Social

BRÎNZEI ILIE – UN BOLNAV CU HANDICAP GRAV, IN LUPTA CU PRIMARUL SIBIULUI SI CU O COMISIE DE EVALUARE “HANDICAPATA”

Brânzei Ilie – pensionar în vârsta de 75 de ani, de 8 ani si 7 luni semiparalizat  pe partea stângă, […]

Brânzei Ilie – pensionar în vârsta de 75 de ani, de 8 ani si 7 luni semiparalizat  pe partea stângă, în urma unui atac cerebral, cu incapacitate de recuperare, fără deplinătatea facultăţilor mentale, diagnosticat in anul 2009 cu boala Alzheimer, a fost încadrat în handicap grav ireversibil şi nerevizuibil din anul 2002 de către Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap. Diagnostic permanent, definitiv. Adică, până la sfârşitul vieţii.

Brânza Elena – pensionară în vârsta de 69 de ani, soţia lui Brînzei Ilie (greşeală în actele de stare civilă la numele de familie) – a fost numită tutore al bolnavului fără discernământ, de către Primarul Municipiului Sibiu Klaus Werner Iohannis, în anul 2010.

Din relatările nepoatei R.L. (din motive lesne de înţeles nu îi publicăm numele complet), persoană adultă care locuieşte într-un apartament de bloc fără pretenţii, cu cei doi vârstnici, vă redăm nefericita „experienţă” prin care trece de aproape 9 ani această familie :

„În anul 2002, bunicul meu a intrat în mod neaşteptat în comă, a fost dus de urgenţă la Spitalul Judeţean Sibiu. În urma unei tomografii, i s-a descoperit un hematom la nivelul creierului. A fost nevoie de o  operaţie urgentă pentru a-i salva viaţa. Din fericire a trăit dar, în urma îndepărtării hematomului, a rămas cu semipareză pe partea stângă şi dificultăţi de înțelegere a lucrurilor care se întâmplă în jurul lui: i-au fost modificate percepţia timpului, a banilor, a persoanelor (confundându-şi nepoata cu fiica în unele momente). Aceste sechele grave au pus o grea povară pe familie. După operaţie, bunica i-a întocmit bunicului dosar de încadrare în grad de handicap. Dosarul a fost depus la Comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap din cadrul Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Persoanele cu Handicap Sibiu, de pe strada Mitropoliei. Procedura standard de care era responsabil Serviciul Public de Asistenţă Socială din Primăria Sibiu era efectuarea unei anchete sociale la domiciliu, lucru care s-a şi întâmplat.

În urma evaluării comisiei, bunicul meu a fost încadrat prin Certificatul nr.2572/02.07.2002 în handicap grav (gradul I), „deficienţă funcţională gravă cu asistent personal”, cu menţiunea că diagnosticul lui va rămâne acelaşi, pe viaţă – valabilitatea certificatului fiind „permanent (handicap ireversibil)” fără termen de revizuire. Din acel moment, drepturile bunicului meu, care ne-au fost aduse la cunoștință din partea Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei şi din partea Comisiei de Expertiză a Persoanelor cu Handicap au fost următoarele: indemnizaţie pentru persoană cu handicap grav, acordată din partea Primăriei şi o reducere la factura de telefon şi TV, din partea Inspectoratului pentru Handicapaţi. Atât. Abia în anul 2009 am aflat că bunicul trebuia să beneficieze de o indemnizație şi din partea Inspectoratului pentru Handicapaţi, precum şi de alte drepturi, care nu ne-au fost până atunci aduse la cunoştinţă. Timp de 5 ani, Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Sibiu nu a mai efectuat nici o anchetă socială la domiciliu, cu toate că aceasta era datoria lor anuală. Între timp, indemnizația de la Primărie venea regulat.”

