Remember

Adrian Paunescu a iubit Ardealul si a luptat pentru sibieni

Trebuie să mărturisesc, sincer, că nu am fost un fan al Cenaclului „Flacăra”, deşi aparţineam „generaţiei în blugi” şi cumpărasem […]

Trebuie să mărturisesc, sincer, că nu am fost un fan al Cenaclului „Flacăra”, deşi aparţineam „generaţiei în blugi” şi cumpărasem toate discurile cu Vintilă, Hruşcă, Şeicaru, Alifantis, Bodolan şi alţii lansaţi de Adrian Păunescu. Asistasem doar la două spectacole, ambele desfăşurate la Sibiu: primul pe stadionul Voinţa, împreună cu soţia mea, iar la al doilea, m-am nimerit întâmplător, fiind cu fiica mea, care avea doar câţiva anişori, în Parcul Tineretului. În timp ce ea se juca la leagăne, eu stăteam pe iarbă şi ascultam muzica cenaclului care tocmai se desfăşura pe scena cinematografului de vară . Mă deranja politizarea excesivă a cenaclului, deşi realizasem că era doar o „găselniţă”, tocmai pentru a face posibilă continuitatea acestei manifestări de massă, atât de asemănătoare cu festivalul de la Woodstock, culmea, pus la zid pentru că reprezenta „cultura decadentă a capitalismului”. Eu, un rebel prin excelenţă şi un nonconformist care am înotat împotriva curentului, în ambele regimuri, nu doream să mă manifest la un loc cu „turma” îndoctrinată de atunci, la fel cum azi nu vreau să fac parte din „turma” îndobitocită de  mass-media ostilă interesului naţional. Dacă pe vremea comuniştilor eram un cosmopolit, ahtiat după cultura occidentală, acum am devenit un patriot însetat de cultura autohtonă. Mahatma Gandhi spunea: „Tu trebuie să reprezinţi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. Am văzut schimbarea din decembrie 1989, am participat chiar la ea, dar nu mi-a plăcut rezultatul şi nici nu m-am regăsit spiritual în acea schimbare, aşa că m-am întors la identitatea naţiei mele, fără prejudecăţi şi conotaţii politice. Nu m-am schimbat ca politicienii cameleoni, după cum a bătut vântul, deveniţi peste noapte capitalişti convinşi, după ce o viaţă întreagă fuseseră comunişti fanatici. Transformarea mea a fost în sens invers curentului general de prosternare în faţa Occidentului. Urăsc obedienţa şi nu am acceptat niciodată să îngenunchez în faţa străinilor, indiferent că au fost ruşi, americani, nemţi sau alţii care şi-au băgat nasul în treburile ţării mele! În schimb, spre deosebire de majoritatea colegilor săi din Parlament, Păunescu a rămas consecvent, nu şi-a negat trecutul, nu a întors spatele vechilor camarazi şi a rămas până la sfârşit un om de stânga. Ce dovadă mai mare de caracter vreţi, în zilele noastre, când politicienii îşi schimă doctrinele mai des decât amantele?

Cu toate că nu am fost un împătimit al Cenaclului „Flacăra”, îl admiram pe Adrian Păunescu, atât ca poet, cât şi ca gazetar. Citeam cu pasiune reportajele, articolele de cultură şi sport din revistele „Flacăra”, dar şi „Săptămâna”, urmărind polemica dintre cele două publicaţii, care şi acum cred că era creată artificial, doar pentru creşterea tirajului ambelor publicaţii. Lucru care a reuşit de minune, fiindcă cele două reviste se epuizau rapid la chioşcurile de ziare. Citisem pe nerăsuflate cartea „De la Bârca la Viena şi înapoi”, care s-a vândut pe sub mână, dar am avut noroc cu „pilele” mamei mele la una din multele librării sibiene din acele timpuri. Acum, în centrul Sibiului, mai există doar o singură librărie, faţă de cinci, câte erau înainte!

