Istorie

Căminul spital „Dr. Carl Wolff”, al bisericii evanghelice din Sibiu, poartă numele unui dușman al românilor

Motto: „«De mortuis nihil nisi bene» a zis latinul. Nici noi n’am relevat cele de mai sus pentru a ponegri […]
Motto: „«De mortuis nihil nisi bene» a zis latinul. Nici noi n’am relevat cele de mai sus pentru a ponegri memoria unui valoros bărbat al poporului său, ci am ţinut numai să fixăm pentru posteritate unele stări de lucruri şi fapte, de domeniul istoric, cari socotim că este bine să nu fie date uitării.” (Concluzia finală din articolul care urmează, publicat în anul 1929 la decesul lui Carl Wolff.)
La finele săptămânei trecute concetăţenii noştri Saşi au îmbrăcat doliu adânc.
A trecut la cele veșnice unul dintre fruntaşii fruntaşilor poporului săsesc, Dr. Carl Wolff, în vârstă de 80 de ani, spiritul creator şi conducător al acestui popor în ultimii 50 de ani.
Decedatul a avut în vlaţa publică săsească un rol covârşitor, pe toate terenele: bisericesc, şcolar, politic, social şi economie şi a lăsat după sine creaţiuni de valoare durabilă, cari îi vor perpetua veșnic numele şi amintirea. (…)
Se pune întrebarea, ce sentimente nutrea acest distins bărbat al poporului săsesc, faţă de poporul românesc, în mijlocul căruia a trăit o viaţă întreaga şi care indirect, încă şi-a avut partea sa de contribuţie la crearea mijloacelor materiale, cari i-au dat lui Dr. Wolff putinţa să înfăptuiască multe din planurile sale îndrăzneţe.
Nu era prietin al Românilor. Ba în timpul răsboiului a manifestat chiar sentimente duşmă­noase faţă de poporul român, sentimente puţin demne de un spirit superior, cum a fost dealtcum Dr. Wolff.
Era gelos pe poporul român, care cu toată vitregimea vremurilor, începea a se ridica şi el, din propriile sale puteri, pe teren cultural şi economic.
Era obişnuit să ştie şi să cunoască acest popor numai aservit poporului său, superior în cultură şi materialiceşte. Şi-şi temea poporul de expansiunea şi concurenţa firească a poporului român, sobru, muncitor şi mai prolific ca cel săsesc .
Când după întemeierea unei reţele de bănci româneşti în toate ţinuturile Ardealului, intelectualul şi ţăranul român, dornic de case la oraşe şi de pământ la sate, a început să apară  cumpărător de imobilii, Dr. Wolff a fost acela, care a dat signalul de alarmă în contra „primejdiei valache” şi a înfiinţat faimosul „Bodensehutzuerein” în toate ţinuturile din Ardeal unde vieţuiesc Saşi.
Care era menirea acestei societăţi? Să ia în apărare pământul săsesc, de a ajunge în mâni româneştii. Lozinca era: nici un petec de pământ stăpânit de Saşi – Românilor.
La vânzări benevole, ca şi forţate de imobilii săseşti, dacă nu puteau interveni particularii pentru a „salva” moşia săsească, intervenea biserica săsească, comuna politică condusă de Saşi ori cooperativa săsească din sat, pusă sub ocrotirea băncii „Sparkassa” a lui Dr. Wolff, iar la oraşe însăşi aceasta bancă sau comunităţile bisericeşti puternice şi bogate.
In faptă acum 25-30 de ani era cu totului tot imposibil ca un Român să achiziţioneze vr’un imobil săsesc la oraşe ca şi la sate, şi dacă totuşi se întâmpla vreodată, ca un „trădător” să vânză la Români imobile, acela era excomunicat din sânul poporului săsesc şi boicotat de connaţionalii săi.
Timpurile schimbate au anihilat şi desfiinţat Bodensehutzuerein-ul, dar spiritul creat de el se menţine în parte şi azi la Saşii noştri, cari la vânzări de imobile cătră Români observă totdeauna o rezervă semnificativă.