Potrivit legislaţiei în vigoare la data încadrării într-o categorie de persoane care necesită protecţie socială în vigoare în anul 2002 – art.19 din O.U.G. nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap Brînzei Ilie în calitatea sa de handicapat grav, avea dreptul să beneficieze împreună cu însoţitorul său soţia – de gratuitate pe mijloacele de transport urbane pentru transport în comun, interurbane pentru transport în comun (la alegere auto, tren, navale, etc.) dar şi de ajutorul special lunar din partea I.S.T.H. stabilit pe toata durata vieții pentru afecţiuni care creează handicap ireversibil, de bilete de tratament gratuite, de facilităţi la acordarea creditelor, de scutire de impozite, de scutirea de la plata taxelor vamale pentru introducerea în ţară o dată la 8 ani, la alegere, pentru motociclete, motorete sau autoturisme, adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap pentru folosinţa proprie.

La cât era de supărată pentru boala cu handicap a lui Brînzei Ilie aflat în stare de imobilizare permanentă, care trebuia să fie dus pe braţe la baie, la toaletă, să primească mâncare şi să fie schimbat precum bebeluşii, să fie continuu supravegheat, Brânză Elena, femeie simplă nu a avut timp să se intereseze de toate aceste drepturi dar  nici organismele abilitate mai sus menţionate nu au informat-o aşa cum aveau obligaţia legală, asupra drepturilor soţului handicapat. Vom reveni mai departe spre a vă relata cum, angajaţii Serviciului de Evaluare Complexă pentru Persoanele Adulte cu Handicap Sibiu beneficiază ei înşişi, cu toţii, de certificat de handicap, motiv care i-a împiedicat probabil să îşi îndeplinească corect sarcinile de serviciu faţă de alţi handicapaţi, fiind prea ocupaţi cu procurarea „avantajelor” de handicapaţi pentru propria persoană.

Să reluăm însă firul revoltătoarei poveşti a bolnavului paralizat care, după bunul plac al Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi din subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, ba este, ba nu mai este încadrat în grad de handicap. Dovadă a incompetenţei crase şi a lipsei de interes faţă de bolnavi prezente la acest organism desemnat prin lege să îi protejeze pe handicapaţi şi nu să le încalce drepturile şi să adopte măsuri care să conducă la agravarea situaţiei lor medicale şi sociale.

La începutul anului 2007, soţia handicapatului Brînzei Ilie a constatat că factura la telefon şi TV nu mai venea redusă ci trebuia achitată integral. S-a interesat atunci la D.G.A.S.P.C. Sibiu pe str. Mitropoliei cu privire la această situație. I s-a răspuns scurt că s-a schimbat legea şi trebuie să întocmească alt dosar. A primit tot atunci un „fluturaş” care specifica doar o parte din actele care trebuiau incluse în noul dosar, fără a şti la momentul respectiv că lista documentelor nu e completă. A reîntocmit pas cu pas, procedurile şi documentele, exact ca în 2002, ceea ce a însemnat drumuri la medici, programări pentru consultul bolnavului, stat la coadă ore în şir în curtea D.G.A.S.P.C. Sibiu în condiţii de intemperii şi temperaturi foarte scăzute, costuri mari de bani şi timp. Toate acestea se întâmplau în condiţiile în care Brînzei Ilie imobilizat la pat trebuia supravegheat şi ajutat continuu şi nu putea să fie lăsat singur existând pericolul suprem al pierderii vieţii, astfel încât, persoane din familie şi prieteni a trebuit să se învoiască de la serviciu pentru ca soţia lui Brînzei să aibă timpul necesar să umble pe la spitale şi cabinetele private ale medicilor.

Rezultatul de la Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Sibiu a fost Certificatul de încadrare în grad de handicap nr.1538/22.03.2007, în care scria contradictoriu că Brînzei Ilie „nu se încadrează în Ord.726/2002” dar că „Titularul prezentului certificat beneficiază de toate drepturile şi accesibilităţile prevăzute de lege corespunzător gradului de handicap stabilit”.