Tocmai, pentru că-l citisem pe Adrian Păunescu, am avut mari emoţii la întâlnirea cu el. În plus, era şi teama de a nu da peste un personaj infatuat, plin de sine, aşa cum îl percepusem eu, greşit şi pripit, privindu-i apariţiile televizate sau când îl văzusem, pe viu, la masa instalată pe pista de zgură roşie a stadionului „Voinţa”. În momentul în care a intrat în sala de protocol, unde fusesem condus de către unul din consilieri, m-am simţit copleşit, nu de statura sa masivă, nici de personalitatea excesivă, cu care eram în temă, ci de dispoziţia pentru dialog, răbdarea de a-mi asculta păsul şi atitudinea sa instant-justiţiară. Nici măcar nu am încercat să-mi ascund sentimentele şi i-am spus din start că mă simt complexat în faţă cu un munte al culturii româneşti, eu, cu iniţiativa mea bibliotecară, fiind doar o mică moviliţă. Mi-a zâmbit binevoitor şi a privit interogativ spre teancul de dosare pe care-l etalasem deja în faţa mea. Am început să-i spun, fluturând simultan şi actele doveditoare, despre abuzurile primarului instalat de câteva luni la cârma Sibiului. După ce mi-am terminat „pledoaria”, Adrian Păunescu l-a trimis pe tânărul consilier, care notase conştiincios toate cele istorisite de mine, să xeroxeze grămada de acte care susţineau acuzele mele. Noi doi am rămas să mai discutăm despre pornirile de dictator ale lui Klaus Iohannis, care atunci, la începutul anului 2001, erau într-o fază incipientă. Păunescu a fost primul care a făcut legătura dintre  oprimarea culturii, care tocmai era în desfăşurare la Sibiu şi originea etnică a primarului, făcând aluzie la arderea cărţilor de către hitlerişti în pieţe publice. Eu am fost rezervat, neîndrăznind să „pedalez” pe naţionalitatea lui Iohannis, deoarece aveam experienţa unei convorbiri cu Adrian Năstase în vara anului 2000, înainte de alegerile parlamentare care aveau să-l instaleze în fotoliul de prim-ministru, când acesta a spus că nemţii sunt oameni corecţi, că şi ei o au, la P.S.D., o doamnă de origine germană, Hildegard Puwak, care este o pildă vie de cinste, onoare şi altruism. Ulterior s-a văzut cât de cinstită a fost Frau Puwak, atunci când a izbucnit scandalul cu fondurile europene nerambursabile, deturnate de aceasta spre firmele lui bărbatu-său. Ceea ce a făcut Puwak sunt doar mici găinării pe lângă toate ticăloşiile comise de Iohannis de-a lungul anilor. Doar Dan Iosif, cu care m-am întâlnit tot în acelaşi an, 2001, la Cotroceni, fiind consilierul preşedintelui de atunci al României, Ion Iliescu, mi-a spus franc, în faţă, cu stilul său inconfundabil: „Prietene, nu avem ce să-i facem lui Iohannis, chiar dacă ştim că are bube-n cap, fiindcă nu ne lasă Germania. Protejarea sasului lor de la Sibiu în faţa justiţiei este una dintre condiţiile secrete ale aderării României la U.E., aşa că nu te mai strofoca”. Cele spuse de răposatul Dan Iosif s-au confirmat prin derularea evenimentelor. Indiferent ce partid a urmat la guvernare, Iohannis a rămas un „tabu”, deasupra Justiţiei şi chiar a Constituţiei, care spune că „nimeni nu este mai presus de legi”. Iată că Iohannis Klaus Werner este şi va rămâne mai presus de legi!

Am să închei evocarea întâlnirii mele cu Adrian Păunescu prin mărturisirea unui secret. Cei care mă cunosc ştiu că sunt un om tare. La câte lovituri am primit pe parcursul vieţii, nici nu am cum să fiu altfel. Nu am plâns nici când mi-am îngropat părinţii. Doar de două ori am plâns în faţa altei persoane, cauza fiind aceeaşi: enorma nedreptate care mi s-a făcut prin evacuarea acelei biblioteci din imobilul furat de familia Iohannis prin acte false, aspect recunoscut definitiv şi irevocabil de justiţia română. Prima dată am plâns chiar în ziua evacuării (30 noiembrie 2000),când muncitorii primăriei, trimişi de Iohannis, aruncau cărţile mele, strânse cu trudă de cel puţin trei generaţii de cititori, ca pe nişte saci de cartofi într-un camion care nici măcar nu ştiam unde le va transporta. Atunci m-a văzut doar soţia mea. A doua oară în viaţa mea, când am plâns, a fost în faţa lui Adrian Păunescu, când pur şi simplu am cedat nervos, copleşit de atâta nedreptate strigătoare la cer, dar şi de bunătatea marelui poet, primul care şi-a dat seama că am dreptate şi mi-a întins o mână de ajutor. Sprijinul acordat de acest OM, scris cu majuscule pentru că aşa merită, s-a materializat prin două interpelări în plenul Senatului României. Mulţumesc, maestre!  Dacă mă vezi de acolo, dintre aştri, o să observi că plâng şi acum când scriu despre tine.