Sentimentele ostile, ale lui Dr. Wolf, faţă de noi Românii s’au manifestat însă mai drastic în cursul răsboiului mondial.
In anul 1916 după respingerea armatei române din Ardeal şi ocuparea Bucureştilor din partea Germanilor, Dr. C. Wolf, „membru al Casei Magnaţilor” sub semnătura sa proprie, pleda în ziarul mondial „Pester Lloyd” din Budapesta pentru mutarea graniţelor Ungariei, până la Ploieşti. Pentru a avea Carpaţii în întregime în posesiunea Ungariei şi bogatele surse de petrol din Valea Prahovei şi a feri pe viitor patria ungară de „atacuri banditeşti” ca cele săvârşite de Români!
Acelaşi Dr. Wolff cerea, tot după respingerea armatei române din Ardeal în 1916, şi tot în ziarul „Pester Lloyd”, nici mai mult nici mai puţin, decât deposedarea cu căţăl şi purcel cu tot a intregei poporaţiuni româneşti „trădătoare” din ţara Oltului (jud. Făgăraş) de sub Carpaţi şi transportarea ei forţată pe pusta Ungariei. Locul „valachilor tră­dători” aveau să-l ia şvabi şi nemţi, cetăţeni loiali, aduşi din Banat şi din alte ţinuturi ale Ungariei,pentru a avea în viitor la graniţe elemente de absolută încredere împotrlva eventualelor „atacuri tâlhăreşti”.
Aceşti şvabi şi nemţi, după părerea lui Dr. Wolff, aveau totodată să împrospăteze şi cimenteze legătura cu Saşii dela Cincul şi Sighişoara, anihilând orice activitate a valachilor.
De astfel de sentimente era animat, acum răposatul Wolff, faţă de Români şi astfel de propagandă făcea în lumea mare pentru nimicirea lor.
Şi a reuşit să facă şcoală între Saşi în privinţa aceasta.
Şcoalei lui Wolff îi aparţineau neguţătorii saşi sibiieni (există şi azi unii din ei cu prăvălii înfloritoare), cari, când, în timpul răsboiului, după 1916, câte un biet român umilit le călca în prăvălie, pentru a cumpăra ceva cu bani grei, nu-l servea; pentru „valach” nu exista marfă şi era trimes în „Valachia la fraţi”.
In vederea celor de mai sus, nu este greu să ne dăm seama, ce surprize şi ce soarte ne-ar fi fost rezervate nouă Românilor din Ardeal — dacă răsboiul se sfârşea altfel decât cum s’a sfârşit.(…)
De mortuis nihil nisi bene” a zis latinul. Nici noi n’am relevat cele de mai sus pentru a ponegri memoria unui valoros bărbat al poporului său, ci am ţinut numai să fixăm pentru posteritate unele stări de lucruri şi fapte, de domeniul istoric, cari socotim că este bine să nu fie date uitării.                                          

                          (Revista Economică 41 / 1929, documentare Iulius MUREȘAN)

Nota redacției „Justițiarul sibian”: Comparativ, citiți cum mistifică realitatea istorică un individ care s-a autodeclarat istoric, doar pentru că este un simplu absolvent al Facultății de Istorie: http://www.razvanpop.ro/2010/04/25/istoria-orasului-nostru-sibiu-33/ Demn de menționat că „istoricul” Răzvan Pop, care-l transformă în mod mincinos pe Carl Wolff dintr-un sas șovin în prieten al românilor și militant pentru drepturile acestora, este un sibian politician, liberal și destoinic lingușitor al sașilor care conduc Sibiul. Datorită acestor abilități, de pseudo-istoric și pupincurist, acest agramat (ușor de depistat prin simpla lecturare a textelor de pe blogul său) cu ifose de ‘telectual a făcut carieră și a devenit director executiv al Direcției Județene pentru Cultură. Actualmente este viceprimar al municipiului Sibiu din partea PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*