L.R. ne dezvăluie în continuare amănunte de necrezut în conduita faţă de bolnavii cu handicap, într-un stat european :

„În aceeaşi zi în care a primit certificatul care-l scotea, practic, pe bunicul meu din drepturile de handicap – 29 martie 2007, bunica a făcut aşa cum prevede legea şi cum i-a spus un funcţionar, contestaţie la Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, cu sediul în Bucureşti. Menţionez că cei de la Serviciul Asistenţă Socială de la Primărie au avut în mână dosarul de handicap al bunicului, au efectuat din nou ancheta socială acasă dar nu ne-au spus nici o clipă că bunicul nu mai beneficiază de indemnizaţia primită din partea Primăriei. Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap, cu sediul la D.G.A.S.P. pe strada Mitropoliei şi Serviciul Public de Asistenta Sociala cu sediul la Primărie pe B-dul Victoriei sunt două instituţii diferite, care se pare ca au un sistem lacunar de intercomunicare. La momentul respectiv, bunica a crezut ca n-o să mai beneficieze de reducerea la telefon şi TV şi atât deoarece indemnizația de handicapat de la Primărie, venea în continuare. Răspunsul la contestaţia depusă în 2007 l-a primit abia în luna octombrie 2009 – Decizia de încadrare în grad de handicap nr.4883/20.06.2007 ! Rezultatul a fost acelaşi ca şi în Certificatul nr.1538/22.03.2007

Hodoronc – tronc, în vara lui 2009, o domnişoară angajată de la Asistenţă Socială din cadrul Primăriei a venit „în vizită” la bunicul meu. „Întâmplător”, cu puţin timp în urmă,  Serviciul de Asistenţă Socială avusese un control drastic în ceea ce privește situaţia persoanelor cu handicap din judeţul Sibiu, motiv pentru care, brusc, toţi îşi făceau datoria. Stimabila domnișoară, căreia bunica i-a arătat Certificatul nr. 1538/22.03.2007 şi contestaţia trimisă la Comisia Superioară de la Bucureşti la  are nu primisem răspuns, ne-a spus atunci că bunicul meu nu mai trebuia să primească indemnizaţia de la Primărie de 2 ani, adică din 2007, apoi ne-a invitat elegant la sediu. De-aici, lucrurile s-au complicat. Ni s-a cerut să întocmim un nou dosar. Nu ni s-a spus exact pentru ce. Într-un final, una din doamne m-a informat în baza cărei noi legi trebuie să refacem dosarul bunicului, în condiţiile în care diagnosticul lui era ireversibil. Se pare ca „situaţia lui Brînzei” nu ajunsese la urechile directoarei Deleanu, iar colegele, asistente sociale „bine intenţionate”, încercau să muşamalizeze totul, îndemnându-ne insistent, prin telefoane acasă, pe fix şi mobil, ameninţări de genul „o sa vedeţi că aveţi de dat banii înapoi dacă nu ne-ascultaţi pe noi…” să depunem dosarul spre reevaluare, la comisia de pe str. Mitropoliei.

 

– va urma –

Doina DAMIAN

În toată această harababură, nimeni din cele două instituţii nu ne-a spus de ce acte avem nevoie pentru ca dosarul sa fie complet. Nimeni! Cu toate că întrebam în stânga şi-n dreapta. Pe zi ce trecea, aflam din alte părţi, de la alte persoane cu handicap grav sau de la doctori bine intentionaţi că „s-ar putea să mai aveţi de depus aia şi aia…”. Am refuzat să depunem dosarul pâna când nu eram asiguraţi că e complet. Ironia este că noi umblam acum să pregătim un dosar  în baza aceleiasi legi care i-a luat bunciului dreptul de a primi o reducere la factura de telefon şi TV, doar că atunci nimeni nu ne-a spus că dosarul trebuie sa fie atât de stufos. După multe adeverinţe, multe taxe plătite în toate părţile, multe hârtii care spuneau unul şi acelasi lucru – că bunicul meu e paralizat şi nu mai e în deplinătatea facultăţilor mintale, că nu se poate deplasa şi ajuta singur, că are nevoie de îngrijire permanentă, dupa ce am efectuat anchete peste anchete acasă, cu medici psiholog, psihiatru, legist, după ce am fost nevoiti să deschidem chiar un proces de punere sub interdicţie, toate pentru ca aşa cerea procedura, procedură care nu ne-a fost adusă la cunostinţă de cei abilitaţi, în fine, în 2010, dosarul a fost finalizat şi depus la Comsia de Evaluare din str. Mitropoliei.”

