Colimator

„Casa Regală” este o poveste… imobiliară

Zilele trecute am aflat o veste de interes: regelui Mihai i se pregăteşte prohodul anul ăsta, de către familie, ocazie...
Zilele trecute am aflat o veste de interes: regelui Mihai i se pregăteşte prohodul anul ăsta, de către familie, ocazie numai bună pentru un scurt bilanţ de “bizniz” al afacerii Casei Regale.Bunurile mobile şi imobile ale Casei Regale au fost estimate la o valoare de 15.010.895.324 lei, din 1939, anul dinaintea războiului. Astăzi averea aceasta atinge vreo 4 miliarde de euro. Cam asta e acum miza noilor samsari din jurul Casei Regale, devenită o mega afacere imobiliară.Suma pentru care aşa-zisul prinţişor Paul Lambrino şi-a cesionat toate drepturile – respectiv o parte din averea aşa zisei Casei Regale – către grupul infracţional cercetat acum de DNA, cu Remus Truică la vedere, era de patru milioane de euro, dar valoarea reală a bunurilor înstrăinate de acesta este de peste patru miliarde de euro (vezi în casetă, pagina 14, lista bunurilor care aparţin Casei Regale).Bună afacere!

Urmaşii regelui Mihai vor fi cei mai bogaţi dintre români, moştenitori ai unei averi de miliarde.

Ce merite anume le-a conferit acestora o asemenea recompensă vedem în continuare.

În primul rând e vorba de Stalin, Tătucul de la care a plecat toată combinaţiunea lui Mihai.

Mareşalul rus Coldunov l-a dus pe regele Mihai la Moscova cu un avion, pentru a primi de la Stalin medalia Pobeda-Victoria. Ordinul din aur masiv se acordă pe viaţă şi se returnează la Moscova după moartea deţinătorului. Dar Mihai l-a vândut reginei Angliei, aurul rusesc i-a fost de folos.

Decoratia-Sovietica-a-Regelui-Mihai-Ordinul-Victoria-cu-Diamante-de-la-Stalin

Regele Mihai nu a plecat sărac din România; de fapt a plecat foarte bogat – doar o singură piatră preţioasă a fost vândută cu 1,5 milioane de dolari.

Este vorba despre Safirul reginei Maria, al treilea safir din lume ca dimensiune – 478 de karate -, purtat la încoronarea de la Alba Iulia şi lăsat moştenire regelui Mihai.

Ultima dată a fost văzut la nunta lui Mihai în iunie 1948 (l-a purtat mireasa Ana de Bourbon-Parma). După această dată a dispărut din spaţiul public şi a intrat în colecţia unui bijutier american.

A fost vândut la licitaţie în anul 2003 pentru 1,5 milioane dolari.

Un alt exemplu: în jurnalul lui zilnic, Carol al II-lea era furios pe Mihai că se apucase să vândă din colecţiile de timbre.

S-a mai vorbit şi despre renta primită de Mihai, după detronare, nu se ştie exact dacă de la ruşii sau securiştii români arondaţi KGB.

Căpuşele ruseşti au primit gratis, fără luptă, prin gestul lui Mihai, 50% din totalul de 19 divizii româneşti, plus accesul la resursele importante ale României, râvnite de toată lumea. Arestarea Mareşalului Anto¬nescu şi capitularea Armatei înaintea semnării unui armistiţiu au pulverizat baza juridică a apărării drepturilor României.

Chiar şeful Statului Major britanic, Allen Brootie, a menţionat că, prin actul regelui de la 23 August 1944, România a deschis larg porţile sovieticilor către întreaga Europă de Răsărit.

A doua zi, Carol al II-lea saluta lucrarea executată la Bucureşti de fiul său: “Sunt foarte fericit că fiul meu, luând în consideraţie adevăratele sentimente ale poporului, a scos România din război [...] Este foarte bine că acest lucru s-a întâmplat prin intermediul unor înţelegeri cu vecinul nostru puternic – Uniunea Sovietică …”[Declaraţia ex-Regelui Carol al II-lea în "Novedades" (Mexic) din 24.08.1944 (extrase)].

Evident, aşa cum şi Carol se afla sub control NKVD (precursorul KGB), prin Elena Lupescu Grunberg, şi la Bucureşti acţiona de mult agentura rusă.