Marius Albin MARINESCU

Sibiu, 6 noiembrie 2010

Nota redacţiei: Publicăm a doua interpelarea din Parlament, referitoare la jaful imobiliar de la Sibiu, a senatorului Adrian Păunescu. De asemenea, reproducem şi răspunsul primit, cu comentariile marelui poet, nemulţumit de explicaţiile oferite. Aceste intervenţii parlamentare confirmă implicarea lui Adrian Păunescu în apărarea culturii şi intereselor comunităţii sibiene. Sursa: Monitorul Oficial al României, parte a II-a.

 

 

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a,  Nr. 59/27.IV.200:

 

O a doua interpelare se referă la o situaţie gravă din municipiul Sibiu, situaţie care mi-a fost adusă la cunoştinţă de un grup de sibieni, în frunte cu domnul Marius Albin Marinescu din Sibiu, care reclamă gravele probleme cu care se confruntă marele oraş, datorită, spune Domnia sa, primarului Johannis  Klaus.

Domnul Marinescu Marius Albin, în calitate de patron şi director al unei biblioteci publice cu capital integral privat din România „BIBLION”, cu sediul anterior în municipiul Sibiu, aduce la cunoştinţă că persoane publice din Sibiu au comis numeroase infracţiuni care prejudiciază grav statul român.

Iată o primă situaţie expusă de aceşti cetăţeni. Actualul primar al Sibiului este acuzat că, alături de reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, avocaţi şi notari publici, a pus la cale un sistem prin care el şi soţia au intrat ilegal în posesia a două imobile uriaşe în centrul vechi al oraşului, unul pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, unde funcţiona, alături de Librăria „Eminescu” şi unica bibliotecă privată din România” , amândouă evacuate între timp şi celălalt pe strada General Magheru nr. 35.

În locul Librăriei „Eminescu”, librărie celebră în Sibiu, domnul primar al Sibiului a adus o bancă comercială austriacă. Domnul Marinescu mai menţionează că în aceste imobile trăiesc locatari care, conform Legii nr. 112 din 1995, şi-au cumpărat apartamentele în care locuiesc, şi asta în virtutea faptului că locuinţele nu au fost revendicate la acel moment.

Presa centrală a scris pe larg despre aceste abuzuri, „Jurnalul naţional”, în ediţiile sale din 12 şi, respectiv, 28 februarie 2001, la rubrica „Adevăruri scandaloase”, relatând despre „caracatiţa corupţiei” instaurate la Sibiu, sub oblăduirea primarului Johannis Klaus şi a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ioan Berghezan.

Pe linia acestor ilegalităţi şi a altora cu imobile, în centrul istoric al Sibiului se înscrie atenţie, şi aici este un apel şi la ministrul culturii!, şi renovarea uneia dintre cele mai vechi case din oraş de către ducatul luxemburghez, cu condiţia ca, la terminarea lucrărilor, acest imobil, parte a patrimoniului naţional românesc, să fie cedat Luxemburgului. Aşa ne informează petenţii.

Un alt exemplu ar fi: în locul Casei de Cultură a Studenţilor şi în locul Colegiului Universitar Sibiu două obiective culturale româneşti de mare importanţă primarul actual al Sibiului vrea să promoveze un centru cultural Friederich Deutsch.

Un alt punct pe care-l dezvăluie domnul Marinescu se referă la cererile Consistoriului Evanghelic care revendică 38 de imobile, practic, întreg centrul oraşului Sibiu, cât şi la cererile unui număr de 300 de cetăţeni germani saşi plecaţi din ţară care revendică imobile pentru care au primit despăgubiri de la statul român.

Cel mai grav este că juriştii primăriei nu se prezintă la aceste procese şi, astfel, statul român pierde de fiecare dată.

Asupra tuturor acestor chestiuni, rog autorităţile centrale, rog pe cei în drept să judece lucrurile, să le analizeze şi să le rezolve, să facă tot ceea ce depinde de Domniile lor. Am mai ridicat o dată această problemă de la Sibiu, din păcate, fără răspuns.