În timp ce Brînză Elena pregătea dosarul – al câtelea ? – pentru reevaluarea soţului ei, „situaţia lui Brânzei” a ajuns la urechile directorului Serviciului Public de Asistenţă Socială, Mariana Deleanu. Acum mai mult decât oricând, cineva trebuia să răspundă de indemnizaţia trimisă respectiv primită de Brînzei Ilie între 2007 şi 2009, perioadă în care Certificatul nr. 1538/22.03.2007 îl scosese eronat din gradul de handicap permanent ireversibil în care fusese încarat în 2002. Deşi soţia lui Brînzei a arătat contestaţia la care nu primise niciun răspuns de la Comisia Superioară de Evaluare, nu a fost ascultată.

„Cei de la Primărie – spune L.R. –  susţineau una şi bună: că bunicul meu paralizat şi fără discernământ este vinovat pentru banii primiţi pe parcursul acestor doi ani, că nu mai avea dreptul la indemnizaţie din anul 2007 şi că era de datoria lui şi implicit, a bunicii, susţineau ei – deşi la acea dată ea nici măcar nu era numită curator sau tutore ca să îl poată reprezenta – să comunice celor de la Primărie încetarea emiterii indemnizatiei. Bunica a fost chemată în repetate rânduri la Serviciul de Asistenţă Socială, chiar şi la biroul doamnei directoare Deleanu, pentru „a cădea la întelegere”, aşa cum le plăcea lor să spună. Ni s-a propus la acel moment să acceptăm în scris că suntem responsabili de cei peste 111 milioane lei vechi  „primiţi necuvenit” şi să-i înapoiem Primăriei, în mai multe tranşe, din venitul indemnizaţiei pe care urma s-o primeasca bunicul meu,  în caz ca era reîncadrat în handicap grav… Discuţiile nu au dus la  nici un rezultat, deoarece era cu totul absurd pentru noi ca Primăria sa ne impute o sumă imensă care, după spusele lor, nu i se cuvenea bunicului meu, iar noi ştiind că el are grad de handicap permanent şi că situaţia lui medicală s-a agravat din 2002, că Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap ne dă dreptate şi că acel certificat din 2007 este   greşit şi contestat.

Incredibil pentru noi, în data de 27.08.2009, Primarul Klaus Werner Iohannis a emis Dispoziţia Nr. 2432 privind încetarea acordării indemnizaţiei d-lui Brânzei Ilie şi recuperarea, citez: «în condiţiile legii» a sumei de 11.102 lei.” Adică peste 111 milioane lei vechi!

Din investigaţiile noastre, am aflat că, la data emiterii Dispoziţiei 2432/27.08.2009 prin care s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei de handicap grav şi recuperarea  sumei de 11.102 lei reprezentând indemnizaţia de handicap pe anii 2007-2009 de la Brînzei Ilie, Primarul Municipiului Sibiu instituise asupra acestuia curatela prin Dispoziţia nr.2151/31.07.2009, fiind în desfăşurare procesul pentru punerea sub interdiciţie pe motiv de boală, curatorul având obligaţia „ să se ocupe de îngrijirea bolnavului, să-i administreze bunurile şi veniturile şi să-i apere interesele.” Aşadar, acelaşi emitent – Primarul Muncipiului Sibiu – ca autoritate unipersonală a emis în decurs de mai puţin de o lună, două dispoziţii, absolut contradictorii una faţă de cealaltă, una protejând drepturile bolnavului handicapat fără discernământ Brînzei, celalată, ulterioară, încălcându-i flagrant orice drept. Gravitatea conduitei Primarului Municipiului Sibiu este din nefericire, cauzată de incompetenţa angajaţilor care i-au prezentat spre semnare cele două dispoziţii, dar nu există nici scuza lui Iohannis de a fi semnat fără să verifice, „ca primarul”, acte administrative individuale de importanţă vitală pentru un handicapat şi familia acestuia. Consecinţele acestei superficialităţi îşi scot una câte una colţii, în procesele pe care Brînzei Ilie le are pe rolul instanţelor de judecată atât împotriva primarului cât şi a comisiilor de evaluare pentru persoanele adulte cu handicap de la nivel de judeţ şi superioară. Pe de altă parte  Primarul Iohannis l-a dat în judecată pe bolnavul fără discernământ Brînzei Ilie spre a-l oblige la plata celor 11.102 lei !

