Cultura

15.000 de copii înscrişi la Astra Film Junior, în săptămâna Şcoala Altfel!

Pentru al 3-lea an consecutiv, Astra Film Junior, cel mai iubit festival al copiilor din România, va fi organizat la...

Pentru al 3-lea an consecutiv, Astra Film Junior, cel mai iubit festival al copiilor din România, va fi organizat la nivel naţional în săptămâna Şcoala Altfel, între 7 şi 11 aprilie 2014. Peste 13.000 de elevi din 23 de localităţi din România şi 2.000 de elevi din Sibiu vor viziona filme documentare din programul Astra Film Junior 2013: seria Hai să ne jucăm!, seria Hai să dansăm! şi Povestea Lego.

Jocul este tema abordată de cele 11 documentare şi propun copiilor ca, prin intermediul filmelor, să călătorească în diferite colţuri ale lumii şi să descopere cum se joacă copiii din lumea întreagă, dar şi cum sunt fabricate jucăriile lor preferate. Iar pentru că în limba română joc înseamnă activităţi distractive, dar şi dans popular, Astra Film Junior îi va iniţia pe copii în tainele dansului tradiţional din diferite culturi ale lumii.

Filmele din programul Astra Film Junior on Tour se adresează elevilor de şcoală primară şi gimnaziu, cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani. Pentru a înlesni înţelegerea filmelor de către cei mici, acestea sunt dublate în limba română.

Astra Film Junior on Tour ajunge în acest an în Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Piteşti, Ploieşti, Braşov, Constanţa, Baia Mare, Sighetul Marmaţiei, Târgu Jiu, Ceauru, Băleşti, Corneşti, Râmnicu Vâlcea, Brezoi, Abrud, Loamneş, Alămor, Horezu, Berbeşti, Buneşti şi Mateeşti.

La Sibiu, Astra Film organizează în săptămâna Şcoala Altfel proiecţii la cerere pentru elevi din şcoala primară, gimnaziu şi liceu, la sediul Studioului Astra Film din Sibiu: Piaţa Mică, nr. 11. În plus, în colaborare cu Discovery Channel România, Astra Film propune şapte filme de introducere în domenii ale ştiinţelor: chimie, fizică, biologie, medicină, genetică; prezentate de Bill Nye.

„Ne bucurăm că în 2014 programul Astra Film Junior a ajuns să se desfăşoare simultan în 23 de localităţi. Cererea la nivel naţional a fost foarte mare şi în acest an, tot mai mulţi copii dorind să vizioneze filme documentare cu şi despre copii, aduse de Astra Film Sibiu în localităţile lor, lucru posibil şi datorită unui parteneriat de prestigiu cu Institutul Francez din România. Toate Institutele şi Alianţele Franceze din România au preluat acest program sibian marca Astra Film.”, a declarat Dumitru Budrala, director Astra Film.

Astra Film Junior a fost înfiinţat în 2009 de Astra Film Festival, fiind primul program de educaţie vizuală prin film documentar adresat copiilor din România. Astra Film Junior îi antrenează pe cei mici într-un program captivant ce include proiecţii de film, ateliere de creaţie şi concursuri; astfel, în scurt timp a devenit festivalul preferat al copiilor din toată ţara. Astra Film Junior a fost premiat în 2012 la Gala Societăţii Civile, iar până în prezent a înregistrat peste 35.000 de elevi participanţi.

 Trailer:

https://www.youtube.com/watch?v=fln29x6noK4

Organizatori: Astra Film – CNM Astra

Parteneri: Institutul Francez din România, Ministerul Educaţiei Naţionale, LEGO

Co-organizatori: Institutul Francez din Bucureşti, Institutul Francez din Timişoara, Institutul Francez din Cluj-Napoca, Radio România Cluj, Institutul Francez din Iaşi, Colegiul Național Iași, Colegiul „Mihai Eminescu” Iași, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași, Alianța Franceză Pitești, Alianța Franceză Ploiești, Alianța Franceză Brașov, Alianța Franceză Constanța, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu Constanța, Lectorat Francez – Sibiu, Liceul “Constantin Brâncoveanu” Horezu, Inspectoratul Școlar și Casa Corpului Didactic din Baia Mare, Asociația „Sfântul Nicolae Abrud”, Colegiul Național “Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială „Antonie Mogoș” Ceauru/Balești, Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea, Colegiul Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea, Liceul Preda Buzescu Berbești, Liceul Teoretic Brezoi/Vâlcea, Școala cu clasele I – VIII Bunești/Vâlcea, Școala Gimnazială Mateești, Şcoala Gimnazială Loamneş.

