Editorial

Cât contează un om în România: Iohannis vs. cetăţeanul de rând

Când mai bine de şapte ani ai scris despre afacerile dubioase ale unui personaj implicat în administraţia şi viaţa politică […]

Când mai bine de şapte ani ai scris despre afacerile dubioase ale unui personaj implicat în administraţia şi viaţa politică locală, este greu să rămâi indiferent atunci când îl vezi urcând până la statutul de (propus) ministru şi vicepremier al României. Iată de ce, găsesc necesar să spun că, în cazul Iohannis, avem în faţă cea mai interesantă specie politică născută de după 1990. Mai mult, punând în balanţă performanţa administrativă şi hoţia, omul este în primul rând hoţ, pentru că, în calitatea lui de primar, nu a făcut decât să îşi facă datoria, însă pe cea de hoţ nu o avea trecută în fişa postului. Se poartă Iohannis, este la modă, prin urmare nu se face să spui adevăruri care supără despre modelul local care cochetează cu înalta politică. El vine gata ambalat în frumosul care acoperă mizeria umană.

Constat, deloc cu uimire, că în haosul generat de disputa politică cvasi-generală de la Bucureşti, opţiunea Iohannis este tratată de presă cu o îngăduinţă indecentă, aproape salvatoare, câtă vreme naivitatea sau „controlorii” de media par să pună botniţă realităţilor care îi pot afecta imaginea de „superb” a propusului ministru şi vicepremier. Din capul locului, Iohannis este un afin al preşedintelui Băsescu, pe lângă pasiunea pentru case având-o şi pe cea pentru maşini.

Vina pentru că un om precum Klaus Iohannis a ajuns „soluţie salvatoare” în politica românească aparţine în primul presei din Sibiu care a tratat puţin, spre deloc, afacerile imobiliare în care a fost şi este implicat primarul, în prezent liberal. Detaliile afacerilor care au făcut ca Iohannis şi soţia acestuia să deţină şase imobile în zona centrală a Sibiului sunt accesibile celor care doresc să vadă realitatea şi să îşi explice cum, cu un salariu de primar şi unul de profesor de liceu, poţi acumula rapid (chestiune de câţiva ani) atâtea imobile. Câtă vreme sibienii nu ştiu adevărul despre Iohannis, cum să îl cunoască românii din afara judeţului?

munchhausen_dvd

În afacerile imobiliare, Iohannis a avut sprijinul foştilor decani ai Baroului de Avocaţi şi ai Camerei Notarilor Publici din Sibiu (parte din ei intraţi în atenţia procurorilor), al Bisericii Evanghelice, aşa încât, până la decizia instanţei de apel din Braşov, care a anulat documentele prin care Iohannis devenea proprietar, totul a fost consemnat în declaraţia de avere a primarului şi în tragedia unor familii care au cumpărat imobilele de la statul român.
Mai mult de zece ani de procese au dus la disperare familiile aflate în litigiu cu Iohannis, războiul surzilor fiind prea puţin pentru a descrie realitatea halucinantă de la Sibiu. Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), al cărui preşedinte a fost până de curând Klaus Iohannis, a jucat un alt rol important în afacerile imobiliare din Sibiu. Când în calitate de preşedinte de O.N.G. (FDGR) faci solicitări în revendicare pentru propria organizaţie (FDGR) şi pentru Biserica Evanghelică, cu toţi enoriaşii din acelaşi FDGR, apoi dispui retrocedarea, în calitate de primar, cum altfel decât conflict de interes să numeşti afacerea?

Fără îndoială, mânaţi de pasiuni mai mult sau mai puţin subiective, susţinătorii lui Iohannis aduc ca argument performanţa edilului, prin comparaţie cu alte oraşe ale României. Nimeni nu poate contesta schimbările înregistrate în oraşul de pe Cibin în cele trei mandate ale actualului primar, cum, la fel, nimeni nu trebuie să scape din vedere bugetele uriaşe alocate Sibiului de guvernările Năstase şi Tăriceanu. „Cu bani poate oricine”, se poate afirma, însă, o privire mai atentă a afacerilor derulate între anii 2003 – 2008 va revela combinatorica perfectă pe care Iohannis a practicat-o cu partidele aflate la putere, cu care (prin intermediul firmelor) a împărţit permanent bugetele. Iată de ce, la Sibiu, s-a reuşit ceva mai mult decât în alte oraşe, chestiune cunoscută de liderii marilor partide care se văd acum în situaţia de a avea în preajmă propriul produs politic, unul care impune condiţii.

În volumul „Iluzia democraţiei – Bariere în calea accesului la informaţia publică” (www.potiinvinge.ro), apărut în anul 2010 la Editura Universităţii „Lucian Blaga”, am arătat cu documente cum onestul primar al Sibiului foloseşte funcţia publică pentru a ajunge să dispună de imobile, autoturisme şi deconturi.
Sunt în totală contradicţie cu cei care susţin: „domnule, toţi fură”. Să ne lămurim. Un om nu poate fii şi onest, şi hoţ, în acelaşi timp. Ori, potrivit documentelor publice, Iohannis a jucat în numeroase rânduri şi în calitate de primar, şi în calitate de beneficiar, fiind în gravă contradicţie cu legea. Dar, şi această situaţie este cunoscută de actualii lideri PSD şi PNL, câtă vreme, în campaniile electorale, Iohannis a fost facilitator de limuzine de lux pentru candidatul la preşedinţie Crin Antonescu.

Istoria de succes a posibilului ministru pus să păzească afacerile interne ale României, poate chiar vicepremier al ţării, poate genera tema unui roman viu, în care personajele principale ar trebui să fie oamenii care au avut de suferit direct, oameni care trăiesc la Sibiu, dar pe care interesele de partid şi controlul presei nu îi consideră, deocamdată, suficient de importanţi. Între omul Iohannis şi omul care a pierdut o casă, om care a experimentat teama evacuării, alegerea în statul de drept nu mai aparţine dreptăţii, iar modelul unei naţiuni devine un alt individ deloc cinstit.

Ce vor descoperi în scurt timp simpatizanţii lui Klaus Iohannis va fi indispoziţia acestuia la întrebările directe, la discuţiile simple şi realiste. Cu alte cuvinte, confruntarea cu realitatea. Vor descoperi atitudinea sfidătoare, superioară, a unui primar care timp de trei mandate nu a găsit timp să organizeze o oră de audienţe cu sibienii pe care îi păstoreşte, semn de respect şi consideraţie din partea unui primar apreciat mai ales pentru că este neamţ.

                                                                                                                                     Dan TOMOZEI

 

2 Comments

  1. Sunt pur si simplu uimit si revoltat in acelasi timp de ingaduinta presei din Romania in legatura cu aceste subiecte care ar fi trebuit sa fie si pentru PSD arma forte impotriva acestui cyborg nemtesc. E clar ca si PSD sunt cu musca pe caciula … ceva duce si inspre ei … colaborarile sunt destul de bine cunoscute, probabil ca de aici si lejeritatea cu care aceste subiecte sunt tratate. Tot ce sper este ca dupa ziua de duminica, toate astea sa nu ramana la fel si lucrurile sa se schimbe si in Sibiu, asa cum povesteam la mine pe blog, sibienii care i’am cunoscut si cunosc nu se aratau prea incantati dar atunci inca nu stiam exact de ce.
    Va multumesc pentru toate dezvaluirile de pana acum, le’am promovat cat am putut si sper sa fi ajuns la cati mai multi oameni.

    • Justitiarul

      Multumim si noi ca ne sunteti alaturi in lupta pentru aflarea adevarului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*