Nepoata lui Brînzei Ilie îşi încheie cu amărăciune relatarea:

„În data de 22.04.2010, primim rezultatul evaluării dosarului de către Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap: bunicul era reîncadrat în grad de handicap grav, permanent, nerevizuibil prin Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 2200/22.04.2010. Va sa zică, în baza aceleiaşi legi, din 2007 bunicului i-au fost o data luate drepturile, apoi redate drepturile, totul pe baza aceluiasi diagnostic! Mai mult, în condiţiile în care în 27.08.2009, Primarul Iohannis îi lua lui Brânzei Ilie drepturile cuvenite în calitate de persoana cu handicap, iar din 22.04.2010 îl repune în drepturi! Nimic din toate aceste fapte nu schimbă însă situaţia. În prezent, un cetăţean simplu dar corect, care a muncit şi a plătit impozit toata viaţa, care nici macar nu mai e capabil să înţeleagă realitatea, imobilizat la pat de aproape 9 ani de zile cu atrofie cerebrală, aflat într-o stare de boală hnadicapantă care s-a agravat continuu de la stabilirea diagnosticului, fără nici cea mai mică posibilitate de a se putea descurca singur, îngrijit şi reprezentat peste tot de tutorele şi sotia sa Brânză Elena, este obligat acum, să plătească unei instituţii o sumă imensă din pensia lui sărmană…. asta numai aşa, pentru că Serviciul Public de Asistenţă Socială Sibiu şi Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Sibiu care ar fi trebuit să îi apere interesele nu şi-au făcut datoria. Una peste alta, ne-am trezit în proces cu Serviciul de Asistenţă Socială Sibiu şi cu Primarul Iohannis care pesemne habar nu are şi nu-l interesează ce semnează. Şi cu toată dreptatea de care dispunem, nu ştim unde şi cum se va sfârşi totul.”

Brânză Elena, deşi a slăbit şi de-abia se mai ţine pe picioare după atâţia ani de  chin cu soţul paralizat şi inconştient, umblătură şi plâns pe la toate uşile pentru rezolvarea situaţiei, mai este citată în calitate de tutore şi în procesele pe rol ale lui Brînzei Ilie: La Judecătorie i-a acţionat Primarul şi d-na directoare Deleanu de la Serviciul de Asistenţă Socială, ca să îl oblige pe Brânzei să „restituie” cei 11.102 lei indemnizaţie de handicap. „La Tribunalul Sibiu am acţionat noi împotriva dispoziţiei prin care Primarul a hotărât să îi ia banii de indemnizaţie soţului iar la Curtea de Apel am acţionat tot noi împotriva Deciziei Comisiei de Superioare de Evaluare pe care nu am primit-o decât în 2009 şi pe care legea ne dă dreptul să o contestăm numai că nu am ştiut nimic, cei de la comisia de pe str.Mitropoliei mi-au spus să stau liniştită acasă că ne vine răspunsul de la Bucureşti. Dacă am văzut că nu vine nimic  şi din moment ce banii de indemnizaţie veneau, am crezut că au anulat certificatul din 2007. Şi vă întreb, dacă într-adevăr a venit răspuns la contestaţie în iune 2007 aşa cum susţin cei de la Comisia de Evaluare Judeţeană, de ce nu au comunicat ei răspunsul la Primăria Sibiu ca să sisteze plata indemnizaţiei, că doar sunt două servicii care trebuie să colaboreze. Ei zic că ne-au trimis prin poştă răspunsul, dar noi n-am primit nimic. Nici la proces nu au putut dovedi că noi am semnat ceva de primire. Şi de ce nu m-au chemat să îmi dea actul în mână, cum au făcut cu certificatul, că doar aveau numărul nostru de telefon?” Sunt multe întrebări fără răspuns care demonstrează lipsa de preocupare a secretariatului Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi de la Sibiu pentru realizarea atribuţiilor de serviciu.