Astra Film Junior

PROGRAM

ASTRA FILM JUNIOR ON TOUR 2014 cu tema „JOCUL”

 Hai să ne jucăm! (5×13’)

Producţie Marathon Franţa şi Pixcom Productions – MMIV

 Copii din toate colţurile lumii ne arată ce le place să facă după ce a clopoţelul a sunat şi au liber la distracţie.

În fiecare episod, un copil ne va lăsa să fim părtaşi la jocurile şi activităţile din timpul liber specifice culturii sale. Vom descoperi jocurile, sporturile, joaca cu prietenii şi o mulţime de alte activităţi desfăşurate după şcoală, în special artistice şi creative, pentru copii cu vârsta între 8 şi 12 ani. Fiecare episod va avea ca temă prietenia, activităţile desfăşurate împreună cu familia, şi cu ce se ocupă copiii când sunt singuri. „Hai să ne jucăm!” va ajuta tinerii spectatori să înţeleagă mai bine activităţile din timpul liber din toată lumea.

 Hai să dansăm! (5×13’)

Producţie Marathon Franța/ La Cinquième/ Sirocco/ Cinephil/ Mezzo/-MM

 Ca şi muzica, dansul reprezintă un simbol strălucitor al unei ţări şi al unei culturi. În acest serial, vom descoperi muzica şi folclorul din întreaga lume cu ajutorul tinerilor eroi-dansatori. Dincolo de elementul tradiţional, fiecare episod se va concentra asupra poveştii şi a lumii unui copil: visele sale, dorinţele, sensibilitatea artistică.

Micii eroi-dansatori din întreaga lume ne prezintă muzica şi folclorul lor. Dansul reprezintă un simbol strălucitor al unei ţări şi al unei culturi. În Europa, SUA, Africa, Asia şi America de Sud, melodiile şi gesturile care le acompaniază sunt o prezenţă constantă în viaţa de zi cu zi şi la ceremonii. Eroul fiecărui episod este un copil care dansează. Vom urmări activităţile sale zilnice, inclusiv cursurile de dans, repetiţiile şi pregătirea costumelor. De asemenea, vom lua parte la evenimente speciale din folclorul culturii respective, la care ghidul nostru dansează în faţa publicului. Copilul va fi ghidul nostru la aceste festivaluri şi ceremonialuri. Vom descoperi costumele, accesoriile, perucile şi machiajul „artiştilor”. Dincolo de elementul tradiţional, fiecare episod se va concentra asupra poveştii şi a lumii unui copil: visele, dorinţele, sensibilitatea artistică, şi primii paşi în ceea ce ar putea deveni într-o zi profesia sa.

Deoarece muzica şi dansul sunt modalităţi fantastice de a prezenta copiilor diferite ţări şi culturi, acest serial foloseşte dansul ca o modalitate de a explora un univers cultural specific. El oferă tinerilor spectatori o modalitate informativă de a înţelege mai bine alte popoare, şi de a respecta diferenţele culturale.

 POVESTEA LEGO / 17 min.

80 de ani de la înfiinţare.

 

 Bucureşti

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu şi Institutul Francez din Bucureşti

Locaţie: Sala Elvira Popescu, Institutul Francez

Date/Ore:

 7 aprilie, 9:00-9:45

8 aprilie, 9:00-9:45

9 aprilie, 9:00-9:45

10 aprilie, 9:00-9:45

11 aprilie, 9:00-9:45

 

Cluj-Napoca

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Radio România Cluj și Institutul Francez din Cluj-Napoca

Locaţie: Sala de Spectacole Radio România Cluj

Date /Ore:

7 aprilie, 9:00-9:45

8 aprilie, 9:00-9:45

9 aprilie, 9:00-9:45

10 aprilie, 9:00-9:45

11 aprilie, 9:00-9:45

 Timişoara

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Institutul Francez din Timișoara

