Puncte de vedere

Avrig si Talmaciu: confirmări, infirmari…

 Am replicat că nu ne sperie instanţele de judecată şi că am câştigat peste douăzeci de procese pe vremea când […]

 Am replicat că nu ne sperie instanţele de judecată şi că am câştigat peste douăzeci de procese pe vremea când calomnia prin presă intra sub incidenţa Codului penal. Fără avocaţi, dar apăraţi de proba verităţii, demonstrată în faţa instanţelor de judecată! Iată o asamblare de citate din materialul apărut în urmă cu aproape un an: „Importanta societate, pe numele ei celebru Lazăr Trans S.R.L., are vreo două-trei microbuze janghinoase, care sunt conduse de nişte şoferi periculoşi în trafic(…) Dar, ce pretenţii poţi avea de la nişte şoferi care nu respectă legile de circulaţie, din moment ce patronul lor, Lăzăroaie Lazăr nu respectă nici un fel de legi, aşa că, vorba aceea: cum e turcu’, şi pistolu’! Acest Lăzăroaie este un individ violent, care agresează până şi femei, atunci când i se pune pata. O victimă a sa, la permanenţă, putem spune, este Filofteia Matei, o femeie în vârstă de 50 de ani, care locuieşte în Avrig. Pe această femeie cu handicap locomotor, care merge sprijinită în baston, şi-au vărsat năduful, prin agresiune fizică, atât tatăl, cât şi fiul, Cosmin Lăzăroaie. Cei doi o păruiesc sistematic pe femeia aceasta, şi aşa năpăstuită de soartă, pentru că le ia clienţii de la importanta firmă de transporturi în autoturismul ei, marca Logan! Vă daţi seama câţi clienţi pot să încapă într-un Logan şi cât de serioasă sau ce prestigiu poate să aibă o astfel de firmă de transport, al cărei patron, împreună cu fiul său, se pretează la josnicii de felul acesta! Ce poate fi mai urât pentru un bărbat, decât să bată o femeie?(…) Este interesant că Filofteia Matei, după prima bătaie, primită în 2007, şi-a scos autorizaţie de transport persoane de la Primăria Avrig, iar transporturile care le face sunt perfect legale, femeia plătind impozit pentru această activitate care abia îi permite să supravieţuiască din punct de vedere financiar, împreună cu fetiţa pe care o creşte dintr-o amărâtă de pensie de handicap.”. Am subliniat pasajul care atestă legalitate activităţii desfăşurate de Filofteia Matei, aşa-zisa „concurentă” a firmei „Lazăr Trans” S.R.L., deoarece la scurtă vreme după apariţia articolului din revista noastră, mai precis în data de 2 iulie 2009, în urma reclamaţiilor patronului Lăzăroaie Lazăr, poliţiştii avrigeni au oprit maşina femeii pentru control şi au întocmit un dosar penal pentru „nerespectarea regimului transportului rutier public”. Infracţiunea a fost infirmată de procurorul Simona Enache prin Rezoluţia din 19.11.2009, la dosarul nr. 527/P/2009 (facsimil), care arată, scurt şi la subiect, că „numita Matei Filofteia nu efectuează transport rutier public (în accepţiunea dispoziţiilor din Codul penal şi OUG nr. 109/2005 privind transporturile rutiere), ci transport de persoane în regim de taxi, fără a avea obligaţia de a deţine licenţă de transport şi licenţă de execuţie pentru vehicul şi traseu”. Deci, iată că şi Parchetul confirmă legalitatea activităţii desfăşurate de această femeie. Doamna procuror nu a făcut altceva decât să analizeze aşa-zisa „infracţiune” conform legislaţiei privind transporturile de persoane şi ca urmare a propus neînceperea urmăririi penale. Adică a aplicat legea! De ce nu se aplică, în continuare, legea şi împotriva familiei Lăzăroaie, care o încalcă repetat prin mijloace violente ?
Firesc, un om normal nu poate să o privească altcumva decât cu compasiune pe Filofteia Matei, dezavantajată fizic, ca urmare a unei deficiențe motorii şi care, în pofida dizabilităţii, se zbate, de una singură, ca să-şi crească fetiţa în condiţii decente. Cât de hain, cât de câinos – cu scuzele de rigoare pentru bietele patrupede nevinovate! – poate să fie un om ca să hăituiască o astfel de femeie, oropsită oricum de o soartă crudă cu ea?
În ultima perioadă, Lăzăroaie a schimbat tactica de oprimare a bietei femei, renunţând la agresiunea fizică directă asupra acesteia, rezumându-se doar la cea verbală, dar a început să-şi verse nervii şi muşchii pe autoturismul doamnei Filofteia Matei, reuşind „performanţa” unei duble vandalizări a maşinii într-o singură zi. Astfel, în data de 16 februarie 2010, în jurul orelor 11, în Sibiu pe strada G-ral Vasile Milea, în zona Băncii Carpatica, autoturismul marca Logan, proprietatea doamnei Matei, care se şi afla la volan, a fost lovit de numitul Lăzăroaie Lazăr cu o piatră în portiera faţă-dreapta, tabla acesteia fiind îndoită. În aceeaşi zi, dar de data aceasta în Avrig, acelaşi Lăzăroaie sau altcineva din familie a aruncat de la fereastra casei sale cu trei pietre şi o bilă metalică de rulment în acelaşi autoturism, spărgându-i geamul din spate al caroseriei (luneta). La ambele agresiuni au fost de faţă martori, Filofteia Matei având câte un pasager în maşină. Repetatele plângeri adresate Poliţiei din Avrig au rămas fără nici un fel de rezultat. Acolo nu există legi care să se aplice împotriva celor care săvârşesc fărădelegi?! Iată ce comentează pe site-ul nostru o persoană din Avrig, adresându-se lui Dan Florescu, autorul materialului de anul trecut, după apostrofările postate de membri familiei Lăzăroaie şi acoliţii lor, la articolul respectiv: „Bravo, îmi place ce ai scris, dar mai ales cum ai scris. Aşa poate să înţeleagă tot prostul cine e Lăzăroaie şi poate unul dintre poliţiştii care iau şpagă de la acest individ o sa aibă curajul să îşi facă meseria. Oricum se pare că sunt câteva persoane care îl au în vizor, articolul tău le ajută, aşa că mulţumesc în numele celor din Avrig”. Comentariul este semnat „Letiţia” şi mai mult ca sigur că este un pseudonim. La adăpostul anonimatului este uşor să aduci acuze, afirmând că poliţia locală este coruptă, că şi aşa nu rişti nimic! Dar, pentru că mai există şi un „dar”, ştiţi cum este: „nu iese fum fără foc”!