Întrebată cum se descurcă cu banii, soţia lui Brînzei ne spune cu obidă, că nu mai primeşte medicamente gratuite, încearcă din pensia de 7 milioane să îi asigure măcar o hrană mai acătării soţului handicapat. E mândră însă că, de peste 8 ani a reuşit să îl îngrijească bine deşi din anul 2002 este ca un copil care trebuie permanent supravegheat, schimbat, spălat… şi îşi duce crucea cu demnitate.

Ar mai fi de spus că, deşi a fost reîncadrat în gradul grav de handicap în 2010, acelaşi Serviciu de Asistenţă Socială şi acelaşi primar Iohannis care l-au dat în judecată pentru a restitui suma primită chipurile necuvenit pe anii 2007-2009 în valoarea imensă de 11.102 lei, nu înţeleg să îi achite lui Brînzei Ilie drepturile de indemnizaţie de handicap nici după reîncadrare, răspunzându-i cu nonşalanţă la solicitările repetate înregistrate sub  nr.10137/28.04.2010, nr.12368/20.05.2010, nr.137555/03.09.2010 că cererea „rămâne în evidenţă, datorită insuficienţei creditului bugetar alocat pe anul 2010, situaţie existentă şi în prezent, urmând a fi soluţionată în funcţie de disponibilităţile care se vor crea.”

Răspunsul ar putea fi luat în calcul şi înţeles într-un an de criză economică, dar Art.43 din Legea nr.448/2006 dispune:”(2) Plata indemnizaţiei lunare se asigură de primăriile în a căror raza teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap grav”. Iar articolele noastre din numerele precedente ale publicaţiei au prezentat amănunţit cum aruncă Primarul din Sibiu cu banii publici din bugetul local pe anul 2010 pe tot felul de festivaluri internaţionale de teatru, festivaluri de balet, festivaluri medievale, în timp ce persoanele cu handicap nu îşi primesc banii legal cuveniţi.

Contrar însă oricăror norme deontologice şi de bun simţ, în timp ce Brînzei Ilie „trage ponoasele” pentru că e într-adevăr bolnav grav handicapat din anul 2002, Comisia de Evaluare pentru persoane Adulte cu Handicap din subordinea Consiliului Judeţean Sibiu „trage foloasele”:  a reuşit să „fabrice” pe bandă certificate de handicap mai multor persoane  din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu – dintre care 4 persoane sunt membre ale comisiei de încadrare în grad de handicap – certificate datate începând din anul 1993 până în 2010. Şi dacă oamenii de rând sunt purtaţi de nenumărate ori pe la comisie pentru diverse motive aşa cum arătam în cazul de mai sus, dosarele  acestor „piloşi” nici măcar nu sunt complete, lipsind documente esenţiale: cerererile depuse de către persoana care solicită înregistrarea în grad de handicap – ceea ce înseamnă că persoana nici măcar nu s-a deplasat la comisie! – în majoritatea dosarelor nu este întocmită ancheta socială – obligatorie prin lege, nu există scrisoarea medicală a medicului de familie, documentele nu sunt completate integral de către comisie… Cu toate acestea, banii de indemnizaţii s-au luat de către pretinşii handicapaţi, de ani şi ani de zile.

Cele de mai sus au fost constatate în urma controalelor inopinate declanşate recent de către personalul abilitat din Ministerul Muncii la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu (DGASPC Sibiu), când s-au semnalat nereguli uriaşe cu privire la eliberarea certificatelor de încadrare în grad de handicap.

Din articolul Toţi angajaţii DGASPC cu certificate de handicap sunt reevaluaţi” publicat în cotidianul sibian Tribuna / Miercuri, 20 octombrie 2010 (http://www.stiriazi.ro/ziare/articol/articol/toti-angajatii-dgaspc-cu-certificate-de-handicap-sunt-reevaluati/sumar-articol/3375300/#lifr) am aflat cu stupefacţie că 4 din cei 5 membri ai comisiei de încadrare în grad de handicap adulţi au la rândul lor certificate de handicap – Trei dintre ei sunt angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) şi unul, al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) – Tot personalul din cadrul Serviciului de Evaluare Complexă – compartimentul adulţi, inclusiv şeful serviciului, beneficiază de certificat de încadrare în grad de handicap accentuat, valabil permanent” .

