Investigatii

Afacerile necurate ale primarului Daniel Maricuta din Selimbăr

Motto: „Daniel Maricuţa, cel care la sfârşitul anilor ‘90 nu avea după ce bea apă, a ajuns să cumpere politicieni, […]

Motto: Daniel Maricuţa, cel care la sfârşitul anilor ‘90 nu avea după ce bea apă, a ajuns să cumpere politicieni, judecători şi procurori pentru a acoperi mizeriile administrative, afacerile murdare.”

Dan Tomozei, jurnalist

Comuna Şelimbăr a fost permanent beneficiara avantajului de a se afla chiar la intrarea în municipiul Sibiu, dinspre Braşov şi Râmnicu Vâlcea, localitatea fiind practic lipită de municipiul reşedinţă de judeţ. Mai repede ajungi, pe jos, din Şelimbăr în centrul Sibiului, decât din cartierele Valea Aurie sau Guşteriţa. Peste terenurile comunei şi satelor aparţinătoare va trece viitoarea centură ocolitoare a Sibiului. Tot pe aceste terenuri se află majoritatea centrelor comerciale de tip hypermarket ale municipiului. De pe aceste suprafeţe, care au fost utilizate înainte de evenimentele din decembrie 1989 exclusiv în scopuri agricole, unii, „băieţii deştepţi”, vorba lui Băsescu, au realizat că pot obţine preţuri colosale prin despăgubirile oferite pentru exproprierile impuse de construirea şoselei de centură a Sibiului sau prin închirierea/vânzarea la sume fabuloase a amplasamentelor pe care urmau să fie construite puzderia de magazine. Acele terenuri au fost vânate de cei care s-au perindat la conducerea comunei după dispariţia agriculturii socialiste de pe pământurile şelimbărenilor. La Şelimbăr, la fel ca în toată România, oamenii se împart în două categorii. Cei puţini, care conduc şi cei mulţi care votează. Primii sunt putrezi de bogaţi, datorită funcţiilor la care au ajuns datorită celor mulţi şi săraci, care i-au votat. Primii, cei aleşi şi bogaţi, îi consideră proşti pe cei mulţi şi săraci, iar aceştia, prin votul acordat cu încăpăţânare la fiecare mandat, confirmă părerea aleşilor.

Primar ales pentru prima oară în anul 2000, acum aflat la al treilea mandat, Daniel Maricuţa a reuşit să formeze un nucleu dur în jurul său, format din oamenii săi de nădejde, pe care-i foloseşte atât în tranzacţiile cu terenuri, ca să-i păcălească pe proprietari, în general oameni în vârstă şi naivi, dar şi ca forţă de intimidare pentru acţiuni violente împotriva contestatarilor săi. Cei apropiaţi, părtaşi şi ei la toate învârtelile primarului Maricuţa, au fost răsplătiţi de acesta pe măsură. Astfel, de exemplu, secretara Primăriei Şelimbăr, Elena Scumpu, a beneficiat de o despăgubire de 135.372 de dolari americani printr-o simplă jonglerie cadastrală la care a fost şi ea părtaşă. Terenului – celui pe care urma să treacă şoseaua de centură, urmând ca proprietarii să fie despăgubiţi de stat – i-a fost schimbat , pe şest şi abuziv, amplasamentul, din extravilan în intravilan, fără ca proprietarii loturilor vizate de gaşca primarului să ştie. Astfel i-a crescut automat valoarea, deoarece – chipurile! – expropriaţii nu ar fi pierdut un simplu teren pe care cultivau „cucuruz şi crumpene”, ci locul pe care – vezi, Doamne! – intenţionau să-şi construiască o casă. La zece zile după mânăria cu schimbarea încadrării terenului respectiv, familia Elenei Scumpu cumpără de la proprietar, care habar nu avea de schimbarea survenită şi nici nu solicitase trecerea din extravilan în intravilan ,obţinând astfel despăgubire pentru expropriere „frumuşica sumă” de 135.372! O altă beneficiară a banilor nemunciţi si obţinuţi prin înşelătorie, părtaşă şi ea la şmecherie, a fost si Maria Melniciuc, delegatul Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Sibiu din Primăria Şelimbăr. Pungăşia nu s-a limitat doar la „alba-neagra” cu extravilan-intravilan, ci viclenia i-a afectat direct pe beneficiarii de drept ai despăgubirilor. Aceştia au primit maximum 8 USD/m.p., în timp ce angajaţii şi trepăduşii primarului au primit câte 14,5 USD/m.p.! Dar, de departe, „felia de tort” cea mai mare şi-a tras-o însuşi primarul Maricuţa, care a beneficiat de impresionanta sumă de 644.591,5 dolari americani (USD)!!! Doar din afacerea aceasta, dar mai sunt multe altele. O să le prezentăm în toată splendoarea lor, ornamentate cu documente probatorii, deoarece continuăm în numărul viitor, acest material fiind doar primul episod dintr-un lung serial, care se va întinde pe mai multe numere ale revistei, fiindcă avem acumulate atâtea dosare cu maşinaţiunile care i-au îmbogăţit ilicit pe membrii clanului Maricuţa, încât putem scrie un roman.

Departamentul de Investigaţii JUSTIŢIARUL

4 Comments

  1. Ovidiu

    Oare cand naiba il va lua DNA-ul si pe nemernicu asta??
    La puscarie cu tine javra!!!

  2. claudiu

    LA PUSCĂRIE! LA PUSCĂRIE! AU AJUNS HOTII SI TIGANII SA CONDUCĂ ROMÂNIA!UITATI-VA LA BLOCUL DE LÂNGĂ LUDL SELIMBAR CONSTRUIT DE UN TIGAN GHITA SCHOTTE,ARE INFILTRATII DE APA LA FUNDATIE,BLIC DE 17 ETAJE STĂ SĂ CADA!!!!

  3. voicu

    Asa-i culmea…dar s-a gândit cineva ca toate terenurile de la Saphir,Lidl,Proiectul de 17 etaje,Dedeman,Avantgarden,etc sunt ale lui Măricuța?Doar ca el a avut grijă să nu apăra în acte ca proprietar,iar Droc Emil,sub masca unei agenții imobiliare a intermediat tranzacțiile,în bază unor ,,procuri speciale”.Este nevoie de un expert în cadastru pentru a deznoda ițele încâlcite ….

Trackbacks / Pings

Lasă un răspuns la claudiu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*