu doar municipiul peste care este primar, secretarul infractor este bine-mersi şi ocupă acelaşi scaun călduţ din primărie de pe care a comis infracţiunea de fals intelectual. Procesele penale fiind judecate la Sibiu, „normal” că s-au inventat fel şi fel de subterfugii pentru trenarea proceselor falsificatorului care-l îmbogăţise pe satrapul sibian cu două case şi salvarea infractorului, în extremis, datorită prescrierii. Însă nu toţi judecătorii stau în poziţie de drepţi în faţa dictatorului sibian şi a prietenului său, care este preşedintele Tribunalului Sibiu. Bunăoară, judecătorii Tribunalului Braşov prin soluţia dată în data de 23 aprilie, anul acesta, i-au lăsat pe proprietarii-impostori Iohannis şi Baştea, escrocul stabilit în  America, fără casa de pe str. N. Bălcescu nr. 29, asta după ce tot magistraţii braşovenii îi „văduviseră” şi de celălalt imobil, cel situat pe str. G-ral Magheru, însuşit fraudulos de aceiaşi hoţi.

Dacă primele trei mari probleme îi afectează imaginea şi constituie o piedică în faţa realizării visurilor de mărire ale acestui individ veros, cea de-a patra îl atinge direct la buzunar, unde-l doare cel mai tare, domnul primar fiind de o lăcomie şi avariţie inimaginabile! Însă nici ambiţiile sale şi dorinţa de a parveni cu orice preţ, de a se căţăra în vârful piramidei, aceea pe care o venerează atunci când îşi pune şorţuleţul de mason, nu sunt de neglijat la acest personaj. Klaus Iohannis a depăşit limitele normalului, frizând prin comportament aria patologicului, fiindcă doar un paranoic poate să-şi lipească pe maşină abţibilduri cu însemnele CD (corp diplomatic), fără ca el să lucreze în cadrul vreunei ambasade. Mai nou, cică trepăduşii din primărie se linguşesc pe lângă şeful lor, adresându-se acestuia cu apelativul „Excelenţă”. În Istoria României a mai existat o „Excelenţă”, tot de origine germană, corupt şi acela până în măduva oaselor, care tot oscila între tron şi budoarele cocotelor. A părăsit ţara pe burtă, la propriu, nu la figurat, iar pocnetele care-l acompaniau  nu erau de la focurile de artificii, ci de la gloanţele trase asupra sa.

Justiţiarul sibian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*