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 66/12.V.2001:

 

Pentru domnul senator Adrian Păunescu:

La interpelarea formulată de dumneavoastră şi înregistrată la Senat e ceva mai complicat, mă scuzaţi, sunt totuşi nişte probleme care trebuie explicate în detaliu. La interpelare adresată ministrului justiţiei, referitoare la situaţia imobilelor din Sibiu în care au funcţionat fosta Librărie Eminescu, Casa de cultură a studenţilor şi Colegiul universitar Sibiu, înstrăinate de actualul primar Iohannes Klaus, cu complicitatea justiţiei locale, vă comunicăm următoarele:

Din verificările dispuse, direcţia de specialitate din Ministerul de Justiţie a identificat mai multe cauze referitoare la imobilele prezentate de dumneavoastră.

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 6011 din 20 iulie 1998 pronunţată de Judecătoria Sibiu a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii Baştea Ioan, Iohannes Carmen Georgeta, Lazurcă Georgeta împotriva pârâtului statul român prin Primăria Sibiu şi s-a constatat nulitatea încheierii de intabulare, imobilul fiind situat în Sibiu, str. General Magheru nr. 35, precum şi a încheierii de intabulare nu mai citesc numele de carte funciară şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în cartea funciară prin reînscrierea proprietăţii pe numele foştilor proprietari Ghenea Ilie şi Ghenea Maria. Apelul declarat de Primăria Sibiu a fost respins de Tribunalul Sibiu, iar ulterior Curtea de Apel Alba a constatat nulitatea recursului declarat de primărie, fiind astfel menţinută hotărârea instanţei de fond.

S-a reţinut în motivarea acestei hotărâri că Ghenea Ilie era muncitor, iar soţia sa, Ghenea Maria, casnică şi că le sunt aplicabile art. II din Decretul nr. 92/1950.

Prin certificatul de moştenitor şi legatar s-a constatat că singurul moştenitor al defuncţilor este Baştea Nicolae, în calitate de nepot, decedat la 30 mai 1993, când masa succesorală se compune din cele două imobile şi că moştenitorii testamentari ai defunctului Baştea Nicolae sunt Baştea Ioan căruia, în calitate de legatar, îi revine întregul imobil din str. Nicolae Bălcescu şi cota de 2/4 din imobilul situat în General Magheru nr. 35, Lăzurcă Georgeta căreia, în calitate de legatar, îi revine 1/4 din str. General Magheru nr. 35 şi Iohannes Carmen Georgeta căreia, în calitate de legatar, îi revine cota de 1/4 din imobilul din str. General Magheru nr. 35.

Prin contractul de vânzare, încheiat în iunie 1999, Bastea Ion a vândut cumpărătorilor Iohannes Klaus Verner şi Iohannes Carmen Georgeta cota de 1/4 din imobilul din str. Nicolae Bălcescu nr. 29, efectuându-se şi intabularea în Cartea funciară a dreptului de proprietate.

Astfel, asupra imobilului din str. Nicolae Bălcescu nr. 29, construcţie şi teren, au calitatea de proprietari Baştea Ion cu o cotă de 1/2 cu titlu de moştenire, Iohannes Klaus Verner şi Iohannes Carmen Georgeta cu o cotă de 1/2 ca bun comun prin cumpărare.

Prin Sentinţa nr. 8.173/1999 pronunţată de Judecătoria Sibiu a fost admisă acţiunea civilă formulată de către reclamanţii Baştea Ioan, Iohannes Klaus Verner, Iohannes Carmen Georgeta împotriva pârâtei Societatea Comercială Dacia Traiană S.A. Sibiu, precum şi cererea convenţională a pârâtei şi în consecinţă s-a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul comercial situat la parterul imobilului din str. Nicolae Bălcescu nr. 29, pârâta fiind obligată către reclamanţi la contravaloarea chiriei, reclamanţii fiind, de asemenea, obligaţi să plătească pârâtei contravaloarea investiţiilor făcute la imobil.

Precizăm că în spaţiul comercial menţionat funcţiona anterior introducerea acţiunii în evacuare Librăria Mihai Eminescu, din cadrul Societăţii Comerciale Dacia Traiană S.A. Sibiu.

Prin Decizia nr. 494/2000, pronunţată de Tribunalul Sibiu, a fost respins apelul declarat de Societatea Comercială Dacia Traiană S.A. Sibiu, iar prin Decizia 3.060/2000 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost respins şi recursul introdus de aceeaşi parte, astfel că hotărârea Judecătoriei Sibiu a rămas irevocabilă.

Prin sentinţa nr. 784/2000 pronunţată de către Judecătoria Sibiu a fost admisă acţiunea introdusă de către reclamanţii Baştea Ioan, Iohannes Klaus Verner, Iohannes Carmen Georgeta împotriva pârâtului Marinescu Marius Albin şi s-a dispus evacuarea pârâtului şi a bunurilor sale din spaţiul, proprietatea reclamanţilor, situat în Nicolae Bălcescu nr. 29.