Toată tărăşenia s-a descoperit după ce, din luna februarie 2010 un angajat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu este anchetat de organele de cercetare penală pentru înşelăciune.Sumele care ar fi fost primite de către acesta pentru obţinerea unui certificat de handicap urcă de la 100 de euro până la 1.400 de euro! Se pare că, pornind de la cercetările făcute în acest caz, ancheta s-ar fi extins până la o parte din membrii comisiei de evaluare.

„Surse neoficiale susţin că, majoritatea membrilor din comisia care verifica dosarele persoanelor cu handicap, şi-au întocmit, ilegal, dosarul, şi şi-au eliberat certificate de handicap, pentru a putea beneficia de facilităţile pe care le primesc persoanele cu dizabilităţi. Culmea e că din cei 15 angajaţi ai D.G.A.S.P.C. Sibiu care se ocupă de aceste dosare, doar doi au într-adevăr grad de handicap. Restul sunt perfect sănătoşi, dar au „poftit” la banii pe care statul îi oferă pentru alinarea suferinţei celor care au avut ghinionul de a se naşte sau de a dobândi ulterior un grad de handicap.” Gabriela Vişan – Adevărul 13.10.2010 (http://www.adevarul.ro/locale/sibiu/Angajati_ai_Directiei_de_Asistenta_Sociala_din_Sibiu-sanatosi_tun-dar_cu_certificat_de_handicap_0_352765394.html) Componenţa actuală comisiei în cauză a fost aprobată de Consiliul Judeţean Sibiu în anul 2008,  fiind condusă de medicul specialist în expertiza capacităţii de muncă  Ioana Filip în calitate de preşedinte iar  secretar este Mihaela Achim referent în cadrul D.G.A.S.P.C. Sibiu.

Ziarul Adevărul a publicat informaţii cutremurătoare şi în articolul „Se întâmplă la Sibiu:

Funcţionari cu handicapuri inventate” – Gabriela Vişan, 16.10.2010

(http://www.adevarul.ro/locale/sibiu/Se_intampla_la_Sibiu-_Functionari_cu_handicapuri_inventate_0_354564690.html ): „Tot personalul din cadrul Serviciului de Evaluare Complexă pentru Persoanele Adulte cu Handicap, inclusiv şeful serviciului, beneficiază de certificat de încadrare în grad de handicap accentuat, valabilitate permanent”, spune Beatrice Muntean, purtătorul de cuvânt al D.G.A.S.P.C. Mai precis, toţi cei 23 de angajaţi ai Serviciului de Evaluare Complexă pentru Persoanele Adulte cu Handicap figurează cu diferite grade de handicap, în baza cărora au beneficiat de indemnizaţie care poate ajunge până la 293 de lei, de scutiri de la plata impozitelor, dar şi de bilete gratuite la transportul în comun. În plus, din majoritatea dosarelor verificate de angajaţii acestui serviciu lipseau anchetele sociale, rapoartele de evaluare complexă şi scrisorile medicale de la medicul de familie.”

Între timp, adevăraţii bolnavi cu grad de handicap precum Brînzei Ilie, prea bolnavi pentru a-şi mai putea apăra şi căuta drepturile sunt trataţi cu aroganţă şi cinism de reprezentanţii Comisiei de Evaluare Sibiu, care nu i-au transmis acestuia rezultatul „evaluării” din 2007 al Comisiei Superioare de la Bucureşti în termen spre a-l putea contesta în instanţă, astfel încât, de-abia în anul 2010, la solicitarea scrisă a soţiei, comisia a binevoit să îi înmâneze răspunsul la contestaţie, fapt ce a generat dificultăţi legale în atacarea la instanţă a actului, care este limitată prin termen de prescripţie şi de decădere, dar şi în situaţia bolnavului şi statutul acestuia de handicapat grav. Mai mult, avocatul care reprezintă Comisia de Evaluare Sibiu în proces cu Brînzei Ilie, s-a exprimat atât în scris cât şi verbal în faţa instanţei Curtea de Apel Alba Iulia cu un cinism greu de imaginat şi de reprodus cu privire la acest bolnav paralizat şi imobilizat la pat, care prin diagnosticul „demenţă Alzheimer” este pus şi sub interdicţie neamaiavând nici discernământ. Iată susţinerile scrise ale avocatului Ionuş Florin cu privire la persoana handicapată grav Brînzei Ilie, din Întâmpinarea în dos.765/57/2010:

„Speculaţia petentului (Brînzei Ilie n.n.) cu privire la cererea de recomunicare a Deciziei nr.4883 din 20.06.2007 este o probă fabricată, pro causa, tocmai pentru a încerca să justifice o nepăsare, pasivitate de mai bine de 2 ani de zile, ceea ce este inadmisibil şi de neconceput.” Să formulezi acuze de fabricare de probe, de nepăsare şi pasivitate la adresa unui om paralizat şi lipsit de discernământ din cauza unei boli foarte grave, constituie încălcări ale Codului deontologic al avocaţilor din Uniunea Europenă menite să inducă în eroare instanţa de judecată cu privire la adevărata situaţie a lui Brînzei Ilie şi a motivelor pentru care acestuia nu i s-au comunicat la timp actele de încadrare în grad de handicap de către comisiile de evaluare de la Sibiu şi Bucureşti.

Faţă de conduita de-a dreptul revoltătoare a acestui avocat care reprezintă un organism a cărui obligaţie este să îi protejeze şi să îi promoveze drepturile lui Brînzei Ilie în calitate de persoană cu handicap şi nu să încerce prin orice mijloace să îl „îngroape” pe acesta aducându-i jigniri nemeritate, Brînză Elena, cu ochii în lacrimi şi sleită de puteri mai poate să spună doar atât: „L-am întrebat dacă ştie ce înseamnă să ai de 8 ani un bolnav paralizat la pat… A fugit de mine la ieşirea din sala de judecată la Curtea de Apel Alba Iulia… Am vrut să îi spun doar că, aşa îi va ajuta şi lui D-zeu, după cum se poartă cu noi.”

În calitate de cetăţeni contribuabili ai Sibiului, familia Brînzei adresează prin intermediul nostru, o întrebare legitimă directorului D.G.A.S.P.C. Sibiu Ioan Bordieanu  şi Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu Martin Bottesch:

Din moment ce D.G.A.S.P.C. Sibiu şi Consiliul Judeţean Sibiu au  consilieri juridici angajaţi care au ca sarcină de serviciu reprezentarea la instanţele de judecată, ce caută acest avocat care nu respectă persoanele cu handicap şi drepturile acestora, să reprezinte aceste instituţii, cine şi de ce l-a angajat, ce onorariu primeşte şi cum se înregistrează în contabilitatea instituţiei această cheltuială care este nejustificată, neeconomicoasă şi ineficientă după cum constata recent Preşedintele Curţii de Conturi a României prin sesizarea Senatului României, în urma  Raportului Curţii de Conturi privind situaţia cheltuielilor efectuate cu angajarea unor servicii de asistenţă juridică şi reprezentare de către instituţii ale autorităţilor publice locale şi centrale ?

Faţă de dureroasa şi nedreapta situaţie pe care am prezentat-o, în numele handicapatului grav Brînzei Ilie, adresăm Primarului Sibiului şi subordonaţilor acestuia de la Serviciul Asistenţă Socială, precum şi Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi din subordinea Consiliului Judeţean Sibiu şi Comisiei Superiorare de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi din subordinea A.N.P.H. – Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, solicitarea să îşi facă treaba pentru care sunt plătiţi şi să îi rezolve urgent problema de încadrare în grad de handicap grav pe perioada 22.03.2007-22.04.2010, cu repunerea în plata indemnizaţiei de handicap, având în vedere că la data de 22.07.2002 prin Certificatul nr.2572/02.07.2002 Brînzei Ilie a fost încadrat în handicap grav (gradul I), „deficienţă funcţională gravă cu asistent personal”, valabilitatea certificatului fiind „permanent (handicap ireversibil)”, fără termen de revizuire, respectiv pe toată durata vieţii.

Evident, aşteptăm răspunsul reprezentanţilor acestor instituţii, pe care îl vom publica în paginile noastre!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*