Premergător actului de la 23 august, în noaptea de 13/14 iunie 1944, a avut loc, din iniţiativa Partidului Comunist din România (PCR), o şedinţă conspirativă a agentului NKVD Emil Bodnăraş şi a liderului PCR Lucreţiu Pătrăşcanu, cu oamenii regelui – camarila, generalii Constantin Sănătescu şi Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Dămăceanu, Ioan Mocsonyi-Stârcea, Mircea Ioaniţiu şi Grigore Niculescu- Buzeşti.

În timp ce românii mureau pe front, luptând contra ruşilor, regele îşi trimitea reprezentanţi să comploteze cu Emil Bodnarenko-Bodnăraş, emisar al Moscovei, paraşutat de ruşi în România.

Generalul Platon Chirnoagă, comandant-adjunct al Statului Major al Armatei a III-a în timpul campaniei din Rusia, nota amar: “Există aici un rege care îşi predă armata duşmanului? În ce ţară din lume poate fi găsit un şef de stat asemănător? Pe 20 Iulie 1945, i s-a decernat prin mareşalul Tolbukhin, din ordinul lui Stalin, «Ordinul Victoriei Sovietice». Tristă onoare de a fi decorat de către duşmanul de moarte al poporului său!”

După care şi regele, amabil, a “spurcat” o decoraţie a armatei române, acordându-i ordinul “Mihai Viteazul” mareşalului sovietic Malinovski.

Peste ani, prin 2003, acelaşi rege îi înmâna lui Adrian Năstase trofeul “Omul Anului”, în plină epocă de devastare a României, dar şi de negociere, via Hrebenciuc şi nişte “mafioso evrei” de la New York, angajaţi de mulţi ani pe filiera Securităţii, a restituirii unor proprietăţi de pe vremuri.

Urmaşii – sutele de mii de români ucişi în lagăre – evident nu aveau cu ce negocia vreo restituire de la guvernul comunist al lui Ilici (n.r. Ion Iliescu).

Şi Sorin Oprescu, primarul Capitalei, urmărit penal pentru spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat, a fost decorat de Casa Regală cu “Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer”…ofiţer de Securitate şi el, şi toată familia.

O altă imagine memorabilă care mi-a rămas întipărită a fost cea de la dineul regal din octombrie 2012, la Palatul Elisabeta, unde puteau fi văzuţi, la aceeaşi masă, regele Mihai, Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Dan Voiculescu – o imagine ravisantă!

Ca şi cea de la masa cu Ponta!

Toate acestea sunt semne de detes¬tabilă lipsă de criterii, de acceptare, agreare şi legitimare a unor personaje abjecte.

O formă jenantă şi cinică de trafic de capital simbolic.

Mai grav este altceva, în opinia mea – juxtapunerea, alături de figura regelui, a acestor personaje care falsifică şi afectează însuşi simbolul monarhiei, în condiţiile în care coroana regală poartă semnul crucii.

Ceva absolut impardonabil, de la cineva ce s-ar pretinde să fie un reper moral.

Nu te aştepţi să vezi de la cineva ce-şi asumă un titlu aristocratic, regal, un comportament identic cu al oricărui politician, uns cu toate zoaiele demagogiei ideologice.

Cadrele Sistemului, securiştii lui Ion Iliescu, au mers mai departe cu circul, au umflat maimuţa şi au ventilat chiar, via Patriciu iniţial, şi apoi pe canalele lui Voiculescu, un scenariu de re-legitimare a jafului, prin sus¬ţinerea vocală a monarhiei, sub controlul lor desigur, în ideea ca regimul să fie credibilizat pentru Occident.

Cu un rege în fruntea ţării, nimeni nu va mai putea spune în Occident că în România sunt la putere tot bolşevicii sau neobolşevicii.

Alături de care îl vedem, iată, la braţ cu ei, pe rege – asta arată consecvenţă pe undeva, o continuitate în oportunism şi dereglare de criterii şi repere.

În 1945 erau ruşii la vedere, în uniforme, acum sunt relativ conspiraţi, mai civili la arătare.

Îmi spunea un prieten monarhist la care ţin şi care se ofuschează major la istoriile despre rege că toate astea au fost “greşeli”. De acord, dar n-am auzit ca regele să şi le asume vreodată.

Şi după cea mai teribilă dintre “greşeli”, cea de la 23 august 1944, care a costat vieţile a sute de mii de ostaşi români, ar mai fi avut timp de îndreptare, în 1947, la Paris, unde nu-l putea presa sau omorî Stalin.

