Colimator

BANI PUBLICI PENTRU SEX PE SCENA ÎN FESTIVALUL DE LA SIBIU

„Am plecat în pauză de la Lulu, ceea ce nu-mi amintesc să mai fi făcut în ultimii 20 de ani. […]

„Am plecat în pauză de la Lulu, ceea ce nu-mi amintesc să mai fi făcut în ultimii 20 de ani. Am plecat ca să nu mai văd, pentru că îl admir prea mult pe monstrul sacru Purcărete. Nu-mi mai rămâne decât să-l rog, cu toată dragostea, pe domnul Silviu Purcărete să oprească pur şi simplu reprezentaţiile cu această lulăială monstruoasă.”

Ce îl determinase pe CTP să se scandalizeze ? Ne răspunde tot el: „miorlăiala unui taraf de cotoi buimaci, având ca solistă o pisică de Angora tunsă la piele. Căci aşa am văzut-o pe Ofelia Popii goală, deoarece n-am reuşit o clipă să cuplez la demonstrativismul disperat al jocului ei de curvă fatală.”

La un an şi jumătate de la scandalosul eveniment, Ioan T. Morar lansează o veritabilă şi necesară dezbatere pe blogul său Morar & More (http://morar.catavencu.ro/) în articolul intitulat „Sex pe scenă. E necesar?„.

Ioan T. Morar a fost invitat, de Constantin Chiriac, să modereze în acest an spectacolele lectură din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Radiografiind o zi din cadrul Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Ioan T. Morar aduce în discuţie cu decenţa-i caracteristică „tabloidizarea spectacolului„, posibilitatea tristă a „bordelizării teatrului„, încheind în nota specifică de-a râsu’- plânsu’:

„Poate că am avut eu parte de o zi mai ciudată. Şi dacă e aşa, nu pot să nu remarc o tot mai mare prezenţă a sexului pe scenă. Şi asta vine, adesea, nu din text, ci din montare. Cred că există câţiva regizori care nu ar ezita să introducă scene de sex şi în montarea Scrisorii pierdute!”

Am reconstituit drumul de spectator al lui Ioan T. Morar din data de 31 mai 2010 confruntându-l cu programul F.I.T.S. din acea zi.

La prânz, în secţiunea spectacole lectură la Librăria Humanitas: „PATUL E PREA SCURT SAU DOAR FRAGMENTE” / „THIS BED IS TOO SHORT OR JUST FRAGMENTS” de Nina Mitrovic (Croaţia), traducerea Nicolae Prelipceanu. Concluzia lui I. T. Morar:  „Personajele vorbeau explicit despre sex. Mult, obsesiv. Noroc că a fost doar teatru lectură!”

Seara, la orele 19,00 la  Teatrul Naţional Radu Stanca a avut loc  premiera spectacolului de teatru: „BERLIN ALEXANDERPLATZ” – Regia: Dragoş Galgoţiu – interpretat de colectivul Teatrului Naţional Radu Stanca . Ne povesteşte I. T. Morar: „Nu am văzut filmul, nu am citit cartea, scrisă de Alfred Doblin. Am încercat să văd spectacolul. Am ieşit după nici o oră. Timp în care am văzut vreo patru scene de sex, plus o apariţie a cuplului Adam şi Eva, care cu greu îşi mascau goliciunea. Scenele de sex nu erau chiar «pe bune», dar mimarea lor a fost destul de aproape de realitate.”

În spectacolul de dans „AMINTIRI / AIDE MEMOIRE” susţinut de la orele 21,00 la Casa De Cultură a Sindicatelor de trupa israeliană Kibbutz Contemporary Dance Company, spectatorul I. T. Morar se întâlneşte din nou cu sexul: „Spectacol interesant în care s-au mimat, pe lângă scene de sex hetero, şi nişte partide homosexuale ( y compris lesbiene). Totuşi, acest din urmă spectacol a fost cel mai curat, pentru că actele sexuale au fost foarte bine împachetate artistic, iar «actanţii» erau îmbrăcaţi.”

În final, jurnalistul renunţă să vizioneze unul din spectacolele recomandate călduros spre vizionare de către directorul festivalului Constantin Chiriac, desfăşurat în Club Zebrano la orele 23,00 – ZIUA FUTUTĂ A LUI NIELS / NILS’ FUCKED-UP DAY”- Un spectacol de Ştefan Peca – în interpretarea actorilor Teatrului Luni de la Green Hours. Ioan T. Morar declară descumpănit: „Puteam să mai merg, tot azi, spre miezul nopţii, la un spectacol pe un text de Peca Ştefan, al cărui titlul nu-l reproduc aici, că e deja cu sex în el.”

Despre spectacolul de mai sus, denumit frust „Ziua futută a lui Nils”, în ziarul festivalului, „Aplauze”, Adina Katona relatează într-un comentariu de bun simţ: „Noutatea a constat în faptul că, aşa cum zicea şi personajul principal, lumea care vine la teatru nu se aşteaptă la un limbaj atât de expresiv, pe care l-am putea încadra într-o „vulgaritate artistică” permisă. Spectacolul nu m-a uimit prin noutatea temei ci, mai degrabă, prin modul de expunere a acesteia şi prin faptul că nu am mai văzut atâta lume să râdă la auzul unor înjurături. Poate să fi fost doar libertatea cu care ele s-au folosit într-un mediu cu pretenţii de cultură.”

Şi atunci, unde este educaţia, unde este cultura, în ce scop se organizează un astfel de festival, pe ce se duc banii publici?