„Petrică şi lupul”, reeditat la Tălmaciu

Zilnic, redacţia pe care o conduc este contactată de diverse persoane, fiecare având problemele sale şi fiecare trăind cu impresia, deplasată, că necazul său este cel mai strigător la cer de pe întreaga planetă şi nedreptatea care i s-a făcut este incomensurabilă în toată galaxia. Faptul că şi eu, personal, am fost şi sunt, în continuare, o victimă a justiţiei corupte din România, mă determină să-i ascult pe toţi cu răbdare şi înţelegere. La fel procedează şi colegii mei. Suntem asaltaţi cu zeci de date, începând de la reclamaţii privind dispariţia izmenelor puse pe sârmă la uscat şi terminând cu informaţii vizând siguranţa naţională. Normal că selectăm doar ceea ce considerăm că este în interesul comunităţii să fie cunoscut, nu de alta, dar măcar să ştie şi bieţii oameni datorită cui trăiesc aşa de rău, în timp ce alţii o duc precum în Paradis. Unele informaţii nici nu apar în paginile revistei, tocmai pentru a asigura protecţia sursei, dar ajung totuşi unde trebuie! Majoritatea celor care ne caută susţin că au mai fost şi la alte ziare, dar nu-i bagă nimeni în seamă, mai ales când reclamaţiile lor sunt îndreptate spre potentaţi locali. Unii vin trimişi de colegi de breaslă, aceştia motivând că subiectele privind persoana „X” sau „Y” sunt interzise în publicaţiile la care lucrează, respectivii fiind declaraţi persoane sacre, veritabile tabuuri. Paradoxal, am fost contactat chiar de un patron din mass-media sibiană, care nu dorea ca pâra lui să apară acolo unde ştia toată lumea cine-i proprietarul. Mi-am promis, mie însumi, că nu o să mai dau curs cazurilor sociale şi nici reclamaţiilor privind „capra vecinului”. M-am săturat de laşitate majorităţii şi de intenţiile unora de „a scoate castanele din foc” cu mâna noastră, a jurnaliştilor de la această publicaţie!
Printre cei sosiţi „cu jalba în proţap”, în miez de iarnă, s-a aflat şi domnul Florin Linte din Tălmaciu, dânsul fiind o adevărată „condică de reclamaţii” ambulantă. L-am ascultat răbdător, deşi eu mă ocup strict de cazurile de mare corupţie, ori în spusele sale nu întrevedeam nici o abatere de la moralitate de o amploare aşa mare, încât să se poată încadra pe segmentul jurnalistic vizat de mine. Singurul amănunt care mi-a atras atenţia a fost aşa-zisul atentat la integritatea sa fizică, produs prin lovirea sa de către o maşină de teren (jeep). I-am solicitat un document medical care să ateste leziunile care ar fi rezultat după un astfel de impact şi mare mi-a fost mirarea când mi s-a prezentat un bilet de ieşire de la Spitalul de Psihiatrie. Nu trebuie ca cineva să fie mare expert în criminalistică sau drept penal ca să cunoască simplul fapt că dovada unei vătămări corporale se face cu un act eliberat de medicul legist, nu cu un document de la o secţie de „psiho-pupu”. Reclamaţiile le-am considerat banale şi am pasat cazul colegei mele, Elena Pavel. Aceasta a şi scris un articol pe baza relatărilor domnului Linte, cu toate că avea rezerve faţă de „gravitatea” faptelor invocate de acesta.