Ar fi fost o chestie tare ca regele Mihai să refuze semnarea Tratatului de la Paris invocând statutul de ţară cobeligerantă, care a contribuit cu sânge pentru nimicirea Germaniei.

Dacă ar fi refuzat să semneze şi dacă ar fi argumentat cauza Româ¬niei cu demnitate ar fi fost posibil să aibă parte, mai târziu, de un accident, însă măcar ar fi intrat în istorie ca un erou.

Şi mareşalul Ion Antonescu a avut decizii nenorocite, dar moartea sa martirică l-a absolvit şi i-a adus o aură eroică.

României i-a fost impus statutul de ţară învinsă, deşi, fără aportul soldaţilor români şi a resurselor ţării noastre, ar fi fost cu totul alta soarta războiului şi a întregii lumi.

Evident, nu doar regelui Mihai i se poate imputa situaţia de atunci a României, ci şi tuturor liderilor politici ai vremii, absolut toţi agenţi ai altora, ca şi acum.

Iar regele Mihai nu degeaba a primit de la Stalin cea mai importantă decoraţie sovietică, în condiţiile în care bolşevicii nu dădeau nici două parale pe vreun rege.

Al nostru era agentul lor sau cel puţin manevrat în orb, fie prin mama sa Elena, fie prin anturajul bine îndesat de agentura rusă.

Stalin ne-a lăsat înapoi Transilvania nu ca un favor de amor, ci ca să pedepsească Ungaria – nu fără a oferi comuniştilor unguri Regiunea autonomă maghiară, cea pe care o revendică acum UDMR, continuatoarea bolşevicilor ruşi.

Şi tot continuatori ai bolşevicilor ruşi au fost şi sunt feseniştii lui Ilies¬cu, securiştii trădători de ţară ce au târât tot în mocirlă, au distrus o ţară şi un neam, cei care au avut mai bine de un deceniu după lovitura din 1989 – dar, iată, şi azi, – o singură temă şi o teamă, legionarii şi monarhia.

Până la moartea ultimilor legionari, SRI-ul compus din agenţii trădători ai Securităţii n-a avut altă treabă decât urmărirea şi compromiterea acestora, oameni de peste 80 de ani, iar în ce-l priveşte pe rege, până azi îi frisonează ideea ca nu cumva să devină monarhia vreun reper valoric pentru noile generaţii.

De aceea, Haita lui Iliescu i-a inventat pe regii şi împăraţii ţigani care ne scuipă acum în ochi. Mai grav este altceva, faptul că aşa-zişi jurnalişti preiau şi răspândesc mizeriile acoliţilor lui Iliescu, ca şi când nu ar fi destulă minciună şi zoaie vărsate în capul românilor zi de zi.

Trebuie ştiut că jurnaliştii au fost primii care au avut de suferit de pe urma regelui Mihai.

Personal, el a instituit-o pe “ucigaşa” elitelor româneşti.

Despre rolul Alexandrei Sidorovici, soţia lui Saul Brukner, aka Brucan, s-a mai scris, dar ceea ce nimeni nu a ştiut până acum sau a fost trecut sub tăcere cu ticăloşie, de către cei care aveau interesul falsificării istoriei României, a fost rolul regelui Mihai şi calitatea specială deţinută de Alexandra Sidorovici. Nu sovieticii au numit-o în fruntea Tribunalului Poporului, ci personal regele Mihai, căruia i-a jurat supunere şi maximă obedienţă.

Saşa Sidorovici este cea care a executat lotul jurnaliştilor, care nu simpatizaseră cu tătuca Stalin, cei care au militat pe frontul anticomunist. Printre ziarele care au deranjat noua putere proaspăt venită pe tancurile sovietice prin trădări şi proaste decizii politice se numărau cele mai mari ziare ale acelor vremuri, printre care “Universul”, “Curentul”, “Gândirea”.

Aceste ziare au primit rapid eticheta de promotoare ale naţionalis¬mului, antisovietismului sau anti¬democrate.