Tribunalul Sibiu a admis apelul declarat de Marinescu Marius Albin şi a schimbat sentinţa judecătoriei în sensul respingerii acţiunii în evacuare formulată de reclamanţi.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia 2.524/2000 a admis recursul declarat de către reclamanţii recurenţi

împotriva deciziei Tribunalului Sibiu, decizie care a fost casată şi, în urma rejudecării pricinii, instanţa de recurs a menţinut sentinţa instanţei de fond.

În considerentele deciziei s-a reţinut că pârâtul, în calitate de organizator de aşezământ cultural, beneficiază de prelungirea contractului de închiriere întrucât fiind persoană fizică autorizată se poate prevala de prevederile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă nr. 40/1999.

Din verificările efectuate rezultă că Iohannes Klaus Verner nu a înstrăinat până în prezent cota sa de proprietate din imobilul situat în str. Nicolae Bălcescu nr. 29.

Cât priveşte imobilul în care a funcţionat Casa de cultură a studenţilor Sibiu şi Colegiul universitar Sibiu, acesta a fost redobândit în proprietate de Biserica Evanghelică Luterană din Sibiu printr-o sentinţă a Judecătoriei Sibiu din 1993. Ulterior, prin Decizia nr. 843/1997 a Curţii Supreme de Justiţie a fost admis recursul în anulare declarat de procurorul general, a fost casată sentinţa judecătoriei şi decizia civilă a Tribunalului Sibiu şi a fost respinsă acţiunea formulată de Consistoliul superior al Bisericii Evanghelice din România, fără a se proceda însă la rectificarea Cărţii funciare şi la reintabularea imobilului pe numele statului român.

Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 85/10 iunie 1999, imobilul mai sus menţionat a fost transmis cu titlu gratuit Bisericii Evanghelice din România, Comunitatea evanghelică Sibiu.

Vă rugăm, domnul senator, să primiţi asigurarea doamnei ministru a justiţiei, doamna Stănoiu…

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc.

Domnule senator,…

Domnul Adrian Păunescu:

Domnule preşedinte, domnule ministru şi domnilor colegi, sunt consternat.

Simpla lectură a textului trimis aici de Ministerul Justiţiei ne spune ceva de neînchipuit şi anume că în plină Românie republicană, cu comunicare firească între judeţe, între oraşe, între case, între străzi, apar asemenea abuzive feude (cum ne semnalau cetăţeni din Sibiu şi cum presa a scris, şi văd că nu s-a efectuat de către autorităţile centrale nici o anchetă de fond, unde puterile statului, puterea banului, apoi puterea aleasă, puterea judecătorească merg împreună şi fac ce nu-ţi dă în gând.

Ceea ce ne-aţi citit acolo, domnule secretar, este un poem abracadabrant şi nebun al acaparării de bunuri prin eliminarea cetăţenilor din orice ecuaţie. Ceea ce spuneam aici, în bancă, la un moment dat când vă opriserăţi, era: „Să-i dea afară pe toţi cetăţenii, să le ia toate casele.”

E ceva de neînchipuit şi noi asistăm pasiv la toate. Şi mai sunt între noi şi oameni care apără aceste uriaşe abuzuri care vor izbucni o dată şi lucrurile se vor rezolva, din păcate, prin ele însele, în explozie, că nu se poate la nesfârşit merge pe roşu.

Nu se poate, domnule ministru, atâta nedreptate!

Să fii primarul Sibiului, primar la alegerea căruia am tresărit şi eu de bucurie, că era un german, şi mie îmi sunt foarte dragi germanii din România şi mi-am închipuit că vom avea un exemplu de armonie, de curăţenie, de muncă, la Sibiu, oraşul iubirii mele de om tânăr.

Ce ne-aţi citit aici m-a tulburat. Vă mărturisesc că îmi pare rău că nu sunt gazetar practicant, ca să zic aşa, să fac o anchetă la fiecare dintre instituţii. Nu se poate!

De unde are omul ăla, cum i-aţi spus, nu ştiu cum îl cheamă, de unde au ăştia toate averile astea? De unde le iau? Pe ce criteriu le ia domnul Klaus?

Nu vi se pare curios, nu vi se pare o coincidenţă nefericită şi strigătoare la cer?!