După apariţia materialului în primul număr al revistei „Justiţiarul sibian” din anul acesta, am fost căutat de Constantin Popa, patronul firmei „Vitoşa” S.R.L. şi fost primar al oraşului Tălmaciu. Omul era indignat de acuzele aduse firmei sale, mai ales că nu este la prima „bătălie” cu Florin Linte, vecinul cu care are gard comun. Cu argumente palpabile au fost demontate majoritatea acuzelor aduse de domnul Linte Florin. Astfel am aflat că maşini de tonaj mare au trecut dintotdeauna pe strada Ion Creangă, în capătul străzii funcţionând o autobază încă de pe vremea când Tălmaciu nici nu fusese declarat oraş! În ce priveşte maşinile de marfă care staţionează în faţa brutăriei „Vitoşa”, unde se află şi un magazin de desfacere a propriilor produse, am constatat, prin deplasare la faţa locului, că nici nu există altă alternativă pentru încărcarea produselor, dar maşinile firmei erau parcate în curtea interioară. Oricum, strada este suficient de extinsă în lăţime pentru ca o furgonetă de marfă să nu incomodeze traficul rutier sau pietonal. Că tot m-am referit la trafic rutier, acesta este ca şi inexistent, iar pe perioada cât am stat în zonă, aproximativ o oră, nu a trecut nici unul dintre tirurile invocate de vecinul Linte. Acesta invocă lipsa canalizării – am văzut că în oraş sunt lucrări tocmai pentru rezolvarea acestei probleme, urmând să vină rândul şi străzii Ion Creangă – dar lipsa canalizării nu-i conferă dreptul de a vărsa dejecţiile din propria gospodărie în stradă. Chiar în ziua în care am fost în Tălmaciu, un miros insuportabil de latrină vene din pârâiaşul care „izvora” de sub poarta lui Florin Linte (foto). Adică, tu te erijezi într-un fel de Zorro al localităţii, care luptă pentru dreptate şi doreşte să impună egalitatea socială şi stima reciprocă, dar chiar tu dai dovadă de lipsă de respect faţă de concitadini, obligându-i să suporte mirosuri pestilenţiale de closet, deversând ape puturoase în stradă!
Despre Avrig şi satelitul său Mârşa am tot scris, deoarece acolo există personaje, hai să le zicem „pitoreşti”, ca: fostul senator şi ex-primar Ilie Stoica, „tătucul” Constantin Cotora, actualul primar – sasul acela cu şcoală puţină şi cu nume imposibil – şi agresiva familie Lăzăroaie. Tot în Avrig am întâlnit situaţii paralele cu legea: retrocedarea abuzivă a Sanatoriului, care a ajuns o paragină datorită saşilor care l-au luat cu japca, acte de violenţă fizică în campanii electorale, terorizarea unei femei cu handicap sau abuzuri funciare. În Tălmaciu nu am întâlnit situaţii similare, semn că ori oamenii sunt mai aşezaţi şi cu frică de Dumnezeu, că de legi nu mai are aproape nimeni teamă în ziua de azi sau că mafia locală este atât de subtilă şi subterană, încât nu o vede nimeni, în afară de Linte Florin! Tocmai de aceea considerăm că domnul Florin Linte s-a comportat ca Petrică din povestea cu lupul, care atâta a tot alarmat satul, încât consătenii nu mai ştiau când este ghiduşie şi când este realitate. La fel am păţit şi noi, ca megieşii lui Petrică, pierzând vremea pentru o alarmă falsă. Nişte fleacuri şi acuze deplasate, lipsite de un suport real, ne-au răpit nouă timpul, iar revistei spaţii tipografice, în detrimentul altor subiecte cu adevărat importante.

Marius Albin MARINESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*