În plan politic, acestea erau acuzate că ar fi sprijinit legionarismul, fascismul şi hitlerismul, iar ziariştii au devenit brusc “criminali de război”. Nu mai puţin de 14 jurnalişti, cei mai prestigioşi din perioada interbelică, aveau să fie citaţi în faţa unui “pluton moral de execuţie”. Printre aceştia se regăseau Pamfil Şeicaru (fondatorul şi şeful cotidianului “Curentul”), Nichifor Crainic (revista “Gândirea”), Stelian Popescu (fondatorul “Universului”), Ilie Rădulescu (“Porunca Vremii”), Romulus Dianu, Radu Gyr, Ion Dumitrescu, Gabriel Bălănescu, Romulus Seişanu, Ilie Popescu-Prundeni, A. Cosma, Justin Iliesu, Nicolae Iliescu şi Alexandru Hodoş.

Rechizitoriile Alexandrei Sidorovici erau anticipate în ziarul Scânteia condus de Brucan, în editorialele sale, acesta cerând lichidarea lui Iuliu Maniu şi a întregii elite româ¬neşti, în frunte cu jurnaliştii.

Legăturile NKVD-ului în jurul Casei Regale au prins ca într-o plasă densă monarhia de Hohenzolern, aflată sub controlul total al serviciilor sovietice prin agentura înfiltrată la Palat. Regelui Mihai i s-a oferit ca primă instructoare în ale sexului o duduie, grecoaica Dodo Chrisolegos, agentă de-a Anei Pauker, rezidentă a NKVD şi fostă amantă a lui Stalin. Pauker, personaj al serviciilor sovietice, a avut un rol deosebit în România, deoarece era văzută drept emisarul personal al Tătucului Stalin.

Ana Pauker avea o legătură specială: Alexandru Voitinovici, şeful Tribunalului Poporului, fiul Iuliei Voitinovici (născută Zierhoffer), învăţătoare, şi al lui Adam Voitinovici, cofetar originar din Galiţia.

Fiul de cofetar va fi numit preşedinte al Tribunalului Poporului (1945-1946), procuror general (1948-1952), preşedinte al Tribunalului Suprem (1954-1967), şef al Colegiului de Jurisdicţie la Curtea Superioară de Control Financiar (1973-1979), decorat cu ordinul “23 August” clasa a III-a în 1964; a prezidat, între alte sute de condamnări ale unor opozanţi ai sistemului comunist, procesele lui Ion Antonescu (1946) şi Iuliu Maniu (1947).

Voitinovici a fost numit judecător asesor al Tribunalului Poporului şi a depus jurământul de investire în data de 12 mai 1945. Acuzatoa¬rea publică Alexandra Sidorovici a depus jurământul de investire cu o zi mai devreme, în data de 11 mai 1945. Numirea sa în funcţia de acuzator public s-a produs în data de 27 aprilie 1945, prin Înaltul Decret Regal nr. 1402. Legăturile speciale ale regelui Mihai cu NKVD-ul via Sidorovici şi Ana Pauker, sunt precedate de legăturile speciale al tatălui său, cu ruşii. Una dintre legăturile speciale era Konstantin Aleksandrovich Umansky, identificat în arhivele SIGINT laconic, drept NKVD.

Umansky a fost cel mai tânăr diplomat sovietic, ambasador în Statele Unite în 1939, protejatul lui Stalin, dar mai ales al lui Maxim Maximovich Litvinov, komisarul Afacerilor Externe ale URSS, pe numele său adevărat Meir Henoch Mojszewicz Wallach-Finkelstein, cunoscut şi sub pseudonimul Papaşa.

Acesta şi-a pus unul dintre agenţii săi de vârf să devină corespondentul regelui Carol, care a colaborat entuziast cu sovieticii şi şi-a negociat o eventuală revenire pe tron cu Umansky, la vremea aceea ambasadorul la Ciudad de Mexico, o adevărată fortăreaţă a NKVD, deoarece Mexicul era considerat uşa din spate a SUA.

Imediat după ce fiul său Mihai a cedat ruşilor în întregime cheile României, la data de 23 august 1944, Carol al II-lea declara în Novedades, entuziast, că e de dorit “o colaborare sinceră cu Rusia, în viitor”. Acelaşi Carol îşi nota, la fel de entuziast în jurnal: “Umansky arată ceva interes şi simpatie pentru noi, mai ales de când a aflat că mama Duduii (Elena Lupescu – n.r.) era rusoaică”.