Sloganul „Aurul poate da strălucire teatrului, la fel şi economiei” lansat în campania publicitară a companiei Gold Corporation Roşia Montană, în calitate de susţinător al F.I.T.S. 2010, păleşte  la  prezentarea unor astfel de spectacole.

Elocvent pentru cele de mai sus este comentariul unui participant la dezbaterea

iniţiată de Ioan T. Morar pe blogul său, din care cităm parţial: „…nu trebuie sa ne mire – de la tabloidizarea presei scrise s-a mers spre tabloidizarea televiziunilor si nici teatrul nu putea rămâne pe dinafara…teatrul are totuşi o caracteristica aparte (inclusiv de natura comerciala) si de aceea cred ca daca mâine aceste piese nu ar mai fi montate in teatre de stat (sau care ţin de bugetul judeţean sau local) alta ar fi situaţia; altfel spus cred ca directorii de la teatrele „bugetate” îşi permit mult mai multe experimente decât şi-ar permite dacă ar fi ei patroni (sau angajaţi la patroni); asta e – e uşor si confortabil sa făci experienţe financiare pe banii contribuabilului…”

Spectacolul „Lulu” pus în scenă de Silviu Purcărete la Teatrul Naţional Radu Stanca, pe care managerul Constantin Chiriac îl descrie stupefiant în Raportul nr.1155/19.04.2010 aprobat de primarul Iohannis şi de consilierii locali, drept „o reprezentare a platitudinii viciului, a sterilităţii şi absenţei misterului în sexualitate” şi care este destinat tuturor categoriilor de public, a însemnat pentru Teatrul Naţional Radu Stanca o cheltuială de 350.000 lei alocaţi din bugetul local al Sibiului.  Nu mai este de mirare că, la astfel de costuri, bugetul pe anul 2010 alocat teatrului de Consiliul Local Sibiu la propunerea primarului Iohannis, este de 12.000.000 lei, mai mult decât toate veniturile Consiliului Local din impozitele cetăţenilor sibieni pentru clădiri şi terenuri pe întreg anul 2010 ! Iar Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2010 care, iată,  promovează cu obstinaţie sexul pe scenă, i-a costat pe cetăţenii sibieni peste 1 milion de euro ! De altfel ipostazele de nud şi sex pe scenă au fost încurajate chiar de  directorul Constantin Chiriac, aflat şi în ipostaza de actor în „Eu, Rodin” alături de dansatoarea goală Esther Cloet (foto), încă din anul 2004.

actorul_constantin_chiriac_in_eu,_rodin,_cu_esther_cloet

La încheierea festivalului, Chiriac se lăuda presei că, din 20.000 de bilete, 70% au fost vândute „în afara ţării”. Iniţial ştirea ne-a revoltat. Dar judecând după spectacolele  mai sus menţionate, credem că sibienii nu au pierdut prea mult, cel puţin nu în ziua de festival 31 mai 2010 !

Pe de altă parte, se pare că a fost o strategie să se desfăşoare în paralel două festivaluri – unul pentru cunoscători şi potentaţi, în sala de spectacole, celălalt pentru sibieni, pe stradă. Este binecunoscută strategia conducătorilor de a organiza carnavaluri şi concerte pentru a comuta atenţia cetăţenilor de la problemele zilnice, dându-le impresia de preocupare faţă de problemele lor şi de stabilitate. Iată afirmaţia ipocrită a lui Chiriac: „Spectacolele de stradă sunt cadoul pentru cei care nu au intrat niciodată într-o sală de spectacole; cadoul pentru cei care află că de mâine au pensia mai mică cu cincisprezece la sută”. (http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolAllCat/6/5866 – Veronica D.Niculescu)

Numai că, cei din stradă sunt adevăraţii plătitori ai acestui festival care a antrenat cheltuieli exorbitante în cel mai greu an de criză financiară şi economică. E bun Chiriac să dea lecţii despre cum să te descurci în timpul crizei,  fiindcă el a reuşit în 10 ani, de când conduce Teatrul Naţional Radu Stanca, să îşi cumpere cel puţin două case şi să îşi umfle conturile din bănci cu miliarde de lei din salariul de director bugetar! S-a îmbogăţit, şi-a creat un veritabil cult al personalităţii ca manager cultural, dar, din nefericire, a coborât cultura teatrală din Sibiu în mocirla sexualităţii şi violenţei. Cum am putea să credem că el gestionează bine bugetul teatrului, când plăteşte regizorilor onorarii de cate un miliard şi peste numai din bani publici, pentru producţii controversate gen „Viaţa cu un idiot” sau „Lulu”, la care spectatorii părăsesc oripilaţi sala înainte de terminarea spectacolului ?!

În aceste circumstanţe, intrăm în dezbaterea lansată de Ioan T. Morar şi răspundem: Nu, nu considerăm că este necesar sexul pe scena teatrului, dar „vinde bine” spectacolul! Din păcate, îl vinde bugetului local, fiindcă acesta este principalul investitor în diversele fantasmagorii cu nuditate  şi sex pe care le produce sau le aduce Chiriac pe scena Teatrului Naţional din Sibiu. Iar repartizarea părtinitoare a bugetului local o face şi o aprobă ordonatorul principal de credite care este primarul Sibiului, pe numele său, de 10 ani încoace, Klaus Werner Iohannis.

Rămâne de văzut cum vor justifica  Chiriac şi Iohannis legalitatea şi oportunitatea consumării în 10 zile, a peste un  milion de euro din banii locali ai Sibiului, cu prea puţine spectacole de teatru adevărat, o abundenţă de spectacole de acrobaţie stradală de calitate discutabilă,  concerte în piaţă şi focuri de artificii.

Tudor BLAGA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*