Locaţie: Institutul Francez din Timișoara

Date/Ore:

7 aprilie, 13:00-15:00

8 aprilie, 10:00-12:00

9 aprilie, 10:00-13:00

10 aprilie, 10:00-12:00

 Institutul Francez Iaşi

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Institutul Francez din Iași

Locaţie: Mediatecă, Institutul Francez Iași

7 aprilie, 9:00-18:00

8 aprilie, 9:00-18:00

9 aprilie, 9:00-18:00

10 aprilie, 9:00-18:00

11 aprilie, 9:00-18:00

Colegiul Național Iaşi

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Institutul Francez din Iași și Colegiul Național Iași

Locaţie: Colegiul Național Iași

 10 aprilie, 9:00-11:00, Sala de festivități a Colegiului Național Iași

 11 aprilie, 9:00-14:00, biblioteca Colegiului Național și sala I-8

 Liceul Teoretic ” Vasile Alecsandri” Iaşi

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Institutul Francez din Iași și Liceul Teoretic ” Vasile Alecsandri” Iași

Locaţie: Sala de festivități, Liceul Teoretic ” Vasile Alecsandri” Iași

7 aprilie, 11:30-12:30

8 aprilie, 11:30-12:30

9 aprilie, 11:30-12:30

10 aprilie, 11:30-12:30

11 aprilie, 11:30-12:30

Colegiul “Mihai Eminescu” Iaşi

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Institutul Francez din Iași și Colegiul “Mihai Eminescu” Iași

Locaţie: sala de festivități și cabinetul de franceză, Colegiul “Mihai Eminescu” Iași

7 aprilie, 8:00-9:30

8 aprilie, 8:00-9:30

9 aprilie, 8:00-9:30

10 aprilie, 8:00-9:30

11 aprilie, 8:00-9:30

Constanţa

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Alianța Franceză Constața, Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Colegiul Național Pedagogic  Constantin Brătescu Constanța

 Locaţie: Colegiul Național Pedagogic  Constantin Brătescu Constanța

 Date/Ore:

7 aprilie, începând cu ora 11

8 aprilie, începând cu ora 11

9 aprilie, începând cu ora 11

10 aprilie, începând cu ora 11

 Braşov

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Alianța Franceză Brașov

Locaţie: Mediateca Franceză

Date/Ore:

7 aprilie, 12:00–15:00

 

8 aprilie, 13:00–15:00

 

10 aprilie, 12:00–15:00

 

11 aprilie, 12:00–15:00

 Piteşti

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Alianța Franceză Pitești

Locaţie: Alianța Franceză Pitești

Date/Ore:

7 aprilie -  2 proiectii –orele 12:00  si 15:00

8 aprilie – 2 proiectii –orele 10:00  si   14:00

9 aprilie – 1 proiectie -ora 13:00

 10 aprilie – 2 proiectii -orele 12:00 si 15:00

11 aprilie – 1 proiectie -ora 13:00

Ploieşti

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Alianța Franceză Ploiești

Locaţie: Alianța Franceză Ploiești

Date/ore:

7 aprilie: 10.00-12; 12.30-13.30


8 aprilie: 10.00-11.30; 11.30-13.30

9 aprilie: 10.00-12.00; 12.00-13.00

10 aprilie: 10.00-11.30; 11.30-112.30

11 aprilie: 10.00 – 11.30

Colegiul Naţional de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea

 

Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Institutul Francez din Timișoara, Lectoratul Francez Sibiu și Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea

Locaţie: sala festivă, Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea

Date /Ore:

8 aprilie, 10:00-12:00

9 aprilie, 10:00-12:00

10 aprilie, 10:00-12:00

Şcoala Gimnazială Take Ionescu Râmnicu Vâlcea

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Lectoratul Francez Sibiu și Școala Gimnazială Take Ionescu Râmnicu Vâlcea

Locaţie: Școala Gimnazială Take Ionescu Râmnicu Vâlcea

Date /Ore:

9 aprilie, 10:00-12:00

10 aprilie, 10:00-12:00

 Horezu

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Lectoratul Francez Sibiu și Liceul “Constantin Brâncoveanu” Horezu