Urmaşul lui Carol, regele Mihai, nu era rus de origine, dar a făcut pentru Moscova mai mult ca nimeni altul. Prin el nu s-a rezolvat doar prăbuşirea frontului românesc, în 23 august 1944, dar a fost pecetluită şi soarta a încă cinci naţiuni cotropite de sovietici, după ce le-a fost deschisă poarta spre Balcani.

Pe bună dreptate, Casa Regală merită toate miliardele românilor…

     *  Lista proprietăţilor care i-au aparţinut lui Carol al II-lea şi la care ar avea drept de moştenire atât Regele Mihai, cât şi fiul lui Carol Mircea Grigore, prinţul Paul de România:
     - Ferma “Băneasa”, judeţul Ilfov: 28,43 hectare teren agricol, plus herghelie cu 28 cai şi 8 tineret pursânge englez şi 15 iepe pursânge englez, 1 camion Chevrolet şi 1 bicicletă.
- Moşia “Mănăstirea”, judeţul Ilfov: 3.165,87 hectare teren agricol, plus 46 cai lipitani pursânge englez şi următoarele autovehicule: 4 camioane autocar (2 defecte), 1 turism Jeep Willys şi 1 motocicletă (moşia Mănăstirea).
- Moşia “Mănăstirea”, judeţul Ilfov: 596,20 hectare de pădure, cu întreg inventarul necesar exploatării.
- Scroviştea, judeţul Ilfov: 16,38 hectare teren agricol, cu întreg inventarul necesar exploatării, inclusiv 1 camion Ford şi 1 bicicletă.
- Ferma “Snagov”, judeţul Ilfov: 29,50 hectare teren agricol (inclusiv vie şi livadă), cu întreg inventarul necesar exploatării, inclusiv 1 camion Autocar (ferma Snagov, teren arabil, vie şi livadă de pomi fructiferi).
- Domeniul Broşteni, judeţul Neamţ: 39.885,38 hectare de pădure, cu inventarul respectiv, inclusiv următoarele autovehicule: 1 camion Ford şi 1 turism Jeep.
- Palatul Snagov, compus din 1 corp cu 25 camere, inclusiv parcul şi bazinul din faţa castelului, cu inventarul respectiv.
- Palatul de la Scroviştea, compus din patru corpuri, cu un total de 210 camere, (palatul şi anexele în curs de construcţie), precum şi toate materialele de construcţie.
- Castelul Medieşu Aurit, judeţul Satu Mare, compus din 1 corp
- Castelul Lăpuşna, judeţul Mureş, 6 corpuri cu un total de 23 de camere.
- Casa de vânătoare de la Lăpuşna: un corp cu un total de 40 camere, inclusiv parcul de 4 hectare.
- Comuna Scroviştea, Ilfov: 7 corpuri de clădiri rurale cu un total de 43 de camere cu inventarul respectiv.
Asta-i doar o mică parte din patrimoniul României vizat şi tocat.*  Lista bunurilor care aparţin Casei Regale a României, pentru care au fost începute, la nivelul anului 2006, procedurile de restituire, fie administrative, fie judiciare, cesionate, printr-un simplu contract, numărul 299, din 1 noiembrie 2006, companiei Reciplia şi lui Truică:
     - Teren – 8.000 de metri pătraţi, lângă “Mina Minovici”, în Bucureşti;
- 52 de hectare de teren în Bucureşti, strada Jandarmeriei;
- Teren – 2.000 de metri pătraţi, în Năvodari;
- Ferma Regală “Băneasa”, plus 28,63 hectare;
- Imobil în Bucureşti, strada Ion Ionescu de la Brad;
- Staţia de montă de la Băneasa, plus 25 de hectare aferente, vecin cu Hipodromul “Băneasa”;
- Teren de 2,66 hectare la Năvodari;
- Moşia Regală Copăceni – 118,10 hectare – Comuna 1 Decembrie 1918;
- Moşia Cocargeaua – Ialomiţa – 7.454 de hectare;
- Balta Ezeru Mostiştea – comuna Mănăstirea – 1.062 hectare;
- Balta Boian Sticleanu şi pădurea Vărăştii de Baltă – 2.436 de hectare, plus 3.500 hectare apă, 170 hectare trestie;
- Moşia Zorleni (Vaslui) – 1.577 hectare;
- Teren de 3.165 hectare, comuna Mănăstirea, Călăraşi;
- Teren de 2.002 hectare, Chinciu Spanţov, Călăraşi;
- Via Regală “Cotnari”, inclusiv Castelul, 13 hectare;