Sigur că nu vă fac reproşuri. Eu vorbesc, în clipa asta, cu neantul marcat de părerea de rău că asemenea lucruri se petrec deodată cu viaţa noastră.

Eu cred că trebuie o anchetă de fond de la centru.

Nimeni nu va face abuzuri în teritoriu, oferindu-se ca material didactic pentru ideea de abuz.

Se vor acoperi toţi. Şi se vor acoperi între ei, în faţa cetăţenilor neputincioşi.

Asta era sesizarea mea, că s-a creat o feudă în care sunt posibile şi vecinătăţi cu istorica Alba Iulia, care pervertesc pe oricine încearcă să afle adevărul de acolo.

Eu nu spun că eu ştiu adevărul. Eu spun doar atât: ne-aţi adus o constatare a unor procese vechi, a unei cascade de procese vechi. Eu aş vrea să vedem dincolo de aparenţele prefabricate pentru că nu e curat ce este acolo.

Nu mă iau numai după Jurnalul Naţional sau după nu ştiu care alt ziar, mă iau şi după acumularea de fapte neobişnuite care nu poate fi valabilă nici măcar într-un roman prost, darmite într-o realitate atât de inteligentă cum e trista realitate românească.

Sunt mulţumit, în general, de ceea ce faceţi dumneavoastră, domnule secretar de stat, de ce încearcă doamna Stănoiu şi ce face doamna Stănoiu, dar sunt nemulţumit de realitatea de dincolo de cuvinte şi, aici, v-aş ruga să sesizăm autorităţile în drept şi să se încerce o aprofundare a situaţiei, nu un rezumat al dezastrului, că nu ne poate mulţumi nici pe noi şi nici pe oamenii care au sesizat că s-au distrus librării, că s-au distrus vieţi de oameni, de familii, nu, nu ne poate mulţumi un simplu rezumat constatativ.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc.

Mai aveţi câteva datorii mai vechi, domnule secretar de stat.

Bănuiesc că dacă nu…

Domnul Alexe Ivanov Costache:

Mai avem nevoie de timp pentru documentare.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Sigur, acest lucru voiam să-l spun. În momentul în care nu aţi dori să oferiţi răspuns, bănuiesc că mai aveţi nevoie de timp pentru documentare din partea ministerului.

Dacă mai este cineva prezent?

Vă rog!

Domnul Aron Belaşcu

Senatorul Belaşcu, Aron Belaşcu:

Lucrurile stau aşa cum le-a prezentat domnul senator Adrian Păunescu. Trebuie să se facă o cercetare aprofundată acolo. Şi mai sunt şi altele, domnule senator, legate de acest primar Klaus Iohannes.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie să declar închise dezbaterile din Senat, de astăzi.

Mâine de dimineaţă avem şedinţe pe comisii, vineri avem şedinţă în plen.

Lucrările şedinţei s-au încheiat la orele 19,15.

 

P.S.: Sublinierile aparţin redacţiei. Lăsând deoparte faptul că în anul 2001 Klaus Werner Iohannis era un cvasicunoscut, ca dovadă numele său reprodus incorect, trecerea timpului şi evoluţia dosarelor în justiţie au dovedit că cei doi „escu”, Adrian Păunescu şi Marius Albin Marinescu, au avut dreptate. Astfel, decizia civilă nr. 310/R din 30 iunie 2005 a Curţii de Apel Braşov a consfinţit, definitiv şi irevocabil, decizia civilă nr. 240/A pronunţată de Tribunalul Braşov în data de 22 aprilie 2004, prin care Certificatul de moştenitor şi legatar nr. 90/ 01.06.1999, emis de notarul corupt Radu Gabriel Bucşa, din Sibiu, a fost anulat ca fiind eliberat pe bază de documente false şi cu încălcarea competenţei teritoriale absolute. Prin acel Certificat măsluit obţinuse familia Iohannis casele din Sibiu, str. G-ral. Magheru, nr. 35 şi N. Bălcescu, nr. 29, imobil în care se afla şi biblioteca lui Marius Albin Marinescu. Deşi au trecut şase ani de la pronunţarea acelei sentinţe definitive şi irevocabile, nimeni nu a avut curajul să o pună în aplicare şi nici nimeni nu a păţit nimic pentru şirul de infracţiuni comise pentru deposedarea statului român de două imobile valoroase. Astfel s-a demonstrat că şi Dan Iosif a avut dreptate, atunci când a vorbit despre invulnerabilitatea lui Klaus Werner Iohannis asigurată de statul german.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*