Locaţie: Liceul “Constantin Brâncoveanu” Horezu

Date/Ore:

7 aprilie, 9:30-10:15

8 aprilie, 9:30-10:15

9 aprilie, 9:30-10:15

10 aprilie, 9:30-10:15

11 aprilie, 9:30-10:15

Berbeşti

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Lectoratul Francez Sibiu și Liceul “Preda Buzescu” Berbești

Locaţie: Liceul “Preda Buzescu” Berbești

Date/Ore:

7 aprilie, 11:15-12:05

8 aprilie, 9:20-10:10 și 11:15-13:00  

9 aprilie, 13:00-15:00

10 aprilie, 13:00-15:00

 Buneşti

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Lectoratul Francez Sibiu și Școala cu clasele I – VIII Buneşti

Locaţie: Școala cu clasele I – VIII Buneşti

Date/Ore:

7 aprilie, începând cu ora 10

9 aprilie, începând cu ora 10

11 aprilie, începând cu ora 10

 Brezoi/Vâlcea

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Lectoratul Francez Sibiu și Liceul Teoretic Brezoi/Vâlcea

Locaţie: Liceul Teoretic Brezoi/Vâlcea

Date/Ore:

9 aprilie, începând cu ora 9

10 aprilie, începând cu ora 9

11 aprilie, începând cu ora 9

 Mateeşti

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Lectoratul Francez Sibiu și Școala Gimnazială Mateești

Locaţie: Școala Gimnazială Mateești

Date/Ore:

7 aprilie, 9:00-11:00

 9 aprilie, 9:00-11:00

10 aprilie, 9:00-11:00

Târgu – Jiu

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Institutul Francez din Timișoara și Colegiul Național “T. Vladimirescu” Târgu-Jiu

Locaţie: Amfiteatrul Colegiului Național “T. Vladimirescu” Târgu-Jiu

Perioadă: 7-10 aprilie

 Ceauru

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Institutul Francez din Timișoara și Şcoala Gimnazială Antonie Mogoş Ceauru

Locaţie: Şcoala Gimnazială Antonie Mogoş Ceauru

Dată/Ore:

 7 aprilie, 9.00-9.45 Ceauru, 11.00-11.45 Băleşti, 13.00-13.45 Corneşti

 

8 aprilie, 9.00-9.45 Ceauru, 11.00-11.45 Băleşti, 13.00-13.45 Corneşti

 

9 aprilie, 9.00-9.45 Ceauru, 11.00-11.45 Băleşti, 13.00-13.45 Corneşti

 

10 aprilie, 9.00-9.45 Ceauru, 11.00-11.45 Băleşti, 13.00-13.45 Corneşti

 

11 aprilie, 9.00-9.45 Ceauru, 11.00-11.45 Băleşti, 13.00-13.45 Corneşti

 

Baia Mare

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Inspectoratul Școlar și Casa Corpului Didactic din Baia Mare

Locaţie: Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” din Baia Mare

Date/Ore:

7 aprilie, 9.00-13.00

8 aprilie, 9.00-13.00

Sighetul Marmaţiei

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Inspectoratul Școlar și Casa Corpului Didactic din Baia Mare

Locaţie: Palatul Culturii din Sighetul Marmației

Date/Ore:

9 aprilie, 9.00-13.00

10 aprilie, 9.00-13.00

11 aprilie, 9.00-13.00

 Abrud

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Asociația „Sfântul Nicolae Abrud”

Locaţii/Date/Ore:

7 aprilie – Liceul  „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud8.00-11.00

8 aprilie – Liceul  „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud8.00-11.00

9 aprilie – Școala gimnazială „Avram Iancu” Abrud – 8.00-14.00

10 aprilie – Școala gimnazială „Avram Iancu” Abrud – 8.00-14.00

Loamneş – Alămor

 Organizatori: Astra Film-CNM Astra Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Lectoratul Francez Sibiu și Școala Gimnazială Loamneș

 Locaţie:  Școala Gimnazială Loamneș

 Date/Ore:

 7 aprilie, Alămor, 8:15–9:00 și 9:15-10:00

 8 aprilie, Loamneș, 8:30–9:15 și 9:30-10:15


 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>