- Via şi pepiniera “Murfatlar”, 72 de hectare din comuna Murfatlar, Constanţa;
- Teren de 30 de hectare – pădurea Snagov;
- Teren de 67 de hectare plus imobilul din Scroviştea;
- Teren forestier de 596,20 de hectare în Mănăstirea, Călăraşi;
- Imobilul din Eroii Sanitari, numărul 18, intrarea în Palatul Cotroceni;
- Podgoria “Tohani”, Valea Călugărească;
- Imobilul Bibliotecii Universitare, Piaţa Revoluţiei;
- Imobilul Ambasadei Iranului, Lascăr Catargiu, nr. 39;
- Imobilul de pe strada Latină, nr 10;
- Palatul Elisabeta – Parcul Herăstrău;
- Grajdul de cai de curse, Hipodromul Băneasa;
- Imobil, fostul sediu al Fundaţiei “Ferdinand”, Iaşi;
- Sediul ING Bank, Bulevardul Kiseleff, nr. 13;
- Imobil Aleea Modrogan, numărul 1, sediul PDL;
- Imobil Aleea Alexandru, numărul 18, sediul MAE;
- Teren de 448 metri pătraţi, plus imobil, strada Gogol, Sector 1;
- Teren, plus imobil, 506 mp, strada Mircea Eliade, nr. 12;
În 4 aprilie 2007, la contractul iniţial semnat între Reciplia, prin Remus Truică, şi prinţul Paul, a fost semnat un act adiţional, care prevedea cesionarea drepturilor asupra unor bunuri din Bulgaria, ale Casei Regale. Iată lista:
- Palatul Regal “Balcic”;
- Vila “Malvi Dalga”;
- Casa Suitelor;
- Pavilioanele ce înconjoară Palatul Regal;
- Biserica, templul şi capela “Stella Maris”;
- 24 de hectare, plus 4.800 de metri pătraţi, teren aferent Palatului Regal;
- O cotă de 65% din 185 de hectare aparţinând Domeniului Regal.
Prin cel de-al doilea act adiţional, încheiat în 4 octombrie 2007, Paul a cesionat către Reciplia, reprezentată de Truică, încă o serie de moşii şi terenuri, dar şi clădirea SRI de astăzi, cu menţiunea că Paul a precizat că pe aceasta doreşte să o păstreze, plătind 50% din valoarea acesteia către Reciplia.
Iată lista:
- Vila Lupescu, actualul imobil SRI, imobil, plus teren;
- Teren de 536, 90 hectare la Banloc;
- Moşia Regală Broşteni, plus 39.885 hectare;
- Un teren de 20,50 hectare;
- Castelul Medieşu Aurit, Satu Mare;
- Castelul de vânătoare Poiana Itcanilor, compus din 40 de camere, plus 50 hectare teren din comuna Valea Putnei;
- Castelul de vânătoare Lăpuşna, plus 4 hectare de teren în Mureş;
- Moşia Regală Tersig, plus 709 hectare teren forestier în Caraş-Severin;
- Pădurea Hereasca, 34,81 hectare în Călăraşi;
- Două imobile în Sinaia.Monarhia constituţională a fost forma de guvernământ a României între 1881 şi 1947. În acest interval de timp, ţara a fost condusă de patru suverani din familia de Hohenzollern-Sigmaringen, ultimul fiind regele Mihai.
Lovitura de stat de la 23 august 1944 (denumită şi actul de la 23 august) a fost acţiunea prin care, la data de 23 august 1944, regele Mihai I a decis demiterea şi arestarea lui Ion Antonescu, prim-ministrul României şi “Conducătorul Statului”, a dispus încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei şi începerea tratativelor de armistiţiu cu Aliaţii şi de colaborare militară cu Uniunea Sovietică.
În 30 decembrie 1947, regele Mihai a fost silit să abdice. Comuniştii au anunţat abolirea monarhiei, instaurarea unei republici populare şi au transmis la radio înregistrarea proclamaţiei regelui despre propria sa abdicare.

                                                                                                                         George RONCEA

Sursa: http://www.bursa.ro/casa-regala-este-o-poveste-imobiliara-287330&s=miscellanea&articol=287330.html

1 Comment

  1. floarea-soarelui

    Si Iohanul sibian a luat masa cu Mihai,dar nu-l pomeniti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>